Avertisment de ultimă oră de la BNR! Document fals cu sigla băncii circulă pe internet: ,,Pericol crescut”
Avertisment de ultimă oră de la BNR! Document fals cu sigla băncii circulă pe internet: ,,Pericol crescut”
Banca Națională a României (BNR) a emis un comunicat de presă cu privire la un document care circulă în numele instituției și care poate produce pagube serioase. Banca Naţională a României (BNR) avertizează că, în mediul online, circulă un document fals intitulat „Pericol crescut privind siguranţa juridică – Procură cu autoritate totală”, datat 03.11.2025 şi care poartă în mod neautentic sigla instituţiei.

Citește și: Reforma administrației publice: 13.000 de bugetari vor fi concediați, cumulul pensiei cu salariul va fi restricționat, iar numărul parlamentarilor se va reduce de la 2028. Coaliția a ajuns la un acord
,,Banca Națională a României (BNR) atrage atenția că documentul „Pericol crescut privind siguranța juridică – Procură cu autoritate totală”, care circulă în spațiul online, datat 03.11.2025 și purtând sigla instituției, reprezintă un fals.
BNR nu a emis, nu a semnat sau aprobat un astfel de document și nu deține atribuții legale privind emiterea de avertismente referitoare la acte notariale sau procuri.
Avertizăm că, deși în cuprinsul documentului sunt utilizate denumiri și nume reale ale unor structuri și angajați ai BNR (inclusiv Direcția Platforme Digitale și Securitate Cibernetică), precum și a siglei, antetului sau a datelor de contact reale ale BNR, folosirea acestor elemente a fost făcută fără acordul instituției și în scopul inducerii în eroare a publicului.
Prin urmare, BNR respinge categoric conținutul prezentat în acest material.
BNR reamintește publicului că:
- toate comunicatele oficiale ale băncii centrale sunt publicate exclusiv pe site-ul instituției: https://www.bnr.ro/ și pe canalele oficiale de comunicare ale BNR (X, YouTube, LinkedIn, Instagram, Bluesky)
- orice document atribuit BNR care circulă în afara acestor canale trebuie tratat cu maximă prudență
- transmiterea, reproducerea sau distribuirea unor documente false emise în numele BNR întră în categoria Falsuri în înscrisuri, constituie infracțiuni de fals și uz de fals potrivit prevederilor Codului penal și se sancționează conform legislației în vigoare.
BNR a sesizat autoritățile competente pentru investigarea acestei tentative de dezinformare și recomandă publicului să nu dea curs, să nu semneze și să nu redistribuie documentul fals”, se arată în comunicatul emis de BNR.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Noi reguli pentru medicii din România: Ce este interzis și ce trebuie respectat începând cu 1 ianuarie 2026
Noi reguli pentru medicii din România: Ce este interzis și ce trebuie respectat începând cu 1 ianuarie 2026 Începând cu 1 ianuarie 2026, Colegiul Medicilor din România va aplica un nou Cod de Deontologie Medicală care stabilește reguli clare pentru conduita profesională, etica medicală și modul în care medicii comunică în spațiul public. Codul interzice […]
Reforma administrației publice: 13.000 de bugetari vor fi concediați, cumulul pensiei cu salariul va fi restricționat, iar numărul parlamentarilor se va reduce de la 2028. Coaliția a ajuns la un acord
Reforma administrației publice: 13.000 de bugetari vor fi concediați, cumulul pensiei cu salariul va fi restricționat, iar numărul parlamentarilor se va reduce de la 2028. Coaliția a ajuns la un acord Coaliția de guvernare a ajuns la un acord privind reforma administrației publice. 13.000 de angajați vor fi eliberați din funcție. În plus, cumulul pensiei […]
Tinerii români, călătorii gratuite cu trenul în Europa, prin noua rundă DiscoverEU: Cum te înscrii la 18 ani
Tinerii români, călătorii gratuite cu trenul în Europa, prin noua rundă DiscoverEU: Cum te înscrii la 18 ani Tinerii români pot călători gratuit cu trenul în Europa prin noua rundă DiscoverEU, cu încă 40.000 de abonamente de călătorie, într-un an simbolic pentru spațiul Schengen. Dacă ai 18 ani, ai din nou șansa să cunoști Europa […]