Curier Județean

Accident rutier la Ighiel: Un tânăr motociclist din Poșaga, fără permis dar cu alcool ”la bord”, s-a răsturnat pe carosabil după ce a ratat o curbă

Ioana Oprean

Publicat

în

La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 19.20, pe DJ 106 H, pe raza localităţii Ighiel, un tânăr de 24 de ani, din comuna Poşaga, judeţul Alba, în timp ce conducea o motocicletă, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi într-o curbă a pierdut controlul asupra acesteia, răsturnându-se pe carosabil.

Petrecerea Divorțaților

În urma accidentului, motociclistul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la spitalul din Alba Iulia, pentru îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posed permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar motocicleta nu era înmatriculată în circulaţie.

Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice

Ioana Oprean

Publicat

în

Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]

Citește mai mult