Acțiune de căutare și deshumare a trei partizani uciși și îngropați pe Valea Cricăului în Munții Trascău
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pregătește o nouă acțiune de căutare și deshumare a unor victime ale fostei securități comuniste. Este vorba despre trei eroi uciși în 9 martie 1949 pe Valea Cricăului, în apropiere de masivul Piatra Craivii: învățătorul Cornel Pascu și studenții Nicolae Moldovan și Ștefan Popa. Activitatea propriu-zisă este programată în luna august 2017 și va fi r ealizată în colaborare cu Muzeul Unirii din Alba Iulia, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud şi Muzeul de Istorie Turda.
Cei trei luptători anticomuniști au căzut după o luptă inegală cu forțele securiste ale statului trimise pentru a anihila rezistența anitocomunistă din Munții Apuseni. Prin planurile de măsuri adoptate, în teren au fost deplasate efective din trupele de securitate și numeroase cadre operative din structurile teritoriale subordonate Direcției Regionale de Securitate Sibiu. În martie 1949, la Ghioncani trebuia să aibă loc o nouă întâlnire între grupurile de rezistenţă, unde urmau să se
sfătuiască liderii grupurilor: Alexandru Maxim, Ştefan Popa şi Niculae Moldovan, Dabija şi fraţii Macavei. Din păcate, întâlnirea nu a mai avut loc. Autorităţile au încercuit tabăra Dabija de la Muntele Mare, iar Alexandru Maxim s-a refugiat pe Muntele Capra unde aveau adăpost oamenii lui Ştefan Popa.
Operațiunile din teren au fost coordonate personal de către lt. col. Gheorghe Crăciun, șeful Securității din Sibiu, unul dintre călăii luptătorilor din Apuseni. În ziua de 6 martie a fost încercuită zona Muntelui Capra, comuna Întregalde, unde gruparea lui Ștefan Popa își avea baza și adăpostul principal într-o peșteră. Partizanii au reușit să spargă încercuirea și o parte dintre ei s-au retras pe Valea Cricăului, într-o poiană situată sub muntele Piatra Craivii.
Au fost surprinși aici în 8 martie 1949. Partizanii s-au apărat și s-au retras spre locul numit Bogoloaia, unde s-a dat lupta finală în 9 martie 1949. Au fost împușcați în timpul schimbului de focuri Ștefan Popa, Nicolae Moldovan și Cornel Pascu. Alexandru Maxim şi Ioan Scridon au fost răniţi şi arestaţi. Partizanii decedați în schimbul de focuri au fost înhumați într-o groapă comună în zona respectivă. Pe locul unde au murit, în anul 1993, a fost ridicată o cruce care să amintească de sacrificiul celor trei eroi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”
Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]
VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa
De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]
VIDEO | INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare
INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia a debutat astăzi, 21 martie 2026, la ora 13:00, cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Mai exact, Garda […]