// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

ADMITERE Academia de Poliție 2018: Programul înscrierilor, locuri disponibile, probele candidaților și afișarea rezultatelor

Admitere Academia de Poliţie 2018. Înscrierile pentru Facultăţile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti au început, marți, iar admiterea se va face numai prin concurs. Pentru concursul din acest an, 855 de locuri libere

Candidații se vor prezenta pentru înscriere la sediul Academiei de Poliție situat în Aleea Privighetorilor nr.1-3, sector 1, București.

Admitere Academia de Poliţie 2018. Program înscrieri

Candidaţii pot opta pentru mai multe facultăţi, din cadrul Academiei, iar procesul de admitere este corespunzător facultăţii alese.

– Înscrierea candidaților pentru Facultatea de Poliție – OSP (Ordine şi Siguranţă Publică) și OSP- frecvență redusa are loc în data de 31.07.2018.

– Înscrierea candidaților pentru Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Specializarea „Drept”, Facultatea de Poliție de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, are loc în data de 01.08.2018, între orele 08.00-16.00.

– Înscrierea candidaților pentru Facultatea de Pompieri are loc în data de 01.08.2018, între orele 08.00-16.00.

– Înscrierea candidaților pentru Facultatea de Arhivistică are loc în perioada 31.07.2018-04.08.2018, între orele 08.00-15.00.

Admitere Academia de Poliţie 2018. Acte necesare 

Candidaţii la concursul de admitere la forma de învăţământ „cu frecvenţă” la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – specializarea „Drept”, Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi sau Facultatea de Pompieri, la prezentarea la sediul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” pentru înscriere, vor avea asupra lor, în mod obligatoriu, următoarele:

– cartea de identitate în original sau paşaportul în original;

– contravaloarea taxei de înscriere la concurs, pentru cei care nu sunt scutiţi;

– acte doveditoare, din care să rezulte că se află într-una din situaţiile în care beneficiază de scutire de plata taxei, după caz.

Candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat în anul 2018 vor prezenta şi următoarele
documente:

– diploma de bacalaureat, în original; sau în copie legalizată; în locul diplomei de bacalaureat, candidaţii pot prezenta și o adeverinţă eliberată de liceu, în care se menţionează notele obţinute la disciplinele de examen, media generală de la bacalaureat, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma;

– foaia matricolă a studiilor liceale, în original; copia documentului va fi certificată cu originalul de către personalul desemnat şi se semnează de către acesta şi de candidat; în cazul în care se prezintă copia legalizată, aceasta se acceptă.

Toţi candidaţii care au absolvit studii liceale în afara României, cu diplomă de bacalaureat (sau
echivalentă acesteia), promoţia 2018, au obligaţia de a prezenta la înscrierea la concurs, suplimentar, următoarele acte:

  1. a) atestatul de recunoaştere a studiilor eliberat de către direcţia de specialitate din cadrul M.E.N., în original; copia documentului va fi certificată cu originalul de către personalul desemnat şi se semnează de către acesta şi de candidat; în cazul în care se prezintă copia legalizată, aceasta se acceptă;
  2. b) diploma de bacalaureat sau echivalentă cu aceasta, în traducere legalizată;
  3. c) foaia matricolă din perioada studiilor liceale, în traducere legalizată.

Admitere Academia de Poliţie 2018. Documente înscriere frecvenţă redusă

Candidaţii pentru învăţământul „cu frecvenţă redusă”, la prezentarea la sediul Academiei, pentru
înscriere, vor avea asupra lor, în mod obligatoriu, următoarele:

– cartea de identitate în original sau paşaportul în original;

– contravaloarea taxei de înscriere la concurs.

– Înscrierea la concursul de admitere se face personal, pe baza cărţii de identitate/paşaportului şi a celorlalte documente.

– Înscrierea la concursul de admitere se poate face, în numele candidatului, şi de către o altă
persoană, pe bază de procură.

