Activitățile organizate de SM Speromax Alba în Săptămâna Voluntariatului: Training, ”Free Hugs” și eveniment de socializare
În perioada 14 – 20 mai, Asociația SM Speromax Alba va desfășura o serie de activități, menite să marcheze Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV). Scopul acestora este de a promova spiritul voluntariatului și de a apropia comunitatea locală de pacienții care suferă de scleroză multiplă, din județ.
Astfel, luni, 14 mai, începând cu ora 14:00, Aula Mică a Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia a găzduit un training, intitulat ”Sunt voluntar. Lucrez în echipă”. În cadrul evenimentului, cei care au optat deja pentru voluntariat, dar și cei pe care îi atrage ideea de a-și ajuta dezinteresat semenii au fost invitați să își împărtășească experiențele. Training-ul a fost susținut de către Oana Alba – psiholog, Iulia Muntean – psiholog CICOC și Luiza Pop – terapeut ocupational. Evenimentul este organizat de către SM Speromax Alba, în parteneriat cu CICOC UAB și Asociația Stop Autism.
Miercuri, 16 mai, de la ora 16:00, SM Speromax Alba organizează un eveniment care are drept scop apropierea comunității de pacienții cu scleroză multiplă, la propriu și la figurat. Albaiulienii sunt invitați la ”Free Hugs” (Îmbrățișări Gratuite), un gest simplu, dar care transmite un mesaj atât de puternic. Punctul de întâlnire va fi fântâna arteziană din parcul Cetății, iar pe traseul până la Obelisc va fi liber la îmbrățișări. La eveniment și-au anunțat prezența și studenți ai LSUA.
Ultima activitate organizată în Săptămâna Națională a Voluntariatului va avea loc pe data de 18 mai, începând cu ora 17:00. Este vorba despre un eveniment de socializare, destinat voluntarilor Asociației SM Speromax Alba.
SNV este un eveniment național anual menit să mobilizeze cât mai multe organizații și voluntarii pe care aceștia îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunității pentru acesta și pentru a recunoaște public activitatea voluntarilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani Șoferii care vor să parcheze în noua parcare supraetajată Arnsberg din Alba Iulia trebuie să țină cont de două categorii de tarife: cele pentru staționarea de scurtă durată și cele pentru locurile rezervate riveranilor. Regulamentul […]
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, marți, 20 octombrie 2026, sentința într-un dosar în care doi inculpați au fost judecați pentru că au condus, pe rând, un autoturism Mitsubishi, deși nu aveau […]
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative Primăria Municipiului Alba Iulia informează cetățenii că, în perioada 23.10- 04.11.2026, circulația rutieră va fi închisă temporar în zona străzii Emil Racoviță spre strada Hațeg în cartierul Bărăbanț, în vederea executării lucrărilor de extindere […]
