A început Festivalul de Artă Speologică, SpeoARTA la Blaj. PROGRAMUL
Municipiul Blaj este în aceste zile gazda speologilor şi a iubitorilor de natură din toată ţara. Aflat la a XXXV-a ediţie, festivalul „Speoarta” adună, în fiecare an, speologi şi artişti care prezintă, prin fotografie şi film, lumea tăcută şi minunată a peşterilor, lume care ar rămâne necunoscută oamenilor dacă cei pasionaţi de explorarea adâncurilor nu ar aduce-o la lumină. Vineri seara, în curtea Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” va fi organizat un mare focul de tabară, ce va fi acompaniat de cântece de munte, interpretate la chitară. Sâmbată, activităţile pentru copii (pod indian, căţărare pe lăzi de bere, slackline) şi concertul folk vor avea avea loc în Parcul „Avram Iancu”. La toate manifestările, intrarea este liberă.
În cadrul festivalului sunt organizate concursuri cu tematică carstică, expoziţii, proiecţii, workshopuri, ieşiri în aer liber, explorări în subteran şi multe alte acţiuni menite să atragă tinerii spre practicarea acestor activităţi.
După trei ediţii de succes şi o pauză îndelungată, în 2016 Speoarta s-a întors la Blaj, locul în care acum o jumătate de secol a luat naştere clubul de speologie Polaris, un club cu tradiţie în România, care a avut un aport important în explorarea carstului românesc.
În perioada 4-7 Mai 2017, oraşul de la confluenţa Târnavelor este gazda speologilor şi a iubitorilor de natură din toată ţara.
Lumea minunată a peşterilor este o lume pe care o poţi accesa cu greu, cu mult efort, multe sacrificii, cu multă pasiune şi în condiţii dificile. Mediul subteran, deşi este unul ostil, ascunde frumuseţi fragile şi rare. Prin intermediul Festivalului Speoarta 2017, blăjenii sunt invitaţi să ia contact cu această lume, să o cunoască şi să o exploreze alături de fotografi ai endo şi exocarstului.
Joi, 4 mai 2017
– 10.00 – Drumeţii în natură: ieşiri în aer liber pe trasee turistice propuse de organizatori în Munţii Trascăului;
– 10.00 – Ture speo: – vizite în peşteri şi parcurgere de canioane pentru participanţiicare au cunoştinţe despre tehnica de parcurgere a verticalelor;
– 10.00 – Deschiderea expoziţiei: program pentru copii cu tematică montană în vederea conştientizării frumuseţilor şi beneficiilor practicării activităţilor cu specific montan.
Vineri, 5 mai 2017
– 08.00 – Drumeţii în natură: ieşiri în aer liber pe trasee turistice propuse de organizatori în Munţii Trascăului;
– 08.00 – Ture speo: vizite în peşteri şi parcurgere de canioane pentru participanţii care au cunoştinţe despre tehnica de parcurgere a verticalelor;
– 10.00 – Vizitarea expoziţiei – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj;
– 18.00 – Vernisajul expoziţiei de fotografie SPEOARTA cu unele din cele mai bune lucrări înscrise în concurs – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj;
– 20.00 – Foc de tabără: ne vom cunoaşte cu toţii mai bine în jurul unui foc de tabără companiaţi de artişti folk PICURI DE FOLK. Nu uita să îţi aduci chitara de acasă dacă vrei să ne cânţi ceva frumos – Liceul tehnologic „Timotei Cipariu” Blaj.
Sâmbătă, 6 mai
10.00 – Vizitarea expoziţiei – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj;
11.00 – Activităţi pentru copii în Parcul „Avram Iancu”, în colaborare cu Adventure Center: activităţi de iniţiere în tehnici montane pod indian, căţărare pe lăzi de bere, slackline, tehnica speoalpină;
14.00 – SPEOARTA – Vom prezenta o selecţie de proiecţii fotografice şi de film înscrise în concurs, dar şi alte prezentări cu tematică carstică – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj;
21.00 – SEARA POLARIS – Vrem să ne cunoaşteţi şi vrem să ne facem prieteni. Vă vom prezenta activitatea noastră şi vom închina un pahar de şampanie, acompaniaţi de muzică bună şi proiecţii de fotografii realizate de membri clubului Polaris – Parcul „Avram Iancu”.
Duminică, 7 mai
– 12:00 – Festivitatea de premiere Premierea pentru cele mai bune lucrări înscrise în concurs – Centrul Cultural „Iacob Mureşianu” Blaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
18 mai 2026 | Prețul combustibililor în Alba Iulia: Cât au ajuns să coste motorina și benzina la cele mai cunoscute benzinării din oraș
Prețul combustibililor în Alba Iulia: Cât au ajuns să coste motorina și benzina la cele mai cunoscute benzinării din oraș Șoferii care au alimentat astăzi, 18 mai 2026, au găsit prețuri diferite la carburanți în marile rețele de benzinării din Alba Iulia. Prețul motorinei este în jur de 9,50 de lei per litru, în timp […]
250.000 de lei alocați de autoritățile locale pentru servicii sanitar-veterinare la Adăpostul public pentru câini fără stăpân al municipiului Alba Iulia în 2026. LISTA
250.000 de lei alocați de autoritățile locale pentru servicii sanitar-veterinare la Adăpostul public pentru câini fără stăpân al municipiului Alba Iulia în 2026. LISTA Primăria Alba Iulia a lansat, vineri, 15 mai 2026, o procedură de achiziție directă a serviciilor sanitar-veterinare la Adăpostul public pentru câini fără stăpân al municipiului Alba Iulia în 2026. Valoarea […]
O femeie și un bărbat, trimiși în judecată la Judecătoria Alba Iulia pentru furturi „în tandem” din mai multe magazine: În ce stadiu este procesul
O femeie și un bărbat, trimiși în judecată la Judecătoria Alba Iulia pentru furturi „în tandem” din mai multe magazine: În ce stadiu este procesul Judecătoria Alba Iulia a dispus, printr-o încheiere pronunțată în camera preliminară, luni, 18 mai 2026, începerea judecății într-un dosar penal care vizează două persoane acuzate de mai multe fapte de […]