UPDATE: Accident rutier la Unirea. Trei persoane acroşate de un autoturism
Trei persoane de sex feminin au fost accidentate de un autoturism, marţi seară, în jurul orelor 21.45, pe DJ 107 D, pe raza comunei Unirea.
UPDATE: Marţi, în jurul orei 20.oo, poliţia oraşului Ocna Mureş, a fost sesizată prin 112, cu privire la faptul că pe D.J.107 D, pe raza localităţii Unirea, G.I., de 20 de ani, din comuna Unirea, în timp ce conducea un autoturism dinspre Ocna Mureş spre Unirea, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra acestuia, intrând în coliziune cu poarta unui imobil după care autoturismul s-a răsturnat şi a acroșat 3 persoane care circulau pe partea stângă a carosabilului. În urma accidentului cele 3 persoane (femei de 72, 50 şi 41 de ani), au suferit fracturi şi au fost transportate la Spitalul Judeţean Alba, pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate.
Victimele au fost transportate la spitalul din Alba Iulia de către ambulanţe.
UPDATE: Potrivit IPJ Alba, victimele au fost lovite în timp ce se aflau pe carosabil de un autoturism care se deplasa pe contrasens.
Toate cele trei femei au suferit fracturi și se afla acum sub atenta supraveghere a medicilor. Din prime informații, acestea au fost acroșate în timp ce aşteptau să se întoarcă animalele de la păscut.
În continuare polițiștii efectuează cercetări.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni
A rupt gardul, a ocupat un teren și a furat bare de fier beton: Ce pedeapsă a primit un bărbat în primă instanță la Judecătoria Câmpeni Judecătoria Câmpeni a pronunțat, joi, 29 octombrie 2026, o sentință penală într-un dosar care vizează mai multe incidente petrecute în anul 2023, pe două terenuri din oraș. Un bărbat […]
Video | Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive
Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg: Parcurs impecabil cu patru victorii consecutive Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de Judo U23, categoria -48 kg, după un parcurs impecabil, cu patru victorii consecutive, transmite Federația Română de […]
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026
DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 și suplimentar pentru intervalul 02.11-08.11.2026 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 09.11-15.11.2026 Nr.crt. ADRESA INTERVAL 1. IGHIU, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 07:00 – 13/11/2026 08:00 2. IGHIU, TELNA, Strada PRINCIPALA 13/11/2026 […]
