Ştirea zilei

Administratorul unei firme din Alba, cercetat pentru evaziune fiscală, obligat să plătească daune de peste un milion de lei. Cum a reușit să scape de închisoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Administratorul unei firme din Alba, cercetat pentru evaziune fiscală, obligat să plătească daune de peste un milion de lei. Cum a reușit să scape de închisoare

Administratorul unei societăți comerciale din Alba va fi obligat să plătească daune de peste un milion de lei. Bărbatul a scăpat de pedeapsa cu închisoarea pentru evaziune fiscală, ca urmare a intervenției prescripției penale. Un „ajutor” important a fost o decizie a Curții Constituționale.

Bărbatul (R. P.) este beneficiarul unei decizii a Curții Constituționale din anul 2022, care a stat și stă la baza a sute de hotărâri de închiderea a unor dosare penale ca urmare a prescripției, pentru unele fapte penale ce au avut loc înainte de anul 2016 – 1017

În cazul dosarului de evaziune fiscală, administratorul era judecat pentru faptul că, în perioada 2008 – 2012, a înregistrat în evidențele contabile ale societății cu sediul în localitatea Șard, județul Alba, cheltuieli care nu au la bază operațiunii reale, respectiv achiziții fictive de bunuri (piese auto şi furaje) de la mai multe societăți comerciale, cu scopul de a se sustrage obligațiilor fiscale.

În acest mod a provocat un prejudiciu la bugetul consolidat al statului în valoare de 816.290 lei (obligaţia principală fără penalităţi şi majorări de întârziere) din care 484.935 lei reprezentând debit TVA și cu suma de 331.355 lei debit impozit pe profit.

În timpul unui control efectuat în 2013 la sediul firmei, administratorul a refuzat să predea actele firmei susținând că au fost distruse într-un incendiu provocat de zilierii care munceau la fermă, „fără ca acest lucru să poată fi dovedit printr-un document emis de organele abilitate în acest sens și fără a nominaliza angajatul responsabil”.

„Deși s-a dispus măsura reconstituirii actelor, acestea nu au fost refăcute cu motivarea că societatea și-a redus activitatea și nu a mai avut relații comerciale cu respectivi parteneri. Versiunea prezentată de inculpat nu a fost confirmată de martorii (…) şi nu s-a identificat nicio altă persoană care să cunoască detalii despre incendiu și nici cauza acestuia nu a putut fi stabilită”, se precizează în rechizitoriul Parchetului.

Achiziții fictive de la firme cu obiecte de activitate diferite

Administratorul a înregistrat în contabilitate achiziții de la societăți comerciale care, în cvasitotalitatea lor, prin reprezentanții legali, au negat orice relație comercială cu firma acestuia.

„În plus, societățile respective aveau obiecte de activitate total distincte față de societatea administrată de către inculpat, astfel încât între ele să poată fi stabilită o legătură suficientă și vizibilă. Inculpatul încearcă să plaseze în sarcina acestor agenți economici o conduită neconformă pentru a se disculpa, deși afirmațiile sale sunt contrazise de actele întocmite cu ocazia controalelor încrucișate la aceste societăți comerciale”, au mai precizat procurorii.

În final, vinovăția, acestuia a fost dovediă, iar la Tribunalul Alba a fost condamnat la 4 ani de închisoare, cu suspendare pe un termen de 7 ani, și la plata sumei de 816.290 lei către ANAF, la care se adaugă și accesoriile ce urmează a fi calculate.

Între timp, până la judecarea apelului, a apărut decizia Curții Constituționale care a obligat instanța să înceteze procesul penal ca urmare a intervenirii prescripției.

Bărbatul a rămas, însă, obligat la plata daunelor care, în final, vor fi în sumă de peste 1 milion de lei, ca urmare a majorărilor de întârziere ce vor fi stabilite de către ANAF.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în 25 aprilie 2023 este definitivă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Consiliul Județean Alba a scos la licitație consolidarea drumului județean DJ 107F: Investiție de aproape 8,9 milioane lei pentru oprirea alunecărilor de teren la Lunca Mureșului

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Județean Alba a scos la licitație consolidarea drumului județean DJ 107F: Investiție de aproape 8,9 milioane lei pentru oprirea alunecărilor de teren la Lunca Mureșului Consiliul Județean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de consolidare a corpului drumului județean DJ 107F, pe sectorul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Un polițist și un jandarm din Alba, eroi în uniformă: Au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, de unde se simțea miros de fum

Ioana Oprean

Publicat

în

Un polițist și un jandarm din Alba, eroi în uniformă: Au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, de unde se simțea miros de fum Un polițist și un jandarm din Alba au devenit eroi în uniformă după ce au intervenit primii și au salvat un vârstnic dintr-un apartament din Cugir, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Elevii din Alba Iulia, cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale, și profesorii care i-au pregătit, premiați de municipalitate. Lista completă

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elevii din Alba Iulia, cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale, și profesorii care i-au pregătit, premiați de municipalitate. Lista completă Vineri, 11 septembrie 2026, de la ora 14.00, la Muzeul Principia, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar din Alba Iulia care au obținut, în anul școlar […]

Citește mai mult