Politică Administrație

Adrian Teban, lider al aleșilor locali liberali din județul Alba

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

alegeri LAL-tebanVineri, Liga Aleșilor Locali (LAL) PNL Alba s-a reunit în cadrul adunării generale cu scopul de a-și alege liderul în următorii patru ani. Pe lângă primarii și consileirii locai ai partidului din întreg județul, la întrunire au fost prezenți și președintele PNL Alba, senatorul Teodor Atanasiu, vicepreședinții Simion Crețu, deputatul Dan Simedru și Nicolae Popa.

Petrecerea Divorțaților

Aceștia au vorbit despre importanța LAL, istoricul acestui organism precum și despre obiectivele viitoare ale ligii. Ședința a fost deschisă de cel care a ocupat până anul acesta funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali PNL, primarul Cugirului Adrian Teban care a prezentat un raport al activității LAL din 2009 până în prezent. De altfel Adrian Teban a fost singurul care s-a înscris în cursa pentru șefia LAL, candidatura lui fiind secondată de cea a primarului din Câmpeni, Calin Andreș, care a candidat pentru funcția de președinte executiv.

În urma voturilor exprimate de cei 37 de participanți, noua conducere a Ligii Aleșilor Locali PNL Alba este următoarea: președinte – Adrian Teban

În urma votului noul Birou al LAL Alba are următoarea componenţă, conform numărului de voturi liber exprimate: preşedinte – Adrian Teban (36 de voturi pentru, 1 împotrivă); preşedinte executiv – Călin Andreş (37 de voturi pentru); secretar – Rusu Daniel (37 de voturi pentru); membrii: Raica Romulus (35 de voturi pentru; Frăţilă Ilie (35 de voturi pentru); Gligor Traian (35 de voturi pentru); Pandor Traian (33 de voturi pentru); Jinar Constantin (32 de voturi pentru); Paşca Dorel(32 de voturi pentru); Hăprean Visarion (31 de voturi pentru); Lupşan Emil (30 de voturi pentru); Kocis Pavel (29 de voturi pentru); Giurgiu Cosmin (29 de voturi pentru); Stănilă Emil (28 de voturi pentru); Vlad Gheorghe (27 de voturi pentru); Drăguț Augustin (27 de voturi pentru); Irimie Octaviu (26 de voturi pentru); membrii supleanţi: Zdrînc Daniel (17 voturi pentru); Toader Beniamin (8 voturi pentru).

Fostul și actualul lider al aleșilor locali liberali, Adrian Teban s-a declarat decis să continue și în viitor să întărească această structură „care s-a dovedit extrem de importantă atât în organizarea și mobilizarea liberalilor din județ, cât și în perceperea PNL Alba ca un partid unitar, capabil să contribuie la dezvoltarea comunităților locale și a județului”.

Președintele LAL, Adrian Teban a ținut să precizeze că unul din principalele scopuri ale ligii este acela de a promova și apăra interesele aleșilor locali PNL și a comunităților pe care le reprezintă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD îi susține pe Corneliu Mureșan pentru funcția de prefect și pe Sandu Heler pentru cea de subprefect al județului Alba Corneliu Mureșan a scris o postare pe o rețea de socializare după ce a primit votul de încredere al colegilor săi din Comitetul Politic Județean al PSD Alba. ,,Am avut posibilitatea să revin într-o […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult