Accident rutier la Cunța – copil acroșat de un ATV
Vineri după-amiază, prin apelul de urgenţă la 112, Poliţia municipiului Sebeş, a fost solicitată să intervină pentru soluţionarea unui accident rutier, soldat cu victime omeneşti, produs pe raza localităţii Cunţa.
Din primele cercetări efectuate la faţa focului s-a stabilit că un tânăr de 24 de ani din comuna Cunţa, în timp ce se conducea un vehicul tip ATV pe strada Poştei din localitatea Cunţa surprinde si accidentează un minor de 8 ani din localitate care se afla pe partea carosabilă.
Procedându-se la verificarea documentelor poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur in aerul expirat fiindu-i recoltata o proba biologica in vederea stabilirii alcoolemiei.
Minorul a fost transportat la Spitalul Municipal Sebeș unde i-au fost acordate îngrijirile medicale necesare, fără a fi necesară internarea acestuia..
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporala din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere si părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, fapte pedepsite de art.196 alin.1, art.335 alin.1 si art.338 alin.2 din Codul Penal.
FOTO: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei
4,9 kilometri de drumuri intră în planul de reabilitare dintr-o comună de munte din Alba: Investiție de peste 20 de milioane de lei Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru un proiect de infrastructură rutieră care vizează modernizarea a 4,868 de kilometri de străzi și racorduri […]
Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba
Autobază pentru 60 de autobuze electrice la Alba Iulia, pe 1,5 hectare de pășune: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul „Realizare infrastructură pentru dezvoltare sistem de transport public local/zonal de călători”, […]
Foto | Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță
Polițiștii din Alba, alături de elevi înainte de vacanță: Peste 400 de copii, implicați în activități pentru siguranță Siguranța rutieră, prevenirea bullyingului și a violenței, dar și riscurile din mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii din cadrul IPJ Alba, în perioada 19–23 octombrie 2026, în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile, desfășurate […]
