Curier Județean
A II-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru are loc în perioada 23-26 aprilie 2015 la Alba Iulia
Festivalul Internațional de Teatru, la Alba Iulia: Desfăşurându-se în perioada 01.01.2015 – 01.05.2015, proiectul urmăreşte capitalizarea impactului avut de prima ediţie a festivalului, dorind ca prin organizarea unei noi ediţii anul acesta confere continuitate unui eveniment menit să diversifice oferta cultural-artistică a municipiului şi să promoveze imaginea acestuia pe plan internaţional.
Proiectul îşi doreşte promovarea imaginii Municipiului Alba Iulia şi a judeţului Alba ca punct de reper în planul cultural-artistic internaţional al evenimentelor de tineret. Prin activităţile propuse se doreşte: diversificarea ofertei cultural-artistice în viaţa socială a Municipiului Alba Iulia; crearea unui eveniment internaţional de tradiţie cu caracter intercultural care să promoveze arta ca factor de coeziune socială şi ca mijloc de schimb de experienţă; dinamizarea vieţii socioculturale a municipiului prin promovarea spiritului de deschidere, expresie, educaţie şi toleranţă prin artă.
Iată de ce echipa de proiect şi-a propus organizarea celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de Tineret APOLLO – singurul festival de teatru cu acest specific din România – care va avea loc la Alba Iulia, în perioada 23.04.2015 – 26.04.2015.
APOLLO este o invitaţie deschisă adresată trupelor şi companiilor tinere din toată lumea de a se întâlni, de a învăţa prin schimb de experienţă şi de a oferi spectacole reprezentative din repertoriul lor comunităţii din Alba Iulia. Proiectul a fost promovat la nivel naţional şi internaţional pentru a primi oferte cât mai variate de spectacole – la încheierea perioadei de înscriere, au fost primite oferte de spectacole din partea a 14 trupe tinere de teatru din România şi din partea a 22 de grupuri şi companii tinere de teatru din străinătate, din ţări precum: Italia, Portugalia, Ungaria, Ucraina, Cehia, Bulgaria, Georgia, Columbia, India, Iran, Irac, Moldova, Nepal şi Nigeria.
Dacă la prima ediţie s-a acordat o pondere mai mare în festival grupurilor din Rămânia, la ediţia de anul acesta s-a dorit priorizarea grupurilor din străinătate. Festivalul fiind încă la începuturi, bugetul a impus o selectare mai strictă a participanţilor, proces în care s-a ţinut cont de calitatea expresiei artistice a reprezentaţiilor propuse, de atractivitatea lor dar şi de media de vârstă a delegaţiilor.
Urmează fixarea programului festivalului, spectacolele urmând a avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia.
Timp de 3 zile cât va dura festivalul publicul va avea ocazia de a asista la reprezentaţii diverse – grupurile invitate provenind din medii ţări diferite, medii sociale diferite, având orientări şi viziuni teatrale diferite. În cadrul programului festivalului, grupurile invitate vor vizita Municipiul şi principalele lui obiective turistice, şi vor participa la sesiuni de discuţii coordonate de Dan Chiorean, actor al teatrului Naţional Cluj Napoca, invitat special pentru a dinamiza schimbul de experienţă prin discuţii asupra reprezentaţiilor şi pentru a împărtăşi participanţilor concepte artistice utlile dezvoltării lor în viitor.
Pentru a extinde Festivalul, cu ajutorul Fundaţiei Inter-Art Aiud şi a Centrului Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud, am decis să includem o nouă dimensiune artistică: Expoziţia Internaţională de Afişe – „Apollo”, ediţia I., Alba Iulia, aprilie 2015. Expoziţia propune o abordare artistică a afişului ca obiect cultural. S-au primit înscrieri din partea a 55 artişti din ţară şi străinătate.. Lucrările vor fi selectate, premiate şi apoi expuse în cadrul Festivalului la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. Prin această iniţiativă se va prezenta o expoziţie cu impact internaţional care să aducă un prestigiu în plus organizatorilor, partenerilor şi sponsorilor Proiectului.
