Rămâi conectat

Actualitate

9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

Unirea Ziarul

Publicat

în

9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana

Creștinii ortodocși sărbătoresc pe 9 decembrie Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana. Astăzi, credincioșii pot să rostească o rugăciune puternică pentru dobândirea de prunci.

Pe 9 decembrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana. Ioachim și Ana erau o familie închegată, care trăiau după rânduiala lui Dumnezeu.

La fiecare praznic, ei dădeau din câștigul lor și celor săraci, dar și Domnului, însă nu au fost binecuvântați cu un copil prea curând, deși înălțau zilnic rugăciuni către Cer.

Sfânta Ana provenea din seminția preoțească, iudaică, a lui Levi. Ea era fata cea mai mică a preotului Matihian din neamul lui Aaron, împlinindu-se astfel profeția că Mesia va avea o dublă descendență: împărătească și preoțească.

Pentru că nu aveau copii, Ioachim și Ana au fost supuși oprobriului public, deoarece la evrei familiile care nu aveau copii erau considerate că nu au binecuvântare de la Dumnezeu din cauza păcatele lor sau ale strămoșilor lor.

Astfel, o veche tradiție arată că un evreu din seminția lui Ruben l-a umilit pe bunul Ioachim în timp ce se afla în templu spunându-i: „De ce aduci darurile tale înaintea altora? Ești nevrednic, pentru că nu ai copii, pentru cine știe ce păcate ascunse”. Cuvintele acestea l-au afectat foarte mult pe Dreptul Ioachim, precum și pe Ana, atunci când auziră cele întâmplate. Într-o zi de mare sărbătoare, slujnica Iudit, văzând-o iarăși plângând pe Sfânta Ana, s-a apropiat de ea și i-a spus: „Acum nu e bine să te întristezi pentru că a sosit ziua Domnului”.

Ana tresări la auzul acestor cuvinte și, îmbrăcându-se în haine de sărbătoare, a ieșit în grădină, unde, la umbra unui dafin, stătea și se ruga lui Dumnezeu. Ascultându-i rugăciunile, Dumnezeu trimite pe îngerul Său care îi vestește Sfintei Ana că va avea un copil.

Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi

Ioachim încă nu știa nimic, deoarece se afla în mijlocul turmelor sale, unde, întristat fiind, se dusese pentru a fi singur. Aflând vestea bucuriei, s-a întors acasă cu nădejde în Dumnezeu. La vremea cuvenită s-a împlinit cuvântul îngerului, iar Ana cea stearpă a născut pe Sfânta Fecioară Maria.

Rugăciune către Sfânta Ana

Astăzi, creștinii pot să rostească o rugăciune puternică către Sfânta Ana pentru dobândirea de prunci și liniște în căsnicie.

Tropar la Praznicul Zămislirii Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana, glasul al 4-lea:

Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige: Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine!

Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L…

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Preacurata Fecioară, Fiica lui Dumnezeu, care avea să fie Maica Ziditorului, în pântece primind-o Sfânta Ana, s-a bucurat strigând: toate seminţiile lui Israel bucuraţi-vă împreună cu mine, că iată şi eu am zămislit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cartea despre care a grăit mai înainte proorocul, cea pecetluită cu Dumnezeiesc Duh, cuprinzând-o în pântecele său Sfânta Ana, a strigat tuturor: precum au arătat mai înainte toate Scripturile, zămislind astăzi, sunt şi eu mărită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Biserica Dumnezeiască şi Mântuitoare în pântece încape şi se zideşte; Scara care duce pe toţi oamenii la cele înalte răsare în pântecele de maică; a cărei zămislire o prăznuim.

Cântarea a 3-a. Irmos: Fiului, Celui Ce mai Înainte…

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rugându-se Domnului, Dreptul Ioachim primeşte din înălţime vestea cea dorită de la Îngerul ce a venit înaintea lui şi i-a zis: du-te, dreptule; cererile tale le-a plinit Dumnezeul tuturor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfânta Ana oarecând stând în grădină şi chemând pe Dumnezeul tuturor, a văzut un înger stând înaintea ei şi zicându-i: nu te întrista, că maica Maicii lui Dumnezeu vei fi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfintei Ana celei ce a fost mai înainte de tine râvnind, ai adus lui Dumnezeu rugăciuni şi ai zămislit pe cea Curată, care fără de sămânţă a primit în pântece pe Cuvântul Cel Neîncăput, umplându-ne pe noi toţi de har, cu bună naşterea ta, Sfântă Ana.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Creșterea TVA scoate și mai mulți bani din buzunarele românilor: Internetul, televiziunea și telefonia, mai scumpe de la 1 august 2025

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Creșterea TVA scoate și mai mulți bani din portofelele românilor: Internetul, televiziunea și telefonia, mai scumpe de la 1 august 2025 Creșterea TVA de la 19% la 21%, începând cu 1 august 2025, reglementată prin Legea nr. 141/2025, va aduce scumpiri în lanț. Cumulat cu celelalte scumpiri, românii vor plăti mai mult și pentru serviciile […]

Citește mai mult

Actualitate

Fonduri europene 2025 | Bani pentru construirea de sisteme de irigații sau modernizarea celor existente în România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Bani europeni pentru construirea de sisteme de irigații sau modernizarea celor existente în România România ar putea avea o șansă reală de a primi fonduri europene pentru irigații, după ce un amendament propus de Europarlamentarul Dan Motreanu a propus un amendament carea a fost votat într-o comisie a Parlamentului European. Inițiativa vine în contextul problemelor […]

Citește mai mult

Actualitate

În România, din circa 19 milioane de locuitori, aproape 1 milion beneficiază de pensie de handicap. Date INS

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

În România, din circa 19 milioane de locuitori, aproape 1 milion beneficiază de pensie de handicap. Date INS Primul ministru al României, Ilie Bolojan, ridică o problemă legată de pensiile de handicap: „Este o problemă sistemică. O parte din ei au obținut aceste drepturi într-o manieră discutabilă”. Aproape un milion de români din totalul populației […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea