Actualitate

Admitere liceu 2027 | Calendarul repartizării și al admiterii în învățământul liceal, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Admitere liceu 2027 | Calendarul repartizării și al admiterii în învățământul liceal, în consultare publică

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a repartizării și a admiterii în învățământul liceal, precum și calendarul cuprinzând activitățile specifice.

Petrecerea Divorțaților

Pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, începând cu admiterea la liceu pentru anul școlar 2027-2028:

*Unitățile de învățământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, după susținerea de către elevi a evaluării naționale, pentru maximum 50% din numărul de locuri dintr-o clasă, după susținerea de către elevi a evaluării naționale.

*Unitățile de învățământ liceal tehnologic și tehnologic dual pot organiza, înainte de începerea repartizării computerizate, probe suplimentare de admitere.

*Se menține admiterea prin repartizare computerizată, în baza mediei de la Evaluarea Națională (în forma care există în prezent).

În ceea ce privește probele din cadrul concursului de admitere organizat la nivelul liceelor:

*La probele concursului de admitere pot participa elevii care au obținut cel puțin nota 5 (cinci) la fiecare probă a Evaluării Naționale, stabilită după soluționarea contestațiilor.

*Concursul de admitere constă în administrarea a două probe, stabilite la nivelul unității de învățământ, care vizează discipline aferente profilului/specializării, selectate din lista prevăzută ca anexă la metodologie (disponibilă prin accesarea comunicatului din comentarii).

*Subiectele pentru probele de admitere sunt unice, elaborate la nivel național, de către Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare.

Concursul de admitere

Calendar / Evenimente:

*1 octombrie 2026

Publicarea, pe site-urile unităților de învățământ care organizează concursul de admitere în clasa a IX-a, a probelor de admitere – a disciplinelor de concurs, a procedurii privind organizarea și desfășurarea concursului, precum și a criteriilor de admitere, incluzând și modul de calcul al mediei de admitere.

Publicarea, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean/ Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a listei unităților de învățământ care organizează concurs de admitere.

*8 iulie 2027

Înscrierea pentru concursul de admitere

*9 și 12 iulie 2027

Desfășurarea probelor de admitere

*14 iulie 2027

Comunicarea rezultatelor la probele de admitere, până la ora 10.

Depunerea contestațiilor la probele de admitere

*15 iulie 2027

Comunicarea rezultatelor finale, în urma contestațiilor, la probele de admitere.

Depunerea, la unitatea de învățământ liceal, a cererii de retragere de către candidații care au fost admiși, dar solicită renunțarea la locul ocupat.

Repartizarea computerizată

Calendar / Evenimente:

*16, 19-22 iulie 2027

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a.

*26 iulie 2027

Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2027-2028.

*27-29 iulie 2027

Depunerea dosarelor de înscriere la unitățile de învățământ la care candidații au fost repartizați

Probele suplimentare de admitere pentru învățământul tehnologic

Calendar / Evenimente:

*1 octombrie 2026

Publicarea, pe site-urile unităților de învățământ liceal tehnologic/ tehnologic dual care organizează probe suplimentare de admitere în clasa a IX-a, a Procedurii pentru probele suplimentare de admitere

*11-12 mai 2027

Înscrierea pentru probele suplimentare de admitere

*13-18 mai 2027

Desfășurarea probelor suplimentare de admitere

*19 mai 2027

Afișarea rezultatelor la proba suplimentară de admitere de către unitățile de învățământ care au organizat proba.

Depunerea contestațiilor la proba suplimentară de admitere (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor).

*21 mai 2027

Afișarea rezultatelor la proba suplimentară de admitere în urma rezolvării contestațiilor, de către unitățile de învățământ care au organizat proba.

Probele de aptitudini* și probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă

Calendar / Evenimente:

*19 – 21 mai 2027

Înscrierea pentru probele de aptitudini.

*24 – 28 mai 2027

Desfășurarea probelor de aptitudini.

*31 mai 2027

Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini.

Depunerea contestațiilor la probele de aptitudini (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor).

*2 iunie 2027

Comunicarea rezultatelor finale, în urma contestațiilor, la probele de aptitudini.

* pentru învățământul vocațional

pentru clase cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională/ clase cu predare în limba unei minorități naționale

foto: Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia (arhivă; cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști La prima vedere, par simple șiruri de cifre și litere, imprimate discret pe coaja ouălor. Puțini consumatori știu însă că acest cod oferă informații importante despre modul în […]

Citește mai mult

Actualitate

România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră”

Ioana Oprean

Publicat

în

România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră” România a obţinut victoria finală în litigiul internaţional privind proiectul minier de la Roşia Montană, după ce Comitetul ad-hoc a respins integral ultima acţiune în anulare formulată de Gabriel Resources. Astfel, pretenţiile de despăgubiri de aproximativ 6,5 miliarde […]

Citește mai mult