Admitere Academia de Poliţie 2018. Taxa de înscriere

Pentru participarea la concursul de admitere, toţi candidaţii sunt obligaţi să achite o taxă de înscriere la concurs, în valoare de 350 lei, cu anumite excepţii. Taxa se achită la prezentarea candidaţilor la sediul Academiei, în vederea înscrierii.  Astfel, sunt scutiţi de plata taxei candidaţii aflaţi într-una din situaţiile:

– sunt orfani de unul sau ambii părinţi;

– provin din casele de copii sau din plasament familial;

– sunt copii ai personalului didactic sau didactic auxiliar, în activitate sau pensionaţi;

– sunt copii ai personalului M.A.I., în activitate sau pensionat;

– sunt copii ai funcţionarilor publici cu statut special din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în activitate, pensionaţi sau decedaţi.

Candidaţii pentru învăţământul cu frecvenţă redusă nu beneficiază de scutire de plată a taxelor.

Admitere Academia de Poliţie 2018. Înscrierea candidaţilor

Înscrierea unui candidat la concursul de admitere este condiţionată de primirea de către Academie a dosarului candidatului de la unitatea de recrutare. La înscriere, candidatului i se eliberează o Legitimaţie de concurs, tipărită pe carton de culoare diferită pentru fiecare facultate

– alb – Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative

– gri – Facultatea de Poliţie

– verde – Facultatea Poliţie de Frontieră

– albastru – Facultatea de Jandarmi

– roșu – Facultatea de Pompieri

– galben – Facultatea de Arhivistică

Odată cu înscrierea, candidatul primeşte şi semnează de primire următoarele documente:

– Instructajul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere

– Instructajul privind proba scrisă şi modul de completare a grilei de răspuns

– Instructajul privind normele de sănătate şi securitate în muncă.

– Instructajul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere cuprinde repartiţia candidaţilor pe detaşamente, graficul privind susţinerea probelor eliminatorii şi regulile care trebuie respectate pe timpul concursului

– Instructajul privind proba scrisă şi modul de completare a grilei de răspuns cuprinde regulile pe care candidatul trebuie să le respecte atunci când participă la proba scrisă, regulile privitoare la modul de consemnare a răspunsurilor pe grilă, precum şi regulile de numărare şi confirmare a răspunsurilor de către candidat şi de către comisie

– Instructajul privind normele de sănătate şi securitate în muncă cuprind informaţii şi reguli de comportament în incinta Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” pe durata desfăşurării concursului de admitere.

Admitere Academia de Poliţie 2018. Probele eliminatorii

Concursul de admitere se desfăşoară în două etape, mai exact probele eliminatorii şi proba de evaluare a cunoştinţelor.

Probele eliminatorii sunt contravizita medicală şi evaluarea performanței fizice şi se desfăşoară la sediul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

Candidații pentru susținerea probelor eliminatorii, se vor prezenta la sediul Academiei cu o oră înainte de ora prevăzută în graficul de desfășurare a probelor.

Candidaţii pentru admiterea la învăţământul cu frecvenţă redusă efectuează contravizita medicală şi susţin proba de verificare a cunoştinţelor la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, în aceleaşi condiţii şi potrivit aceloraşi criterii aplicate candidaţilor înscrişi la forma cu frecvenţă a programului de studii universitare de licenţă „Ordine şi siguranţă publică”, fără evaluarea performanței fizice.

Nu se acceptă prezentarea la contravizita medicală cu lentile de contact. Nu se admit contestaţii sau derogări de la decizia Comisiei de contravizită. Evaluarea performanței fizice se realizează numai pentru candidaţii care au promovat contravizita medicală. Pentru susţinerea probelor de evaluarea performanței fizice, candidaţii se vor prezenta la Academie cu echipamentul sportiv necesar. Nu se admite purtarea pantofilor de sport cu crampoane sau cuie.

Admitere Academia de Poliţie 2018. Proba de evaluare a cunoştinţelor

Etapa a II-a a concursului de admitere – proba de evaluare a cunoştinţelor se desfăşoară la
sediul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” situat în Bucureşti, sectorul 1, Aleea Privighetorilor nr. 1A

Totuşi, în funcţie de numărul de candidaţi înscrişi şi de capacitatea sălilor disponibile pentru concurs, facultăţile pot organiza susţinerea probei în una sau mai multe serii de concurs.

