Ştirea zilei

A ales Spitalul din Alba Iulia imediat după finalizarea rezidențiatului și face naveta la Cluj-Napoca pentru perfecționare

Ioana Oprean

Publicat

în

Flavia Tania Cozma (29 de ani), medic specialist reumatolog, originară din Baia Mare, a ales Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Alba Iulia imediat după ce și-a finalizat rezidențiatul la Clinica de Reumatologie din Cluj-Napoca, oraș în care revine des pentru simpozioane, congrese sau cursuri profesionale, dorind să fie astfel într-o formare profesională continuă.

Dr. Flavia Tania Cozma este unul dintre cei unsprezece medici care au ales, în 2018, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia.

”Au existat mai multe variante și am ales să-mi depun dosarul pentru concurs la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia după ce am urmărit activitatea din ultimul an și am observat că s-a implicat mult în dezvoltare, atât din punct de vedere al aparaturii și echipamentelor medicale, cât și în ceea ce privește personalul care participă la înfăptuirea actului medical. De asemenea, a contat și distanța relativ mică până la Cluj-Napoca, unde particip frecvent la simpozioane, congrese și alte activități necesare în definirea pregătirii profesionale. Spre exemplu, în prezent urmez un curs de ecografie musculoscheletală”, a spus dr. Flavia Tania Cozma.

A ales reumatologia deoarece încă din timpul facultății – pe care a absolvit-o tot la Cluj-Napoca – a considerat că i se potrivește, fiind preocupată de depistarea, diagnosticarea, tratarea și recuperarea pacienților cu afecțiuni ale aparatului locomotor și a avut deopotrivă o relație foarte bună cu personalul medical din acest domeniu.

”M-am acomodat neașteptat de repede și de bine, am fost primită exemplar, personalul este excepțional, condițiile sunt foarte bune, aparatura medicală este performantă, iar după câteva luni m-am simțit ca și cum aș fi lucrat de 10 ani aici”, a spus dr. Flavia Tania Cozma.

Reumatologia este o ramură a medicinii interne și tratează toate bolile reumatice, musculoscheletice și care împiedică buna funcționare a aparatului locomotor – numite în general ”reumatism”. La SJU Alba Iulia, compartimentul reumatologie funcționează în cadrul secției de medicină internă și are șase paturi.

Acest articol face parte din campania ”Zece pentru Spitalul Județean”, în cadrul căreia îi vom prezenta pe toți cei 10 medici care au ales în 2018 să profeseze aici, fiind admiși la concursul pentru postul vizat. 

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Tribunalul Alba a suspendat o corecție financiară de 1,68 milioane de lei aplicată Parohiei Ortodoxe Ampoița într-un proiect finanțat cu fonduri europene Tribunalul Alba a admis, recent, o cerere a Parohiei Ortodoxe Ampoița și a dispus suspendarea executării unei note de neconformitate prin care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru aplicase o corecție financiară de […]

Citește mai mult