Primăria Municipiului Alba Iulia este unul dintre principalii parteneri ai Proiectului, instituţia adresând un mesaj de susţinere prin dl. Primar Mircea Hava: “Fără să am nicio legătură cu lumea teatrului, realizez că toți suntem actori într-o lume din ce în ce mai teatrală. Dincolo de toate sofisticările goale de conținut în care noi ne ducem existența cotidiană, mă bucur nespus că cineva mai găsește puterea și curajul să ne arate altfel de scenă. Cea a oamenilor pasionați, a oamenilor care nu au doar viză de flotant în lumea culturii, ci pur și simplu acolo trăiesc. Dacă aș vorbi despre numărul de ediții ar însemna să vorbesc despre cantitate, cu riscul să pun în umbră calitatea. Contează că e a doua ediție, dar mai important, oamenii care fac acest festival să existe pun Alba Iulia într-o lumină a reflectoarelor, care, de ce să nu recunoaștem, ne lipsește. Vă doresc succes și în această ediție, să găsiți puterea să o începeți pe a treia.”
Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Consiliul Judeţean Alba; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia “Inter-Art” Aiud; Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud; Fundaţia Comunitară Alba; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia; Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
Comunicat de presă

Curier Județean
INFOTRAFIC: Restricții de circulație, pe autostrada A10 Sebeș-Turda și A1 Sibiu-Deva. Recomandări pentru șoferi
INFOTRAFIC: Restricții de circulație, pe autostrada A10 Sebeș-Turda și A1 Sibiu-Deva. Recomandări pentru șoferi
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pentru efectuarea unor lucrări, traficul va fi restricționat pe Autostrada A10 Sebeș – Turda, la km. 62, municipiul Turda, județul Cluj, pe calea 2, banda 2, în interval orar 07:00-19:00.
Pe A1 Râmnicu Vâlcea-Deva, vor fi active următoarele restricții:
-km 242-km 239 calea 2, va fi restricționată banda doi, pentru curățare zona mediană, între orele 07:30-17:00;
– km 314+700-km 315+700 calea 1, vor fi restricționate banda de urgență și prima bandă, pentru lucrări de frezare și asfaltare, între orele 07:50-19:00.
Recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu prudență sporită în aceste zone, să crească distanța de siguranță între autovehicule, să semnalizeze şi să se asigure temeinic înaintea schimbării benzii.
Curier Județean
FOTO| Cetatea Alba Carolina se pregătește de Festivalul Roman Apulum: S-a instalat decorul în care se va desfășura evenimentul
FOTO| Cetatea Alba Carolina se pregătește de Festivalul Roman Apulum: S-a instalat decorul în care se va desfășura evenimentul
Cetatea Alba Carolina se pregătește de Festivalul Roman Apulum care va desfășura între 12 și 15 august la Alba Iulia. Festivalul se desfășoară anual și adună aproximativ 300 de reenactori – soldați și civili romani, războinici daci, gladiatori, meșteșugari sau dansatoare.
CITEȘTE ȘI: Festivalul Roman Apulum, 12-15 august 2022 – PROGRAM: Lupte între daci și romanii, ateliere meșteșugărești, muzică și paradă de noapte cu torțe
Pe parcursul a patru zile, vizitatorii vor putea trăi realitățile unei lumi demult apuse, una cu demonstrații militare romane, cu războaie între daci și romani, cu lupte de gladiatori organizate în cinstea lor, cu ateliere de lucru, cu jocuri și târguri de sclavi.
Așa cum publicul a fost obișnuit de la edițiile precedente, festivalul va avea două componente majore, dezvoltate în două spații distincte: una scenică, ce va configura un program aproape continuu pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică și luni, în spațiul din fața Catedralei Romano-Catolice și unde toate trupele participante vor avea prezentări, atât singular cât și comune; respectiv, o componentă didactică, produsă de activitatea taberelor militare și meșteșugărești, cu numeroase ateliere active și interactive în această zonă. Pentru prima data, tabăra romană va fi separată însă de cea dacică, urmând ca romanii cu tabăra și atelierele lor să ocupe “Platoul Militari”, spațiul obișnuit al festivalului, iar dacii “și aliații lor” să își desfășoare activitățile în curtea Palatului Copiilor, din proximitate.