Proba de evaluare a cunoştinţelor la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative –
specializarea „Drept”, Facultatea de Poliţie, Facultatea Poliţie de Frontieră şi Facultatea de Jandarmi constă în aplicarea unui Test-grilă la disciplinele: Istorie, Limba română şi Limba străină.

Proba la limba străină va fi susţinută la disciplina la care a optat candidatul prin Cererea de
participare la concursul de admitere, depusă la unitatea de recrutare. Candidatul poate opta doar pentru una din următoarele discipline: Limba engleză, Limba franceză, Limba germană, Limba rusă şi Limba spaniolă.

Testul-grilă se elaborează sub forma unui chestionar cu întrebări din cadrul celor trei discipline
ale probei de concurs.

Întrebările din chestionar se întocmesc, se evaluează şi se notează separat, pe discipline.

Timpul alocat desfăşurării probei este de 4 ore.

Proba de evaluare a cunoştinţelor la Facultatea de Pompieri constă în aplicarea unui Test grilă
la disciplinele: Algebră şi Elemente de analiză matematică şi Fizică (Mecanică, Fizică moleculară şi Termodinamică, Electricitate);

Testul grilă se elaborează sub forma unui chestionar cu întrebări din cadrul celor două discipline
ale probei de concurs.

Întrebările din chestionar se întocmesc, se evaluează şi se notează separat, pe discipline.

Admitere Academia de Poliţie 2018. Afişarea rezultatelor

Comisia de Admitere pe Facultate se întruneşte în data de 28.08.2018 şi procedează la aprecierea candidaţilor pe baza notelor înregistrate în actele/documentele depuse la dosarele de concurs ale acestora.

– Admiterea se face în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute de candidaţi la examenul de
bacalaureat, până la ocuparea tuturor locurilor scoase la concurs.

– Media de admitere a fiecărui candidat este media generală obţinută la examenul de bacalaureat.

Pentru departajarea candidaţilor care obţin media de admitere egală cu cea a candidatului admis pe ultimul loc scos la concurs, se aplică succesiv următoarele criterii:

– nota obţinută la disciplina Limba şi literatura română, în cadrul examenului de bacalaureat;

– nota obţinută la disciplina (Istorie sau Matematică) la care a susţinut proba scrisă, diferenţiată în funcţie de filieră, profil şi specializare, în cadrul examenului de bacalaureat;

– nota obţinută la cea de-a treia disciplină la care a susţinut examenul de bacalaureat.

Rezultatele concursului de admitere se aduc la cunoştinţă candidaţilor prin afişare, pe liste întocmite separat pentru candidaţii admişi, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere.

Admitere Academia de Poliţie 2018. Candidaţii respinşi

Pentru candidaţii respinşi, listele se întocmesc în ordine alfabetică. Candidaţii pot depune contestaţii la Comisia de soluţionare a contestaţiilor, în termen de 24 de ore de la data şi ora afişării rezultatului.

Se pot contesta doar eventualele erori materiale privind consemnarea notelor/mediilor de la
examenele de absolvire luate în considerare sau cele privind stabilirea mediei de admitere.

Contestaţiile se întocmesc numai de către candidat, pe formulare tip, sub semnătura proprie a
acestuia, şi se înregistrează în registrul special constituit.

Contestaţiile depuse de candidaţi sunt analizate de Comisia de soluţionare a contestaţiilor.

În baza autonomiei universitare, Academia este singura în măsură să decidă asupra temeiniciei
contestaţiei.

Rezultatul analizei contestaţiei şi hotărârea adoptată sunt definitive şi se consemnează în procesulverbal, semnat de preşedintele Comisiei de Admitere pe Facultate şi membrii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor.

Hotărârea cu privire la soluţionarea oricărei contestaţii va fi comunicată prin afişare la sediul
Academiei, în termen de cel mult 48 de ore de la data depunerii acesteia, de către secretarul Comisiei de Admitere pe Facultate, potrivit Observator.tv.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419