Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Editorial

A fi sau a nu fi

Redactia Ziarului Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Ieri cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicholas Sarkozy i-au prezentat preşedintelui Uniunii Europene, Herman Van Rompuy propunerea de a conduce nu doar uniunea ci şi un guvern economic care se doreşte a fi constituit pentru statele din zona Euro. „Turbulenţa” generată de criza datoriilor suverane pune sub semnul întrebării atât stabilitatea monedei Euro, cât, aşa cum apreciază miliardarul american George Soros, chiar existenţa Uniunii Europene. Cred că domnul Soros, cel care are destule succese financiare, majoritatea rezultat al speculaţiei pieţelor, ultimul de acest fel fiind pariul pe retrogradarea ratingului SUA care i-a adus câteva miliarde bune în plus în conturi, merge puţin cam prea departe. Sau poate că domnia sa doreşte prin comentariul făcut asupra rezultatelor întâlnirii dintre cei doi şefi de stat de marţi să lanseze o temă, să creeze un trend, o presiune pentru cine ştie ce speculaţie mai vizează domnia sa. Emit o ipoteză: domnul Soros a pariat pe scăderea ratingului SUA, la câteva zile ratingul comunicat de agenţia Standard and Poor’s a scăzut, aceeaşi agenţie alături de Moody’s a fost acuzată de-a lungul activităţii lor, dar mai abitir în ultimii ani, că face greşeli în calculul ratingurilor şi că în căutare de clienţi nici măcar nu mai e prea corectă. Acestea sunt faptele. Deducţii puteţi face şi dumneavoastră.
Acum domnul Soros ale cărui succese financiare îi crează o destul de solidă credibilitate sugerează posibilitatea desfiinţării Uniunii Europene. Vă mai propun o ipoteză: Statele Unite ale Americii (unde vieţuieşte domnul Soros şi de unde ne vine criza asta în esenţă) au fost timp de sute de ani şi încă mai sunt prima economie a lumii. Sunt aşa tocmai pentru că includ un teritoriu mare pe care se aplică aceleaşi reguli economice. Creatorii Uniunii Europene s-au gândit şi la constituirea unei entităţi care să aducă un echilibru în economia mondială. Dar este greu să aduci la acelaşi numitor mai multe state, din acest motiv entitatea economică a Europei unite nefiind prea bine conturată nici acum. Paşii spre acest obiectiv au fost mici. Ultimul a fost crearea uniunii monetare şi instituirea monedei unice Euro. Au mai rămas însă multe de făcut şi nici măcar criteriile de la Maastricht, care controlau oarecum economiile din zona euro, nu au fost respectate sub presiuni electorale sau pentru că ar fi contravenit unor prevederi fiscale împământenite. Criza de-acum poate fi momentul pentru încă un pas, unul foarte important, în crearea entităţii economice care se doreşte a fi Uniunea Europeană. În urma întâlnirii de marţi a liderilor lor, Franţa şi Germania propun ca măsuri pentru combaterea crizei datoriilor crearea unui guvern economic pentru zona euro, instituirea unei taxe pe tranzacţiile financiare, obligaţia adoptării „regulii de aur” a echilibrului bugetar în toate statele zonei euro până în vara anului 2012. În plus, şi decizând numai pentru ţările lor, ei au propus un impozit comun pe firme în Franţa şi Germania, cele două state principale iniţiatoare ale Uniunii şi motoarele ei economice care să intre în vigoare în anul 2013. În acest fel fiecare dintre aceste ţări va putea urmări mai atent perspectivele economice ale celeilalte. Foarte important, acest impozit comun este un exemplu de convergenţă.
În ce ne priveşte pe noi, poate că ar trebui să ne ţinem departe de zona euro până ce lucrurile se liniştesc, până ce economiile îşi revin şi mai ales până ne revenim noi economic astfel încât să putem respecta regulile economice care vor fi impuse statelor din zona euro. Şi avem o veste bună, la publicarea cifrelor privind evoluţiile economice ale statelor pe trimestrul al doilea, România este, conform aprecierilor Financial Times, „singura surpriză pozitivă”. Creşterea anuală anunţată pentru acest trimestru a fost de 1,4 la sută, în timp ce state dezvoltate printre care cele două amintite mai sus au creşteri mult mai mici, ba chiar stagnează.
Anca DINICĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024


Advertisement

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Published

on

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea