Curier Județean

Acţiune cu efective suplimentare, la Vinţu de Jos: Amenzi de peste 19.000 de lei și 4 permise de conducere reținute

Ioana Oprean

Publicat

în

Acţiune cu efective suplimentare, la Vinţu de Jos: Amenzi de peste 19.000 de lei și 4 permise de conducere reținute

Petrecerea Divorțaților

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au aplicat 69 de sancţiuni contravenţionale şi au reținut 4 permise de conducere, în urma unei acţiuni desfăşurată pe raza localităţilor aflate în competenţă.

La data de 29 ianuarie 2020, polițiștii Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos au organizat, pe raza localităţilor rurale aflate în competenţă, o acţiune cu efective suplimentare care a avut ca scop prevenirea şi combaterea infracțiunilor şi creşterea siguranţei rutiere.

Cu ocazia acestei acţiuni, poliţiştii au verificat 123 de autovehicule, au legitimat 89 de persoane și au constatat 69 de abateri de natură contravenţională, sancţionate cu amenzi în valoare de 19.340 lei.

De asemenea, polițiștii au reținut, în vederea suspendării, 4 permise de conducere.

Cu ocazia acțiunii, a fost identificat un bărbat de 31 de ani, din comuna Vințu de Jos, care este bănuit de furtul unor scule electrice.

În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în noaptea de 05/06 aprilie 2019, ar fi pătruns, prin efracție, în magazia unui cetățean din comună și ar fi sustras o motocositoare, două rotopercutoare și un generator electric.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii sale activități infracționale.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu Un incediu a izbucnit duminică după-masa la acoperișul unei locuințe din Ighiu. Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ighiu, la ieșirea spre Ighiel. Din informațiile […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista 

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista Consiliul Județean Alba propune noi tarife pentru serviciile medicale la cerere oferite de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia în 2027. O consultație de specialitate ar urma să coste, în general, 100 de lei, o colonoscopie – 500 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni Un incendiu a izbucnit la un autoturism din Ponorel. Au intervenit pompierii din Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ponorel. Din informațiile primite, incendiul se manifestă la compartimentul motor al unui autoturism. Din fericire nu s-au înregistrat victime. […]

Citește mai mult