Festivalul va da curs și dimensiunii științifice. Această componentă va avea o mai mare amploare la ediția curentă. Ziua de vineri va aduce obișnuita expoziție cu piese din Muzeul Național al Unirii, dar prezentările științifice ulterioare vor fi în număr mai mare față de edițiile precedente, iar conferința va fi transmisă online.
Curier Județean
FOTO| Investiții de circa 2 milioane de lei la Spitalul Municipal Blaj: Noul Ambulatoriu va fi gata în acest an
FOTO| Investiții de circa 2 milioane de lei la Spitalul Municipal Blaj: Noul Ambulatoriu va fi gata în acest an
Mai multe secții de la Spitalul Municipal Blaj au fost reabilitate și modernizate cu circa 2 milioane de lei din fonduri proprii, iar condițiile hoteliere pentru pacienții internați au crescut.
„Continuăm investițiile în infrastructura medicală de la Spitalul Municipal Blaj. Mai multe secții au fost reabilitate și modernizate, iar condițiile hoteliere pentru pacienții internați au crescut odată cu achiziționarea de paturi electrice noi.
În această vară au fost realizate următoarele investiții
Au fost achiziționate 150 de paturi electrice, pentru secțiile Obstetrică-Ginecologie și Compartimentul Nou Născuți, Pediatrie, Medicină Internă, Neurologie, Boli Infecțioase și ATI Covid. Paturile sunt reglabile pe înălțime, secțiunile spate și picioare sunt ajustabile și permit poziționarea pentru resuscitarea cardio-respiratorie. În ultimii doi ani au fost înlocuite 85% din paturile de la Spitalul Blaj.
Au fost reabilitate și modernizate Secția Psihiatrie, Secția Obstetrică-Ginecologie și Compartimentul Nou-Născuți. Au mai rămas de reabilitat și modernizat secțiile Pediatrie, Interne și Boli Infecțioase, pentru care se fac deja pregătiri în acest sens.
A fost înlocuit acoperișul clădirii în care funcționează Secțiile Neurologie și Psihiatrie, cu această lucrare finalizându-se înlocuirea acoperișului la toate clădirile din incinta Spitalului Vechi.
Aceste investiții au fost realizate din fondurile proprii ale Spitalului Blaj, valoarea totală fiind de aproximativ 2 milioane de lei.
Până la sfârșitul anului va fi dat în funcțiune noul Ambulatoriu, primul din țară realizat pe fonduri europene, o clădire nouă, la standarde europene, cu 5 niveluri (demisol + parter + 3 etaje), care va avea 16 cabinete medicale cu săli de tratament.
Obiectivul nostru este ca Spitalul Blaj să ajungă cel mai bun spital de grad 4 din România, pe măsura Blajului european pe care-l construim împreună!”, a transmis primarul Blajului Gheorghe Valentin Rotar.
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Mesaje de Sfânta Maria 2022. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
12 august: Ziua Internațională a Tineretului. Ce semnificație are această zi și cum a ajuns să fie celebrată
-
Ştirea zileiacum 2 ore
PROGRAMUL STP pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului: Cum vor circula autobuzele în data de 15 august 2022
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
VIDEO ȘTIREA TA| Cum să spargi un panou de sticlă de pe Podul Unirii din Alba Iulia cu o minge de cauciuc: Până și micul „infractor” a fost surprins
-
Actualitateacum 24 de ore
România, pe locul 2 în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe: Care este cel mai scump oraș
-
Ştirea zileiacum 15 ore
Festivalul Roman Apulum, 12-15 august 2022 – PROGRAM: Lupte între daci și romanii, ateliere meșteșugărești, muzică și paradă de noapte cu torțe
-
Actualitateacum 13 ore
Perseide 2022. În jur de 100 de stele căzătoare se pot vedea în noaptea de 12 spre 13 august pe cerul României