Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

8 ianuarie: S-a născut Iuliu Maniu, artizan al Marii Uniri și unul din cei mai importanți oameni politici transilvăneni

Ziarul Unirea

Publicat

în

8 ianuarie: S-a născut Iuliu Maniu, artizan al Marii Uniri și unul din cei mai importanți oameni politici transilvăneni

Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj – d. 5 februarie 1953, Sighet), jurist, unul dintre cei mai prestigioşi oameni politici din istoria României, membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1919. Având o carieră politică ce s-a întins pe parcursul a 56 de ani, Iuliu Maniu s-a numărat printre marii oameni de stat ai ţării noastre, luptând cu perseverenţă împotriva tendinţelor autoritare ca un adevărat apărător al democraţiei.

Din vremea studenţiei datează şi debutul în viaţa publică, întâi ca membru, apoi ca preşedinte al societăţii academice Petru Maior. În 1906 obţine un prim mandat de deputat la Vinţul de Jos, comitatul Alba. Joacă un rol important în evenimentele care au condus la unirea din 1918, participând ca delegat la adunarea de la Alba Iulia şi fiind ales preşedinte al Consiliului Dirigent (guvernul de tranziţie al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920).

În cuvântarea pe care a ţinut-o cu ocazia Adunării naţionale de la Alba Iulia, Maniu a spus: „Noi, onorată Adunare Națională, privim înfăptuirea unității noastre naționale un trimf al libertății omenești. Noi nu voim să devenim din oprimați oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să întronăm pe aceste plaiuri libertatea tuturor neamurilor și a tuturor cetățenilor. Noi propunem decretarea unirei cu Regatul României a întregei Transilvanii, a întregului Banat și a întregului teritoriu locuit de Români al Ungariei. Pe aceste teritorii locuiesc însă și alte neamuri, cu alte însușiri și alte tradiții. Noi nu voim să răpim individualitatea etnică, nici ființa națională a acestor neamuri. Noi nu vroim să răpim limba nimănui, ci vrem ca fiecare om să aleagă liber limba și credința în care vrea să trăiască atât în viața lui particulară, cât și în legătură cu viața de stat. Noi nu vrem să verse nimenea lacrimile pe cari le-am vărsat noi atâtea veacuri și nu voim să sugem puterea nimănui, așa cum a fost suptă a noastră veacuri de-a rândul.”

Elit - Gustul Desăvârșit

După fuzionarea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc, la 10 octombrie 1926, devine preşedinte al PNŢ şi, peste doi ani, la 8 noiembrie 1928, preşedinte al Consiliului de Miniştri. La alegerile din decembrie 1928, PNŢ obţine 77,7% din totalul voturilor exprimate. Guvernarea naţional-ţărănistă este puternic afectată de marea depresiune economică şi, după 1930, de politica destructivă a regelui Carol II.

Între 1938-1944, Iuliu Maniu se manifestă ca ferm opozant faţă de regimurile de esenţă totalitară ce s-au succedat în fruntea ţării: autoritarismul carlist, eşuat lamentabil în 1940, legionarismul şi dictatura militară a lui Antonescu. Totuşi, deşi refuză colaborarea cu puterea, Maniu nu ezita să se pronunţe ferm, prin proteste intransigente, în momentele cruciale care au dus la căderea frontierelor şi la războiul antisovietic.

Joacă un rol important în preliminariile şi actul de la 23 august 1944, devenind într-o primă etapă ministru fără portofoliu în primul cabinet Sănătescu. Mai târziu, ocupaţia sovietică şi preluarea puterii de către comunişti la 6 martie 1945 şi-au propus distrugerea lui Iuliu Maniu şi a PNŢ, consideraţi ca principal obstacol în calea comunizării României. În iulie 1947, partidul este scos în afara legii, iar Maniu, Mihalache şi ceilalţi conducători sunt arestaţi, judecaţi şi condamnaţi.

Sursa: memorialsighet.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Opinii - Comentarii

18 ianuarie 1821: Începutul revoluției lui Tudor Vladimirescu, revoluție care a marcat sfârșitul domniilor fanariote

CRIȘAN Alin

Publicat

în

18 ianuarie 1821: Începutul revoluției lui Tudor Vladimirescu, revoluție care a marcat sfârșitul domniilor fanariote

În anul 1821 Țara Românească a fost scena unei mișcări sociale și naționale complexe. O mișcare revoluționară a izbucnit în Oltenia și a cuprins cea mai mare parte a Principatului.

Cauzele sale se găseau parțial în condițiile insuportabile ale abuzurilor domnitorilor fanarioți și parțial în abuzurile fiscale și administrative ale dregătorilor locali. La alt nivel, câțiva boieri se străduiau să pună capăt suzeranității otomane, în timp ce alții se concentrau asupra izgonirii fanarioților.

Acțiunile lor răspundeau direct puternicului sentiment patriotic și reprezentau o manifestare de conștiință națională care-și găsise deja expresia teroretică în proiectele boierilor reformatori. Cerințele economice și sociale ale țăranilor și aspirațiile politice ale boierilor s-au intersectat în mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu, una dintre cele mai influente personalități din istoria modernă timpurie a românilor.

Elit - Gustul Desăvârșit

Tudor Vladimirescu se trage dintr-o familie care de două generaţii se lupta să facă avere şi să se ridice peste condiţia în care se născuse. El s-a născut în anul 1780 în comuna Vladimir, judeţul Gorj, părinţii lui fiind Constantin şi Ioana. Ajutat fiind de preotul Pîrvu Cihoiu, a învăţat să scrie şi să citească. La vârsta de doisprezece ani a fost trimis la Craiova, intrând în serviciul boierului Ioan Glogoveanu acesta a învăţat carte şi limba greacă. Ajuns la vârsta de optsprezece ani, a părăsit casa boierului şi a intrat între panduri, după obiceiul judeţului în care se născuse.

