Actualitate

Abuz, farsă sau incompetență: Directorul unui spital a fost demis la CERERE, deși medicul nu făcuse o asemenea solicitare!

Unirea Ziarul

Publicat

în

Abuz, farsă sau incompetență: Directorul unui spital a fost demis la CERERE, deși medicul nu făcuse o asemenea solicitare!

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova, dr.Eugen Georgescu, a fost demis din funcţie de către ministrul Sănătăţii ca urmare a unei cereri de demisie despre care medicul spune că este falsă, motiv pentru care a depus plângere la parchet, iar ulterior a fost numit director interimar, potrivit Agerpres.

„La data de 15 noiembrie a.c., managerul unui spital din Craiova a sesizat faptul că, în cursul zilei respective, pe faxul unităţii medicale a primit un ordin, prin care i se comunica faptul că i-a încetat contractul de management, ca urmare a unei cereri de demisie, întocmită însă în fals, în numele său. În cauză, poliţiştii au demarat cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătura privată şi uz de fals, urmând ca, la finalizarea acestora, dosarul penal să fie înaintat unităţii de parchet cu propunerile corespunzătoare”, a informat, vineri, biroul de presă al IPJ Dolj.Dr.Eugen Georgescu declarat, că în acest moment este director interimar al spitalului.

sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Paște 2026 în România: Zile frumoase, de primăvară autentică

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică.  Este estimată media săptămânală […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]

Citește mai mult