Curier Județean

Acțiune pentru sporirea siguranței în trafic, organizată de polițiștii din Bucerdea Grânoasă. Au fost aplicate 19 amenzi

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Bucerdea Grânoasă au organizat o acțiune pentru sporirea siguranței cetățenilor din mediul rural, aplicând astfel 19 amenzi pentru persoanele legitimate în urma contralelor.

Polițiștii din Bucerdea Grânoasă au organizat o acțiune pentru creșterea siguranței în localitățile rurale din zona de competență. Au fost legitimate persoane și au fost aplicate 19 amenzi.

La data de 2 septembrie 2020, polițiștii Postului de Poliție Bucerdea Grânoasă au acționat pentru identificarea persoanelor care nu respectă prevederile legale privind domiciliul și reședința și locuiesc, pe raza comunei, fără forme legale.

Astfel, polițiștii au depistat și sancționat 11 persoane care locuiau, la diferite adrese din comună, fără a avea domiciliul sau reședința stabilite în conformitate cu prevederile OUG 97 din 2005.

Alte 8 persoane au fost sancționate contravențional pentru încălcarea prevederilor prevăzute de Legea 61/1991, privind normele de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupa O negativ: ,,Avem multe solicitări pentru sânge din această grupă, majoritatea urgențe, pacienți cu nevoi transfuzionale”

Ioana Oprean

Publicat

în

CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupa O negativ: ,,Avem multe solicitări pentru sânge din această grupă, majoritatea urgențe, pacienți cu nevoi transfuzionale” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, luni, 30 martie 2026, un apel către persoanele care pot să doneze sânge din grupa O negativ. „Avem nevoie URGENT de donatori […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Petru Joldeș, elev al Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Petru Joldeș, elev al Liceului Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia”, calificat la etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică 2026 Un nou rezultat excepțional pentru Petru Joldeș, elev al Liceului Tehnologoc „Alexandru Domșa” Alba Iulia, care s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică 2026, categoria Științe aplicate juniori. Petru Joldeș a format […]

Citește mai mult

Curier Județean

5 aprilie 2026 | Conferința duhovnicească „Frumusețea lui Dumnezeu reflectată în frumusețea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

5 aprilie 2026 | Conferința duhovnicească „Frumusețea lui Dumnezeu reflectată în frumusețea omului” la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Tinerilor de pe Valea Sebeșului, alături de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, vă invită la o seară de suflet, de reflecție și de întâlnire cu sensul profund al frumuseții adevărate, în cadrul conferinței duhovnicești: „Frumusețea lui […]

Citește mai mult