Politică Administrație

Accidentele grave de circulație și siguranța rutieră, analizate de reprezentanții Instituției Prefectului Județului Alba

Dragoş Suciu

Publicat

în

Marţi,  7 octombrie 2014 s-a desfăşurat şedinţa Comisiei Judeţene pentru Siguranţa Rutieră Alba, prezidată de subprefectul Cornel Murg. Ordinea de zi a cuprins următoarele puncte: analiza accidentelor grave de circulaţie produse pe drumurile publice din judeţul Alba în semestrul I 2014; informare privind activitatea derulată de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Alba, în ceea ce priveşte obţinerea permiselor de conducere în semestrul I 2014.

La şedinţă au fost prezenţi membrii Comisiei, respectiv: d-nul Zgârdea Mihail, şef serviciu, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Alba, d-nul Davidaş Dorin, comisar de poliţie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba- Serviciul Rutier; d-nul Martoma Sorin, şef Agenţia Alba – Autoritatea Rutieră Română; d-nul Nagyi Sorinel, inspector coordonator judeţean, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier; d-nul Rîşteiu Nicolae, şef Reprezentanţă Alba a Registrului Auto Român; d-nul Drăguş Marius Gabriel, prim – vicepreşedinte a Filialei Confederaţiei  Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România; d-nul Olălău Vasile, reprezentant Federaţia Naţională a Formatorilor Auto din România; d-nul Dănilă Vasile, reprezentant Federaţia Naţională a Formatorilor Auto din România.

Primul punct al ordinei de zi a fost prezentat de către d-nul Davidaş Dorin, comisar de poliţie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba- Serviciul Rutier.

În primul semestru al anului 2014 pe raza judeţului Alba s-au comis 56 accidente grave de circulaţie, înregistrându-se astfel o creştere cu 3,70% a accidentelor faţă de perioada similară a anului trecut. Principalele cauze ale comiterii accidentelor grave sunt următoarele: viteza neadaptată la condiţiile de drum, traversarea neregulamentară şi neacordarea de prioritate pietonilor, nerespectarea distanţei între vehicule, etc., cele mai multe accidente  producându-se în intervalul orar 14,00 – 22.00.  În ceea ce priveşte drumurile naţional europene şi autostrada A1, pe DN1 s-au produs 7 accidente, pe DN1 1 accident, iar pe Autostrada  A1 1 accident.

A două temă înscrisă pe ordinea de zi a fost prezentată de către d-nul Zgârdea Mihail, şef serviciu, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Alba.

În primul semestru al anului în curs au fost primite dosare de examinare şi s-au programat la examen pentru obţinerea permisului de conducere un număr de 5674 candidaţi. Procentul de promovabilitate la proba teoretica este 57,99%, dintr-un număr de 4.961 candidaţi examinaţi promovând examenul un număr de 2.877 persoane,  iar la cea practică de 78,40% fiind admişi 2.193 candidaţi  din 2.797 persoane examinate.

Problemele luate în discuţie în timpul şedinţei au vizat cu prioritate crearea unui spaţiu corespunzător în incinta sediului SPCRPCIV Alba, în vederea susţinerii examenului auto, proba teoretică, pentru a se evita deplasarea candidaţilor la sediul Instituţiei Prefectului, pentru a susţine  această activitate şi revenirea la sediul serviciului în vederea programării la proba de traseu, dimensionarea numărului de examinatori la proba de traseu în funcţie de numărul de candidaţi, în vederea evitării susţinerii probei teoretice la un interval de timp prea mare faţă de momentul finalizării cursurilor şcolii de şoferi şi al promovării examenului teoretic, evitarea circulării la orele de vârf în zonele cele mai aglomerate din oraş a autoturismelor pe care viitorii şoferi învaţă să conducă, adaptarea programului de lucru la ghişee în raport de solicitarea cetăţenilor.

Subprefectul Cornel Murg a remarcat buna colaborare a reprezentanţilor instituţiilor prezente la şedinţă subliniind faptul că activitatea desfăşurată de aceştia se răsfrânge în situaţia regăsită pe drumurile judeţene. „ Cu cât instructorii profesionişti sunt mai bine pregătiţi, cu atât numărul accidentelor se reduce. Totodată îmbunătăţirea activităţii de examinare ne oferă nouă, tuturor certitudinea  creării unui climat se siguranţă pe şosele.” a precizat subprefectul Cornel Murg.

„Referitor la problema organizării unui spaţiu corespunzător în incinta sediului SPCRPCIV Alba, în vederea susţinerii examenului auto, proba teoretică, noi deja facem demersuri în acest sens. Am identificat un spaţiu în incinta SPCRPCIV Alba, dar acesta este în prezent ocupat de angajaţi ai primăriei. Vă asigur, că se vor purta discuţii pentru ca în viitorul apropiat acesta să se elibereze şi să poată fi pus la dispoziţia Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Alba” a mai declarat subprefectul Cornel Murg.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]

Citește mai mult

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult