Acord de Colaborare, semnat de Ministerul Sănătăţii şi Federaţia Sanitas
Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a semnat un Acord de Colaborare cu Federaţia Sanitas, în vederea unei permanente consultări în derularea procesului de reorganizare a sistemului sanitar.
Ministrul Sănătăţii i-a asigurat pe reprezentanţii Federaţiei Sanitas că îşi doreşte un dialog continuu cu sindicatele pentru reorganizarea sistemului astfel încât salariatii acestuia sa isi recapete demnitatea, calitatea serviciilor medicale să crească, iar în final, pacienţii să fie mulţumiţi.
Părţile semnatare au stabilit, printre altele, ca împreună să susţină necesitatea identificării unor soluţii, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, care să permită salarizarea personalului din sistemul sanitar în funcţie de performanţele acestuia.
În cadrul întâlnirii a fost adusă în discuţie şi iniţiativa Ministerului Sănătăţii de reorganizare a DSP-urilor. Ministrul Eugen Nicolăescu a adus argumente de natură să demonstreze faptul că prin această măsură serviciul public se apropie de cetăţean în paralel cu micşorarea cheltuielilor inutile şi controlul costurilor.
“O parte din personal se va transfera către comunitatea locală, altă parte va fi absorbită la regiune. Având în vedere că încă mai sunt medici şi asistenţi locali, pe plan judeţean pot fi redistribuiti în spitale sau la alte cabinete de medicină”, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas.
‘Toţi colegii noştri îşi vor păstra locurile de muncă – că vor lucra la noua Autoritate, la Consiliile Locale sau Judeţene şi o mare parte din colegii noştri vor fi preluaţi de spitale, dânsul asumându-şi, în urma unor discuţii cu Ministerul de Finanţe, deblocarea posturilor în sistemul sanitar. Mai specific ceva, toţi colegii noştri care vor fi redirecţionaţi către aceste instituţii vor pleca ‘omul, postul şi bugetul’, adică să nu creadă cineva că colegii noştri nu or să-şi mai poată să-şi primească salariile, cum a fost în urmă cu câţiva ani situaţia medicinii şcolare, unde mai mult de patru luni colegii mei nu şi-au luat salariile’, a declarat ieri Marius Sepi, vicepreşedintele Sanitas.
Ministrul Sănătăţii i-a asigurat pe membrii Biroului Executiv Sanitas că un reprezentant al Federaţiei Sanitas va face parte din grupul de lucru pe problematica reorganizării sistemului, grup care va fi constituit la nivelul Ministerului Sănătăţii.
„Din punctul nostru de vedere este este un prim pas spre o colaborare şi un dialog permanent cu Ministerul Sănătăţii. Este problematica pe care noi am preluat-o de la toţi colegii noştri din ţară si speram că împreună cu echipa din minister vom rezolva din aproape în aproape problemele salariatilor pe care noi îi reprezentăm”, a declarat Marius Sepi, prim vice-preşedinte al Federaţiei Sanitas, la finalul întâlnirii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne în arest preventiv: Prelungire cu încă 30 de zile cerută de DIICOT
Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne în arest preventiv: Prelungire cu încă 30 de zile cerută de DIICOT Tribunalul București analizează luni solicitarea procurorilor DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a arestului preventiv dispus în cazul lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, cercetat pentru înșelăciune într-un dosar cu un prejudiciu estimat […]
26-28 octombrie 2026 | Vremea se strică în toată țara: Ninsori la munte, ploi abundente și vânt de până la 70 km/h
Vremea se strică în toată țara: Ninsori la munte, ploi abundente și vânt de până la 70 km/h România intră sub incidența unui episod de vreme severă, cu precipitații mixte la altitudini mari, ninsori care vor depune până la 15 centimetri de zăpadă și ploi însemnate cantitativ în mai multe regiuni. Vântul va sufla cu […]
E jale! Șase din zece companii din România au vulnerabilități financiare: Datoriile și întârzierile la încasări pun presiune pe mediul de afaceri
E jale! Șase din zece companii din România au vulnerabilități financiare: Datoriile și întârzierile la încasări pun presiune pe mediul de afaceri Încetinirea economiei, profitabilitatea redusă și problemele de lichiditate sporesc riscurile pentru companiile românești. Comerțul, construcțiile și transporturile se numără printre sectoarele expuse, iar următoarele 6–12 luni ar putea aduce dificultăți suplimentare pentru firmele […]
