Politică Administrație

ADR Centru: Fonduri europene pentru sprijinul comunităților defavorizate din mediul urban, în cadrul POR 2014-2020. Prima conexiune între două programe operaţionale

Ioana Oprean

Publicat

în

defavorizate urban (2)Programul Operațional Regional 2014-2020 aduce în viitoarea perioadă de programare financiară o serie de propuneri inedite în criteriile de selecție a proiectelor și rezultatele urmărite, un accent crescut pe existența unor planuri și strategii de dezvoltare în toate proiectele, dar și concentrarea pe tot parcursul derulării pe obținerea de rezultate calitative și nu neapărat cantitative.

Un exemplu ce se încadrează la această categorie este și finanțarea prin Axa 9 a POR 2014-2020 – ”Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban”, care va susține proiectele care anterior au fost finanțate prin Axa 5 din POCU 2014-2020 – ”Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității”.

Implementarea acestor axe prioritare care sprijină scoaterea din sărăcie comunităţilor urbane marginalizate vor avea ca rezultat aducerea persoanelor aflate în sărăcie la un standard de viaţă comun, minim acceptabil din punct de vedere social, în vederea îmbunătățirii calității nivelului de trai de la nivelul tuturor oraşelor din România.

În 16 noiembrie 2015, Ministerul Fondurilor Europene a lansat cererea de propuneri de proiecte „Sprijin pregătitor pentru animarea comunității din cadrul orașelor cu populație peste 20.000 de locuitori”, finanțată din Axa prioritară 5 a POCU (Programul Operațional Capital Uman), pentru realizarea etapei I din proiecte, respectiv pregătirea pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL) și înființare de GAL-uri (Grupuri de Acțiune Locală) noi sau adaptarea GAL-urilor deja înființate. Pentru această cerere de propuneri de proiecte, solicitanții și partenerii eligibili sunt: autoritățile locale cu responsabilități în domeniu, în parteneriat cu actorii sociali relevanți și Grupul de Acțiune Locală. Valoarea maximă eligibilă a proiectului nu poate depăși echivalentul în lei a maxim 70.000 euro.  Pentru aceasta cerere de propuneri de proiecte procedura utilizată va fi cea competitivă.

defavorizate urban (1)Până la momentul actual, intervenţiile în tipurile de zone defavorizate au fost realizate fie de către autorităţile publice locale, fie de către reprezentanţi ai societăţii civile, fiind intervenţii punctuale şi nesustenabile pe termen lung. Ca urmare a experienței anterioare este necesară o abordare eficientă a problemei comunităţilor defavorizate care trebuie să fie o abordare integrată. De aceea, intervenţiile din cadrul acestei priorităţi de investiţii vor fi aplicate în paralel pe mai multe paliere, urmărind dezvoltarea infrastructurii susținută de măsuri de creștere a capacității umane, prin dezvoltarea de măsuri de tip FSE, urmată de măsuri de sprijinire a regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban. Vom avea aici o metodologie stabilită în comun, la nivelul celor două programe operaționale” a declarat domnul Simion Crețu director general ADR Centru.

Sprijinul pentru infrastructură pentru comunitățile care utilizează instrumentul CLLD va fi acordat din POR în cazul zonelor urbane având o populație de peste 20.000 locuitori. Grupurile ţintă vizate în contextul acestui obiectiv specific vor fi, în mod similar abordării POCU, cu prioritate: persoane expuse riscului de sărăcie (femeile, tinerii, persoanele din familii cu venituri reduse, persoanele fără adăpost, persoanele vârstnice şi persoanele cu dizabilităţi aflate în situaţii de dependenţă sau în risc de excluziune socială, copiii aflaţi în situaţii de risc etc), precum şi persoanele care suferă de forme de dependență (alcool, substanțe interzise etc), victimele violenței domestice, ale traficului de ființe umane și persoanele private de libertate și aflate în perioada de probațiune, precum şi persoanele defavorizate aparținând etniei rome. În cadrul abordării CLLD, care va fi finanţată, atât din POR cât şi din POCU, se vor dezvolta intervenţii ce vizează un „pachet de proiecte”, variate ca obiective de investiţii şi ca scop, respectiv investiţii de tip „hard” (de infrastructură) cât şi investiţii, complementare, de tip „soft” (de tipul serviciilor). Investiţiile de tip CLLD nu se vor limita doar la proiecte de infrastructură, acesta fiind un criteriu de selecţie a strategiilor de dezvoltare locală. Beneficiarii eligibili sunt grupurile de acţiune locală, constituite din reprezentanţi ai autorității publice locale, ai instituţiilor, ai mediului de afaceri local, ai societăţii civile, ai zonei urbane marginalizate selectate pentru intervenție. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Victor Negrescu organizează la Alba Iulia cea de-a doua ediție a „Transylvania EU Funds Day”, dedicată viitorului fondurilor europene pentru România

Ioana Oprean

Publicat

în

Victor Negrescu organizează la Alba Iulia cea de-a doua ediție a „Transylvania EU Funds Day”, dedicată viitorului fondurilor europene pentru România Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, organizează sâmbătă, 4 iulie 2026, începând cu ora 11:00, la Centrul Multifuncțional „Gheorghe Șincai” din Alba Iulia, cea de-a doua ediție a evenimentului „Transylvania EU Funds Day”, o platformă […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Călin Matieș, AUR Alba, ales Vicepreședinte PABSEC: ,,România trebuie să fie un actor important în dezvoltarea regiunii Mării Negre”

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Matieș, AUR Alba, ales Vicepreședinte PABSEC: ,,România trebuie să fie un actor important în dezvoltarea regiunii Mării Negre” Călin Matieș, AUR Alba, a fost ales în funcția de Vicepreședinte al Comisiei Economice, Comerciale, Tehnologice și de Mediu din cadrul Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (PABSEC). ,,Alegerea mea în funcția de Vicepreședinte […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Premieră în Alba! Primul pasaj subteran, investiție de peste 74 milioane de lei. Primar: ,,Va schimba fundamental modul în care se circulă în Alba Iulia”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premieră în Alba! Primul pasaj subteran, investiție de peste 74 milioane de lei. Primar: ,,Va schimba fundamental modul în care se circulă în Alba Iulia” Prezentarea publică a proiectului și a finanțării prin care va fi construit un pasaj auto subteran la intersecția străzii Moților cu B-dul Republicii, zona Stadion, a avut loc astăzi, 30 […]

Citește mai mult