Ştirea zilei

A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la viitoarele Băi Sărate din Ocna Mureş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la viitoarele Băi Sărate din Ocna Mureş • Capacitatea bazei de agrement și tratament va fi de 700 de persoane pe zi pe timp de vară și de 400 de persoane pe timp de iarnă.

Marți, 4 septembrie, a fost o zi istorică pentru orașul Ocna Mureș: a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor la baza de agrement și tratament a viitoarelor Băi Sărate. Intenția declarată a administrației locale, sprijinită de cea județeană, este aceea de a readuce orașul pe harta turistică a României. Aici vor fi investiți aproape șase milioane de euro în amenajarea unei baze de tratament și agrement, cu centre de sănătate, recuperare și bazine cu apă dulce și sărată.

”Viitoarele Băi Sărate sunt concepute cu o capacitate de 700 de persoane pe zi pe timp de vară și 400 de persoane pe timp de iarnă. Avem un parteneriat pe zece ani cu Consiliul Județean Alba atât la construcția băilor, cât și la gestionarea de după. Se merge până la faza de declarare a stațiunii balneare și promovarea pe viitor a acesteia.

Saramura de la Ocna Mureș are cea mai mare puritate de sare, de 98%. Marți, 4 septembrie, am semnat ordinul de începere a lucrărilor cu Asocierea S.C. TCI Contractor General S.A. (Cluj-Napoca) – S.C. Iasicon S.A. (Iași). Vor aduce un excavator de mari dimensiuni, pentru început, pentru pregătirea terenulului”, a spus primarul Silviu Vințeler.

Primăria Ocna Mureș a semnat, recent, contractul în valoare de 5,9 milioane de euro pentru revitalizarea ”Băilor Sărate”, banii fiind alocați de administrația locală și Consiliul Județean Alba, fiecare în procentaj de 50 la sută.

Investiția presupune construirea unui complex turistic cu spaţii cu destinaţii multiple. Baza de tratament şi agrement ar urma să fie finalizată la începutul anului 2021, termenul de construcție fiind de 30 de luni. Bazinele exterioare vor avea o suprafaţă de peste 1.700 de metri pătraţi, iar în jurul acestora vor fi amenajate spaţii verzi.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Poluare cu formaldehidă la Sebeș: Două firme, din industria prelucrării lemnului și cea chimică, alături de doi responsabili de mediu, trimiși în judecată Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două societăți comerciale cu sediul în municipiul Sebeș, active în industria […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura

Ioana Oprean

Publicat

în

Trafic modificat pe Calea Moților, sensul de mers Micești-Alba Iulia: Banda reversibilă va fi activată dimineața. De când se aplică măsura Începând de joi, 10 septembrie 2026, traficul rutier pe Calea Moților din municipiul Alba Iulia va fi reorganizat în intervalul orelor de vârf. Pentru fluidizarea circulației, banda suplimentară reversibilă va fi reamenajată pe sensul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | XEO – 10 ani de robotică, generații și curaj. O poveste începută la Alba Iulia continuă cu o nouă echipă FTC: XEO Academy

Lucian Dărămuș

Publicat

în

XEO – 10 ani de robotică, generații și curaj. O poveste începută la Alba Iulia continuă cu o nouă echipă FTC: XEO Academy Team XEO #14278 a sărbătorit zece ani de la începutul unei povești care a adus împreună generații de elevi, profesori, mentori, părinți și susținători ai educației prin robotică. Evenimentul aniversar „XEO – […]

Citește mai mult