Activitatea Centrului de Informare Europe Direct continuă prin acordul specific încheiat între ADR Centru și Comisia Europeană pentru 2014
ADR Centru va continua și în anul 2014 seria activităților de informare a cetățenilor Regiunii Centru cu privire la Uniunea Europeană, a strategiilor de dezvoltare locală sau regională, dar și cu privire la drepturile și responsabilitățile celor 2,3 milioane de locuitori din Regiune, în calitate de cetățeni europeni.
Cu un grant în valoare de 20.000 euro, ADR Centru va organiza în anul 2014 seminarii, conferințe și concursuri, realizând în același timp materiale informative și obiecte promoționale de care vor beneficia cetățenii din cele șase județe ale Regiunii Centru, respectiv din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
”Este cel de-al doilea an de activitate al Centrului Europe Direct din cadrul ADR Centru la nivelul Regiunii Centru. Ca și în anul care a trecut, și în acest an vom continua să alocăm timp și resurse pentru desfășurarea unor suite de activități și evenimente pentru informarea cetățenilor, vom susține mediul privat și public cu informații utile referitoare la fondurile alocate de către Uniune, vom utiliza instrumente și metode de comunicare diverse, pentru a transmite informațiile la toți cetățenii din regiune. În mod special, vom încerca în primul trimestru al acestui an să ne axăm pe implicarea cetățenilor și pentru participarea lor la votul din luna mai, deoarece pentru noi toți este anul important în care se vor desfășura alegerile europarlamentare”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Pe parcursul anului 2013, echipa Centrului de Informare Regiunea Centru a răspuns la numeroase solicitări de informații venite din partea cetățenilor din Regiune, dar și din alte județe ale țării. Peste 300 de persoane au participat la cele patru evenimente organizate de către Centrul Europe Direct din cadrul ADR Centru, pe teme privind protecția mediului, dezvoltarea durabilă a zonelor rurale și drepturile cetățenilor. De asemenea, prin intermediul paginii de internet a Centrului (www.europedirect-adrcentru.ro), prin intermediul rețelei de socializare Facebook și a diverselor medii electronice de comunicare, cetățenii Regiunii Centru au fost permanent informați cu privire la temele europene de actualitate.
Centrul Europe Direct Regiunea Centru i-a provocat pe ziariștii din Regiune ”să aducă Europa” la înțelegerea cetățenilor, prin intermediul unui concurs cu premii adresat lor. Acest concurs va fi continuat și în anul 2014, alături de un concurs de fotografii pentru toți cetățenii și de un cros, la care vor putea participa elevii, toate fiind finalizate prin acordarea de premii pentru cei situați pe primele locuri.
Centrul de informare Europe Direct Regiunea Centru funcționează în cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru în perioada 2013-2017, în baza unui acord cadru încheiat Comisia Europeană şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru la începutul anului 2013. Obiectivul general al Centrului îl constituie îmbunătăţirea nivelului de informare al cetăţenilor Regiunii Centru în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor, legislaţia europeană, programele de finanţare, activităţile instituţiilor europene. În baza acordului specific privind funcționarea Centrului de informare Europe Direct Regiunea Centru în 2014, semnat de ADR Centru și Comisia Europeană în 4 februarie 2014, pe parcursul acestui an Centrul va desfășura acțiuni de informare referitoare la alegerile europarlamentare, programele şi oportunităţile europene existente în domeniul afacerilor, cercetării, educației și culturii.
Astfel, cetățenii din Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureş și Sibiu prin intermediul Centrului Europe Direct, vor fi informaţi și pe parcursul următorilor ani asupra oportunităților de finanțare, a drepturilor pe care le au dacă vor să muncească, să călătorească sau să studieze în alte state membre și asupra activităților instituțiilor Uniunii Europene.
Reprezentanții Centrului pot fi contactaţi la tel 0358/403121, la e-mail la [email protected], sau direct la sediul din Alba Iulia, str. Decebal, nr. 12.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Semnalul de alarmă tras de un cunoscut economist: ,,În iulie au ieșit cei mai mulți bani din istoria României într-o lună, mai exact, 3,14 miliarde euro. Banii deștepți fug din România”
Semnalul de alarmă tras de un cunoscut economist: ,,În iulie au ieșit cei mai mulți bani din istoria României într-o lună, mai exact, 3,14 miliarde euro. Banii deștepți fug din România” Economistul Radu Georgescu avertizează, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare, că România s-ar putea confrunta în perioada următoare cu turbulențe economice și […]
La Polul Nord se formează un vortex polar: Când ar putea iarna să-și intre „în drepturi”. Meteorologii avertizează asupra fenomenului Super El Niño
La Polul Nord se formează un vortex polar: Când ar putea iarna să-și intre „în drepturi”. Meteorologii avertizează asupra fenomenului Super El Niño A început deja formarea noului vortex polar, deasupra Polului Nord. Este vorba, mai exact, despre un motor atmosferic imens care controlează circulația aerului rece pe întreaga emisferă nordică. Iarna dă semne că […]
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat consultări cu partidele parlamentare, pentru desemnarea premierului: Vor avea loc mâine. Programul
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat consultări cu partidele parlamentare, pentru desemnarea premierului: Vor avea loc mâine. Programul Președintele Nicușor Dan a convocat, pentru joi, consultări cu partidele parlamentare în vederea desemnării premierului. Discuțiile vor începe la ora 9.00, fiecare formațiune având alocată câte o jumătate de oră, iar reprezentanții neafiliaților vor fi primiți ultimii, de […]