Accident aviatic din Munţii Apuseni: Cinci moţi, salvatorii răniţilor vor avea o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu
Cinci moţi salvatori ai răniţilor din accidentul aviatic din Munţii Apuseni vor avea o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu. Moţii participă duminică la înmormântarea tatălui liderului PDL, Vasile Blaga.
Surse politice locale au declarat că cinci salvatori ai răniţilor din accidentul aviatic din Munţii Apuseni din 20 ianuarie se află în localitatea Petrileni, unde urmează să fie înmormântat Antim Blaga, tatălui preşedintelui PDL, Vasile Blaga
Salvatorii se află în localitatea bihoreană de sâmbătă seară, au spus sursele citate.
Potrivit acestora, ei urmează să aibă o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, la dorinţa şefului statului.
Sursa citată a adăugat că trei dintre membrii salvatori din Munţii Apuseni sunt membri ai PDL.
În 20 ianuarie, un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba. În urma accidentului, pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa, în timp ce patru medici şi copilotul au fost răniţi. Victimele accidentului au fost găsite de localnici din Apuseni, primii care au ajuns la epavă fiind Argentin Todea, Gheorghe Trif şi Gheorghe Giurgiu.
Sursa Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră”
Spectacole cosmice pe cer în primăvara 2026: Când pot fi observate „Luna Roz” și „Luna Albastră” „Luna Roz”, prima lună plină a sezonului în emisfera nordică, va putea fi observată pe 1 aprilie 2026 și joacă un rol important în stabilirea datei Paștelui, în timp ce „Luna Albastră”, un alt fenomen rar, va putea fi […]
„Explozia” preţurilor carburanţilor. Expert: „Soluţia sustenabilă este o reducere ţintită şi temporară a TVA”
„Explozia” preţurilor carburanţilor. Expert: „Soluţia sustenabilă este o reducere ţintită şi temporară a TVA” Soluţia sustenabilă referitoare la ieftinirea carburanţilor în România nu este o tăiere generală mare de TVA la pompă, ci o reducere ţintită, temporară şi declanşată doar când preţul sau costurile de producţie trec anumite praguri, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), […]
Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026 | Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete în anul 2026
Bilete de tratament balnear pentru pensionari 2026 | Ministerul Muncii propune acordarea a 114.000 de bilete în anul 2026 Aproximativ 114.000 de bilete de tratament balnear vor fi asigurate în anul 2026, prin Casa Națională de Pensii Publice, potrivit proiectului de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. […]