9 mai 1877 – Proclamarea Independenței României: ”Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare” – a spus Mihail Kogălniceanu

Proclamarea independentei statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranitatii otomane. In acea zi memorabila, Mihail Kogălniceanu, declara in Parlamentul tarii: ‘suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare’. Independenta astfel proclamata trebuia consfintita si aparata pe câmpul de lupta spre a putea fi impusa forţelor militare turceşti si recunoscuta apoi de puterile europene.

În contextul prefigurării conflictului din Balcani, între Imperiul Otoman și Imperiul Țarist, România a semnat la 4 aprilie 1877 Convenția cu statul rus.

Din momentul în care Imperiul Otoman începe bombardarea localităților românești de pe malul Dunării, România se află de fapt într-un conflict deschis cu aceasta.

Problema majoră pentru România era implicarea directă în război, ca parte cobeligerantă, o alianță militară cu Rusia, oferind astfel țării noastre un statut superior la încheierea ostilităților. România trebuia să avanseze cât mai rapid la o stare deschisă, declarată oficial de război, situație care implica proclamarea independenței, dar în alianță militară cu Rusia. Guvernul, la rândul său, în paralel cu acțiunea diplomatică pentru justificarea fiecărui pas făcut de țară spre a-și apăra interesele, dar și pentru a convinge diplomația rusă să coopereze, în cobeligeranță contra Turciei, a proclamat independența României.

Astfel, la 9/21 mai 1877, ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, declara: ‘În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare’. Adunarea Deputaților votează o moțiune, cu 79 de voturi pentru și 2 abțineri, prin care lua act că ‘rezbelul între România și Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea lor oficială’.

Și Senatul a adoptat o moțiune în sensul declarației Guvernului, tributul datorat Porții fiind anulat și trecut în contul cheltuielilor pentru armată. La început, Puterile garante, cu excepția Italiei, din rațiuni care decurgeau din interesele proprii, s-au abținut să recunoască independența, act politic pe care Turcia îl califica drept ‘rebeliune’.

În cele din urmă, independența României, ca și independența Serbiei și a Muntenegrului, precum și unirea Dobrogei cu România, au fost recunoscute în Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 mart. 1878) și prin Tratatul de la Berlin (13 iulie 1878).

Expresie a dorinței și voinței poporului român, proclamarea independenței și lupta pentru impunerea și recunoașterea ei au constituit actul politic și de jertfă al întregii națiuni române, apreciate de toți cei care au participat la acele evenimente.

Sursa Agerpres.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI