Rămâi conectat
PSD Alba - Alegeri Locale 2024

Editorial

Acrobaţiile lui Blejnar

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

AUR - Alegeri Locale 2024

    „Schimbarea şefilor, bucuria nebunilor”, spune o veche şi înţeleaptă vorbă românească. Demiterea sau, mă rog, demisia lui Sorin Blejnar de la conducerea ANAF a fost salutată cu salve de tun în toată ţara. Pare la prima vedere un succes răsunător al premierului Mihai Răzvan Ungureanu, cel care capătă aura unui prim-ministru care nu admite compromisurile. Oare chiar aşa să fie?
Pare de neimaginat că Blejnar a fost debarcat de la şefia finanţelor publice pentru că nu a îndeplinit ,,pohta” celui ,,ungurean”, mult mai ,,otoman” decât Boc, de a aduce suplimentar la buget, în doar două luni, peste două miliarde de euro, adică 1,5 la sută din PIB. E o naivitate să crezi că poţi atinge o asemenea performanţă cu aceiaşi inspectori corupţi, cu aceleaşi îmbârligături politico-clientelare şi într-un an electoral, în care formaţiunile politice de toate culorile lovesc stâncile cu toiagul, precum biblicul Moise, pentru a stoarce bani şi din piatră seacă. Oricât s-ar fi opintit sărmanul MRU şi tot nu l-ar fi putut clinti pe Blejnar din scaunul său, având în vedere sprijinul politic de care se bucură omul lui Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu. Fostul şef de la ANAF este o adevărată comoară, el deţinând foarte multe informaţii despre tot ce s-a mişcat în finanţele româneşti. În mod cert, măsura a venit din exterior…
Pus în gardă şi uns cu toate alifiile, Sorin Blejnar n-a stat chiar cu mâinile în sân, pregătindu-şi paraşuta salvatoare ori, poate, chiar rampa de relansare! Om de încredere al „portocaliilor”, el n-a căzut în jos, ci în sus! Şi asta în pofida neatingerii ţintelor impuse de premier şi a deficienţelor manageriale. O dată a fost iertat de toate actele de corupţie, devenite publice şi dovedite. Apoi, ca un hopa-mitică, s-a autopropus în funcţia de şef al Departamentului de Control al Marilor Averi, tot din cadrul ANAF. Calitatea de controlor-şef al marilor averi este deosebit de importantă, cel puţin din două puncte de vedere: să verifice câte agoniseli uriaşe, dar licite, au realizat cei din coaliţia aflată la putere, chiar şi din Guvern şi câte averi sponsorizează campaniile electorale din acest an. Şi un om ca Blejnar ştie pe cine să ia la bani mărunţi şi mai ales unde să-şi trimită „copoii”…
Cei mai mulţi analişti susţin însă că înlăturarea lui Sorin Blejnar de la conducerea ANAF era previzibilă, ea fiind impusă din exterior, având în vedere că instituţia urmează să parcurgă o amplă etapă de restructurare. A precizat-o chiar purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu: „Noul preşedinte are sarcina să facă reforma ANAF-ului conform parteneriatului cu Banca Mondială”. Este foarte probabil ca specialiştii forului bancar mondial să fi cerut ca ANAF să fie condusă de un personaj agreat de ei. Şi numirea lui Şerban Pop este din acest punct de vedere o mişcare inspirată, el fiind şeful de cabinet al lui Mihai Tănăsescu, pe vremea când acesta era ministru de Finanţe şi ulterior reprezentant al României la FMI. În contrast cu Sorin Blejnar, un tip cu o imagine dezastruoasă, care ajunsese una din ţintele predilecte ale Opoziţiei, Şerban Pop trece drept un ins discret şi foarte legat de formaţiunile din afara Puterii, deţinând funcţii importante atât în Guvernul Năstase, cât şi în cel al lui Tăriceanu.
Chiar dacă părerile sunt împărţite, unii susţinând că mişcarea de hopa-mitică a lui Sorin Blejnar este o înfrângere pentru MRU, iar alţii dimpotrivă, o socotesc o lovitură de imagine, totuşi şeful din Palatul Victoria a dat dovadă de intransigenţă. Rămâne de văzut dacă intransigenţa îi aparţine lui sau e a Băncii Mondiale…

Dumitru HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea