Curier Județean

Activități recreative pentru copiii cu dizabilități, beneficiari ai Centrului Social Multifuncțional pentru persoane cu nevoie speciale Vinerea

Ioana Oprean

Publicat

în

copii-dizabilitatiCopiii cu dizabilități care beneficiază de serviciile Centrului Social Multifuncțional din Vinerea au avut parte de mai multe surprize. Pentru că se află în plină vacanță de vară, conducerea centrului a dorit să-i scoată pe copii din programul obișnuit și să le completeze eforturile de recuperare cu acțiuni plăcute și destinse.

Petrecerea Divorțaților

Cu sprijinul artiștilor din cadrul Cercului de Teatru al Casei de Cultură, condus de Maria Dodoc și a unor voluntari ai centrului, coordonați de Laura Vlad, recent sala de ședințe a instituției a fost împodobită festiv, iar copiii au fost întâmpinați cu baloane, confetii și mesaje de bun venit.

“Pentru că sunt în vacanță, am dorit să-i facem să simtă inclusiv în interiorul instituției noastre această perioadă mult așteptată de elevi, astfel că ne-am gândit la o serie de activități care să creeze o atmosferă destinsă, plăcută, să-i bucure și să le arate că sunt importanți pentru cei din jurul lor. Am început seria manifestărilor cu sărbătorirea tuturor copiiilor, un fel de Ziua Copilului la scară mai mică”, a declarat șef CSMPNS Vinerea, Silviu Samoilescu. Nu au lipsit jocurile interactive, dansurile, desenele și programele de animație oferite de către artiștii Cercului de Teatru și voluntarii centrului, sub atenta grijă a specialiștilor centrului.

După acest moment de sărbătoare, conducerera Centrului Social Multifuncțional din Vinerea a organizat, cu sprijinul Primăriei Cugir, o excursie pentru copiii cu dizabilități, beneficiari ai servicilor de recuperare. Însoțiți de specialiști, dar și de către părinți, copiii au fost duși la Sibiu unde au vizitat Grădina Zoologică și Muzeul Satului. “Intenționăm să mai organizăm astfel de acțiuni care ajută la procesul de recuperare al copiilor, întărește legăturile lor cu specialiștii noștri, precum și încrederea în serviciile oferite” a precizat Silviu Samoilescu.

În prezent, în centru se desfăşoară recuperarea copiilor ce deţin certificat de handicap sau plan de recuperare  în săli de gimnastică şi săli speciale de recuperare psiho-socială, dotate cu aparatură specială. Această activitate are loc în baza unui contract de furnizare servicii sociale încheiat între instituţie şi părinte, după care se emite o decizie de acordere servicii. Până în prezent s-au furnizat servicii unui număr de 26 copii”, a declarat Șef CSMPNS Vinerea, Silviu Samoilescu. Potrivit acestuia, recuperarea unui copil este de lungă durată, sau poate fi un proces de întreţinere a stării actuale. Din această perspectivă şi ţinând cont de diferenţele dintre diagnostice, specialiștii lucrează individual cu fiecare beneficiar nu mai mult de 2 ore pe zi/copil, pe ariile de recuperare psihică, psihopedagocică, dezvoltare cognitivă, senzorială, terapie logopedică şi gimnastică de recuperare pentru deficienţe locomotorii. Părinţii sau tutorii beneficiază la rândul lor de consiliere parentală şi de grup, care au rolul de a-i conștientiza cu privire la nevoile copilului, astfel încât să-l poată ajuta să se integreze în familie și societate.

Un alt segment care beneficiază de serviciile oferite de centru sunt persoanele adulte cu certificat de handicap sau plan de recuperare, care sunt incluse în programe de informare, consiliere socială, consiliere psihologică și kinetoterapie-masaj. De aceste servicii, desfăşurate în funcţie de problematica individuală, au beneficiat peste 100 de persoane până la ora actuală.

Conducerea Centrului face apel către toate persoanele cu nevoi speciale să apeleze cu încredere la activitățile de recuperare ale instituției.

foto:arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Scenariu de film la Alba după ce un fugar a stat ascuns într-o șură în Munții Apuseni timp de 8 luni: Mascații l-au ridicat pe loc și l-au dus direct după gratii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Scenariu de film la Alba după ce un fugar a stat ascuns într-o șură în Munții Apuseni timp de 8 luni: Mascații l-au ridicat pe loc și l-au dus direct după gratii  Un bărbat de 54 de ani, dat în urmărire generală după ce a refuzat să se mai întoarcă la Penitenciarul Giurgiu, acolo unde […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 noiembrie 2026 | Prețurile la benzină și motorină în Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la benzină și motorină în Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi la cele mai cunoscute benzinării din oraș Prețurile carburanților se mențin la un nivel ridicat în Alba Iulia, luni, 2 noiembrie 2026. La principalele benzinării din oraș, benzina costă în medie aproximativ 10,06 lei pe litru, în timp ce prețul mediu al motorinei […]

Citește mai mult

Curier Județean

7 noiembrie 2026 | Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Sesiune gratuită de pregătire pentru admitere. Cursuri online de matematică și limba română

Bogdan Ilea

Publicat

în

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Sesiune gratuită de pregătire pentru admitere. Cursuri online de matematică și limba română Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, alături de colegiile militare din țară, organizează o nouă sesiune gratuită de pregătire pentru elevii de clasa a VIII-a care își doresc să urmeze învățământul liceal […]

Citește mai mult