Rămâi conectat

Politică Administrație

ADR Centru sintetizează informațiile privind fondurile europene: Caravana de informare privind prioritățile de investiții din fonduri nerambursabile

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în colaborare cu Consiliile județene din Regiunea Centru și reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, dar și ai altor organisme regionale, vor prezenta, marți 21 aprilie 2015, în Sala ”Orchidea Events” din Sfântu Gheorghe, informații actualizate privind pregătirea de proiecte pentru perioada de finanțare 2014-2020. Seria acestor evenimente a inclus, săptămâna trecută, întâlniri de lucru la Miercurea Ciuc și Brașov și va continua miercuri la Alba Iulia, iar până la sfârșitul lunii aprilie astfel de întâlniri vor fi organizate la Târgu Mureș și Sibiu. În acest fel, la nivel regional, peste 600 de persoane vor primi cele mai recente informații privind proiectele finanțate din fonduri europene, în următoarea perioadă.

Foto-HR-3Suita acestor evenimente a fost concepută de ADR Centru pentru a veni în sprijinul potențialilor solicitanți de fonduri europene nerambursabile, alocate prin Programele Operaționale 2014-2020. Transferul noilor informații se bazează pe experiența dobândită prin implementarea POR 2007-2013, pe prezentarea proiectelor de succes și a metodelor prin care au fost depășite eventualele probleme întâmpinate pe parcursul derulării acestora. În cadrul Ședinței CDR Centru din luna martie, desfășurată la Brașov, a fost analizată oportunitatea derulării unor astfel de seminarii de informare a potențialilor beneficiari de fonduri europene nerambursabile, pentru pregătirea proiectelor finanțabile în perioada 2014-2020. Membrii CDR Centru au fost de acord în unanimitate că această propunere vine în întâmpinarea nevoilor potențialilor beneficiari de fonduri și au solicitat ADR Centru organizarea acestor întâlniri de lucru, reunite sub egida unei Caravane de informare ”Fondurile Europene 2014-2020 în Regiunea Centru”, care se va derula în perioada 15-30 aprilie 2015. În județul Covasna evenimentul propus va avea loc în Sala Orchidea Events” din Sfântu Gheorghe, începând cu ora 11. În data de 22.04.2015 va avea loc și cel de-al patrulea seminar de acest gen, la Alba Iulia, în sala de conferințe a Hotelului Parc.

La precedentul eveniment, din Brașov, au fost prezenți, în calitate de reprezentanți ai instituțiilor de nivel guvernamental, domnii Valeriu Șoneriu, Secretar de stat în cadrul MFE și Cătălin Gheran, director în cadrul AM POS Mediu. Tot la seminarul din Brașov a participat domnul prefect Mihai Mohaci, vicepreședintele CJ Brașov – Mihail Veștea, directorul OI POS Mediu Sibiu, Mihai Croitoru și doamna Nicoleta Buta, director AFIR Brașov. Cu o zi înainte, în 16 aprilie, la Miercurea Ciuc, seminarul de lucru organizat de ADR Centru s-a bucurat de prezența vicepreședintelui CJ Harghita, domnul Barti Tihamer și a directorului AFIR Harghita, Ioan Hîrb. La seminariile din Harghita și Brașov au participat peste 230 de persoane, interesate de pregătirea noilor proiecte finanțate din fonduri europene.

Am constatat, în aceste întâlniri directe, că nevoia de informare a potențialilor beneficiari de fonduri nerambursabile este foarte mare. Un aspect important al noii perioade de programare, în cadrul căreia au fost deja lansate patru programe operaționale, îl constituie corelarea viitoarelor finanțări europene pentru anii 2014-2020, pe principalele direcții de dezvoltare: Competitivitatea, Oamenii și societatea, Infrastructura și Resursele, dar și Spațiul rural. De aceea, am axat seminariile noastre pe câteva paliere, respectiv pe prezentarea stadiului de implementare a POR în perioada 2007-2013, pe prezentarea unor probleme, dar și a proiectelor de succes din perioada care se încheie în acest an, precum și pe o prezentare a legăturilor dintre toate programele operaționale, astfel încât să ne maximizăm impactul multiplicării de informații. Această acțiune va susține, cu siguranță, activitatea noastră instituțională de coordonare a finanțărilor acordate prin programul REGIO, în așa fel încât, la finalul anului 2015, gradul de absorbție a fondurilor nerambursabile alocate regiunii să depășească valoarea de 80%. Am beneficiat, în demersul nostru de organizare a seminariilor din cadrul Caravanei, de sprijinul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ai Organismului Intermediar POSDRU Regiunea Centru, ai altor organisme implicate în pregătirea de proiecte pentru perioada de finanțare 2014-2020 și, în special, al Consiliilor județene din Regiunea Centru”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, referindu-se la aceste evenimente de informare din Regiunea Centru.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Grădiniță nouă la Sebeș, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2: Câte grupe și ce capacitate urmează să aibă creșa

Bogdan Ilea

Publicat

în

Grădiniță nouă la Sebeș, în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 2: Câte grupe și ce capacitate urmează să aibă creșa Un proiect de hotărâre din data de 15 aprilie, 2024, al primăriei Sebeș, prevede „Transformare imobil fostă centrală termică -Municipiul Sebeș, în Creşă”, ca nivel antepreșcolar în cadrul Școlii Gimnaziale nr 2. din Sebeș. Având în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea