A accidentat o fetiță, beat la volan iar apoi și-a continuat drumul. Autorul, un bărbat din Șugag
Miercuri după-amiază, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că o minoră în vârstă de 13 ani, din localitatea Căpâlna, a fost acroşată de un autoturism al cărui şofer nu a oprit.
Potrivit IPJ Alba, “la locul evenimentului s-a deplasat imediat un echipaj de poliţie din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Sebeş, care, în urma cercetărilor efectuate a stabilit că minora a fost acroşată de un autoturism, în timp ce se deplasa pe acostamentul drumului, în dreptul imobilului cu nr. 113 A din Căpâlna, în urma impactului suferind leziuni uşoare la nivelul cotului stâng.
În baza indiciilor oferite de victimă şi cu sprijinul poliţiştilor Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş, s-a reuşit identificarea conducătorului auto care a comis accidentul S.I., de 56 de ani, din localitatea Mărtinie, comuna Şugag iar în urma testării lui cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spitalul din Sebeş unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei iar pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere sub influenţa alcoolului.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Camere video instalate într-o comună din Alba pentru a opri depozitarea ilegală de deșeuri de către „trecători”: „De azi înainte suntem cu ochii pe voi!”
Camere video instalate într-o comună din Alba pentru a opri depozitarea ilegală de deșeuri de către „trecători”: „De azi înainte suntem cu ochii pe voi!” În câteva puncte critice din comuna Livezile au fost instalate camere video de supraveghere pentru descurajarea depozitării ilegale de deșeuri. Camerele video sunt funcționale din 10 februarie 2026, a anunțat […]
„Ziua Femeii” 2026 la Blaj: Până când se fac înscrierile pentru evenimentul dedicat doamnelor pensionare din „Mica Romă”
„Ziua Femeii” 2026 la Blaj: Până când se fac înscrierile pentru evenimentul dedicat doamnelor pensionare din „Mica Romă” Primăria Municipiului Blaj invită doamnele pensionare din oraş la sărbătoarea „Ziua Femeii” 2026. Evenimentul va fi organizat duminică, 8 martie 2026, începând cu ora 12.00, la Căminul Cultural din Tiur. Înscrierile se fac până în 3 martie.2026 […]
AMENZI de aproape 5.500 de lei date de polițiștii rutieri într-o singură noapte în Alba Iulia și în Apuseni: Șoferi cu „alcool la bord”, identificați și sancționați
AMENZI de aproape 5.500 de lei date de polițiștii rutieri într-o singură noapte în Alba Iulia și în Apuseni: Șoferi cu „alcool la bord”, identificați și sancționați În noaptea de 21/22 februarie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Alba au acționat, pe raza municipiului Alba Iulia și în zona Munților Apuseni, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto […]