A început Postul Adormirii Maicii Domnului. Ce nu ai voie să faci în Postul Sfintei Marii?
Postul Adormirii Maicii Domnului sau Postul Sfintei Marii a început astăzi, 1 august și se încheie în 15 august. Acesta este considerat al treilea mare post din an, după cel al Paştilor şi cel al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Postul Sfintei Marii este unul aspru. Credincioșii nu trebuie să mănânce până la ora 15 în zilele de luni, miercuri și vineri.
După această oră este recomandată mâncarea uscată, iar marțea și joia nu se folosește uleiul. De asemenea, în postul Sfintei Marii există o singură dezlegare la peste, pe șase august, atunci când se prăznuiește Schimbarea la Fată a Domnului.
În tradiția românească, aceasta este și ziua în care natura începe să se pregătească de toamnă. Potrivit Bisericii Ortodoxe, postul reprezintă pregătirea corpului și a sufletului pentru primirea Sfintei Împărtășanii.
Pentru societatea noastră postul este înțeles greșit. Mulți considera postul o forma nefireasca prin care omul este persecutat pentru păcatele sale, alții au făcut din post un scop in sine, uitând ca postul este un mijloc prin care ne înfrânam poftele noastre cele egoiste.
Pentru tradiția creștină postul reprezintă o normalizare a naturii noastre, si nu o persecutare a acesteia. După învățătura creștină omul firesc este cel de dinainte de păcat, deoarece păcatul este o manifestare contrara firii. Ca si omul primordial, astăzi, omul contemporan uita de Dumnezeu prin păcat. Putem spune ca astăzi postul este mai necesar ca oricând, daca ținem seama ca omul este alipit de valorile materiale si sărăcit de Dumnezeu. Pentru un creștin autentic adevărata bogăție este atunci când a reușit sa-L omeneasca pe Dumnezeu (sa locuiască Dumnezeu in el) si sa se îndumnezeiască.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Motocicliștii Lupii Singidavei au oferit alimente pentru masa de Paște 2026 pentru 15 familii nevoiașe din Cugir: „Sărbători cu liniște tuturor!”
Motocicliștii Lupii Singidavei au oferit alimente pentru masa de Paște 2026 pentru 15 familii nevoiașe din Cugir: „Sărbători cu liniște tuturor!” Motocicliștii Lupii Singidavei au oferit, în Duninica Floriilor Ortodoxe, alimente pentru masa de Paște 2026 pentru 15 familii nevoiașe din Cugir. „Tradiția a mers mai departe anul acesta de Duminica Floriilor! În prag de […]
Parc arheologic de mari dimensiuni pe terenul din Partoș pe care urma să se construiască noua autobază a municipiului Alba Iulia: Ce intenții au autoritățile
Parc arheologic de mari dimensiuni pe terenul din Partoș pe care urma să se construiască noua autobază a municipiului Alba Iulia: Ce intenții au autoritățile Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Alba Iulia de miercuri, 15 aprilie 2026, se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii în administrare Consiliului […]
FOTO | „Cașcarabetele”, la zi: Terasă amenajată condamnând la moarte un copac, la Alba Iulia. Arhitect șef: „Astfel de intervenții nu doar că sunt neconforme, dar pot pune în pericol pietonii și afectează imaginea orașului”
„Cașcarabetele”, la zi: Terasă amenajată condamnând la moarte un copac, la Alba Iulia. Arhitect șef: „Astfel de intervenții nu doar că sunt neconforme, dar pot pune în pericol pietonii și afectează imaginea orașului” Arhitectul șef al municipiului Alba Iulia, Alexandru Damian, a semnalat, vineri, 10 aprilie 2026, un caz flagrant de amenajare neconformă a unei […]