Acțiune comună Poliție – RAR la Blaj. Din 26 de autovehicule verificate, 10 aveau defecţiuni tehnice
Miercuri 13 ianuarie, poliţiştii rutieri din Blaj, împreună cu reprezentanţi au Registrului Auto Român – Alba, au acţionat pentru depistarea şoferilor care circulă cu autoturisme care nu corespund din punct de vedere tehnic, pentru circulaţia, în condiţii de siguranţă, pe drumurile publice.
Potrivit IPJ Alba, “cu ocazia acestei acţiuni, au fost verificate 26 de autovehicule, iar la 10 dintre acestea au fost identificate defecţiuni tehnice. Şoferii acestora au fost sancţionaţi contravenţional, iar complementar a fost luată măsura reţinerii certificatului de înmatriculare, pentru 5 autovehicule cu defecţiuni.
Alte 10 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti, pentru alte abateri de la normele privind circulaţia pe drumurile publice.
Valoarea totală a amenzilor a fost de 3.570 lei.”
Pentru un trafic rutier mai sigur, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă conducătorilor auto:
- Înainte de a pleca la drum verificaţi starea tehnică a autovehiculului;
- Respectaţi toate regulile privind depăşirea şi nu efectuaţi depăşiri riscante.
- Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.
- Nu urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
- Respectaţi regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
- Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic;
- Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa
Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]
CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii
CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii Aproape două milioane de pensionari din România sunt vizați de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, pentru partea din pensie care depășește 3.000 de lei lunar. Măsura, introdusă în 2025 în cadrul pachetului de reducere a […]
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv: Decizie definitivă la Curtea de Apel București
Decizie definitivă la Curtea de Apel București: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București din 13 octombrie, prin care fusese dispusă înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. Hotărârea a fost pronunțată vineri, 23 octombrie, și […]
