Curier Județean

Accident mortal pe DJ 107 F, lângă Șona. 2 victime proiectate prin geamul autoturismului răsturnat

Bogdan Presecan

Publicat

în

Un accident foarte grav pe DJ 107 F, la km 63, lângă Șona s-a petrecut sâmbătă serară, în jurul orei 20.00. Un bărbat a decedat și un altul a fost grav rănit după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în afara părții carosabile de unde a ricoșat înapoi pe șosea.

Petrecerea Divorțaților

Victima a fost transportată de urgență la spitalul din Blaj pentru îngrijiri.

Din primele cercetări ale polițiștilor aflați la fața locului, în autoturismul marca Audi, înmatriculat în Franța, se găseau la momentul impactului 4 bărbați. Cele două victime erau pasageri pe bancheta din spate a mașinii când mașina s-a răsturnat, ei fiind proiectați prin geamuri pe șosea.

Cauza accidentului este neadaptarea vitezei la condițiile de drum. Se pare că șoferul mașinii, din Hunedoara a pierdut controlul volanului în timp ce se deplasa din direcția Bia înspre Blaj.

UPDATE raport IPJ Alba: Echipa operativă deplasată la faţa locului a constatat că J.D.V., de 28 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Şona – Blaj,  la km. 62+800 metri, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a pătruns pe contrasense unde a intrat în coliziune cu un capăt de pod, după care autoturismul s-a răsturnat.

În urma impactului, doi pasageri din autoturism au fost proiectaţi în afara acestuia.

G.M., de 23 de ani, din Bucerdea Grânoasă, judeţul Alba, a decedat la locul producerii accidentului iar S.F.V., de 24 de ani, din municipiul Hunedoara, a suferit leziuni corporale grave, fiind transportat la spitalul din Alba Iulia.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

forto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice

Ioana Oprean

Publicat

în

Rimetea, localitatea din Alba unde soarele răsare de două ori, pas spre mobilitatea verde: A fost pusă în funcțiune stația de încărcare pentru mașini electrice Rimetea, localitatea din Alba în care soare răsare de două ori, beneficiază de acum de o stație publică de încărcare a autovehiculelor electrice, amplasată în apropierea Primăriei, lângă postul de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Bătaie cu țevi de metal între tată și fiu: Cei doi, trimiși în judecată la Blaj în urma conflictului din curtea locuinței Un conflict între tată și fiu, petrecut în după-amiaza zilei de 21 august 2026, ajunge în faza de judecată. Prin încheierea penală din 20 octombrie 2026, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 6.000 de șomeri în județul Alba, la sfârșitul lunii august 2026: Rata șomajului, peste media națională. În ce orașe sunt cei mai mulți Numărul șomerilor înregistrați în județul Alba a ajuns la 6.006 persoane la sfârșitul lunii august 2026, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata șomajului a fost de 3,9%, […]

Citește mai mult