Curier Județean

Accident grav la Lancrăm. Trei persoane transportate la spital

Bogdan Presecan

Publicat

în

Un accident rutier, în urma căruia a fost necesară intervenţia serviciului de descarcerare SMURD, a avut loc azi-noapte, în jurul orei 1.15, pe raza localităţii Lancrăm, între Alba Iulia şi Sebeş.

Petrecerea Divorțaților

Un autoturtism a ieşit în afara părţii carosabile, intrând în coliziune cu un zid. Unul dintre cei trei pasageri a rămas prins între fiarele contorsionate ale autovehicului, până când echipa SMURD a reuşit descarcerarea acestuia. Toate cele trei victime, respectiv două femei şi un bărbat, au fost transportate la spitalul din Sebeş pentru îngrijiri.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, din primele cercetări a constat faptul că, R.C., de 24 ani, din municipiul Sebeş, în timp ce conducea o autoutilitară, pe strada Nouă din localitatea Lancrăm, datorită unei defecţiuni tehnice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un stâlp din beton. În urma accidentului, conducătoarea auto şi B.I.M.F. de 16 ani, pasageră în autoturism, au suferit leziuni uşoare, nefiind necesară spitalizarea acestora, iar B.I.V. de 47 de ani a fost rănit grav, suferind fracturi costale multiple şi fiind transferat la Spitalul Judeţean Alba. În continuare Poliţia efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului.

foto: arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Incendiu la un autoturism în Săsciori: Pompierii din Sebeș intervin cu o autospecială

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incendiu la un autoturism în Săsciori: Pompierii din Sebeș intervin cu o autospecială  Pompierii din Sebeș intervin luni, 2 noiembrie, în Săsciori unde un autoturism ar fi fost cuprins de flăcări. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în loc. Săsciori. Din informațiile primite de la apelant incendiul se […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | 242 de ani de la izbucnirea Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan: Lansare de carte și marcarea temniței lui Crișan ca loc memorial

Ioana Oprean

Publicat

în

242 de ani de la izbucnirea Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan: Lansare de carte și marcarea temniței lui Crișan ca loc memorial Alba Iulia a găzduit luni, 2 noiembrie 2026, un eveniment dedicat rememorării Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, desfășurat în cadrul ALBA Dialog Fest. Manifestarea a reunit o lansare de carte și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu Un incediu a izbucnit duminică după-masa la acoperișul unei locuințe din Ighiu. Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ighiu, la ieșirea spre Ighiel. Din informațiile […]

Citește mai mult