Citește și: La 2 noiembrie 1784: Izbucnea marea răscoală țărănească din Transilvania condusă de Horea, Cloșca și Crișan, cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din Evul Mediu

În timpul primei domnii a lui Constantin Ipsilanti, Tudor a fost ridicat la rangul de mare comis, iar în a doua domnie a fost numit vătaf de plai la Cloşani. A îndeplinit această funcţie din 1806 până în 1811. În 1820, Tudor izbuteşte din nou, cu sprijinul consulului rus, să obţină vătăşia plaiului Cloşani. În viaţa civilă, Tudor se ocupă cu comerţul şi cu arendăşia de moşie. El exportă vite, cereale în Ardeal şi Ţara Ungurească. Acesta avea şi o cârciumă, la 6 km de Balta, făcută pe moşia sătenilor din Balta.

Eteria

Tudor Vladimirescu împreună cu boierii și țăranii au fost animați să pornească o revoltă generală împotriva dominației otomane dinEuropa de Sud-Est, de o organizație secretă înființată de greci, Philike Heteria (Eteria).Aceasta a fost înființată pe teritoriul Rusiei la Odesa cu sprijinul tacit al autorităților rusești în 1814. La început țarul Alexandru a sprijinit această mișcare dar apoi pentru că a înființat o coaliție împreună cu Imperiul Austriac și Prusia a trebuit să se dezică de această organizație.

Primele ramuri ale Eteriei din Țările Române au fost înființate la Galați, București și Iași dar membrii lor erau în majoritate greci, doar câțiva boieri români alăturându-se lor. Eteria a luat ințiativa organizării revoltei în Țările Române în 1821 dar la început i-a conferit doar un rol secundar în timp ce confruntarea principală trebuia să aibă loc între greci și turci la Peloponez.

Cu toate acestea, pe tot parcusul anului 1820, societatea s-a pregătit pentru o eventuală acțiune militară atât în Moldova cât și în Țara Românească iar, în toamna aceluiași an, conducătorii militari angajați în cauza Eteriei, Iordachie Olimpiotul împreună cu asociații săi Ioan Farmache și Sava Fochianos, erau gata să pornească la semnalul potrivit.

Conducătorii Eteriei, care s-au întâlnit la Ismail, pe Dunărea de Jos, în octombrie pentru a plănui o revoltă a popoarelor balcanice în sprijinul cauzei grecești, au hotărât să intre în conflict doar dacă forțele otomane ar fi trecut Dunărea. Acest lucru fiind improbabil deaoarece ar fi încălcat tratatele existente cu Rusia și ar fi oferit un pretext pentru o intervenție rusă.

Conducătorul mișcării eteriste Alexandru Ipsilanti se considera un agent al țarului Alexandu al II-lea. El spera că țarul va inerveni cu trupe în sprijinul Eteriei atunci când va fi nevoie. Mihai Suțu, domnitorul Moldovei, își pusese resursele țării sale însprijinul Eteriei sperând să ajungă domn al Moldovei și al Țării Românești îndată ce trupele rusești ar fi intrat în Moldova.

Ipsilanti și confrații săi au făcut pregătrile finale pentru răscoală în noiembrie 1820 având motive întemeiate să creadă că boierii moldoveni și munteni îi vor sprijini întrucât mulți dintre aceștia erau dornici să pună capăt dominației politice și economice otomane. Așa cum aveau să arate evenimentele, Eteria a suprestimat simpatia de care se bucura cauza sa în rândurile claselor românești.

Cu toate că un mare număr de boieri și de capi ai bisericii din ambele Țări Române salutau insurecția ca mijloc de a pune capăt dominației otomane o dată pentru todeauna aceștia intenționau să abolească regimul fanariot și să elimine concurența grecească în dobândirea unor funcții politice și a unor avantaje economice. Toți boierii conservatori și liberali, erau puternic influențați de noul patriotism care respingea dominația străină ca de nesuportat.

Revolta românilor

Inițiativa unei revolte armate a românilor a venit din partea lui Tudor Vladimirescu. Acesta avea sarcina de a a-i înarma pe olteni şi de a-l ajuta pe Alexandru Ipsilanti să treacă Dunărea pentru a ajunge în Grecia. La 15 ianuarie s-a constituit un comitet de oblăduire, care i-a poruncit lui Tudor să-l ajute pe Ipsilanti.

Astfel, acesta a pornit cu însărcinarea comitetului, scopul acestei acţiuni fiind răsturnarea stăpânirii otomane şi cucerirea independenţei ţării. Dar programul lui nu se limita doar la cucerirea independenţei, ci mergea până la revendicări sociale, cum ar fi egalitatea tuturor în faţa legii şi abolirea privilegiilor boiereşti.

În ciuda cooperării sale strânse cu Eteria, Tudor Vladimirescu nu a devenit membru al acestei societăți. Nici nu a urmărit să-și subordoneze propriile sale obiective țelurilor lor. El a servit doar interesele naționale românești. În momentul în care și-a dat seama că Eteria nu beneficiază de sprijinul țarului așa cum susținea Ipsilanti,Tudor Vladimirescu a căutat să rupă orice legătură cu această mișcare. Din această cauză și pentru că urmărea înfăptuirea țelurilor națonale și sociale românești l-au pus într-un grav, și în cele din urmă tragic conflict cu grecii și marii boieri.

Tudor a intrat în Bucureşti la 21 martie, în fruntea unei armate de trei mii de panduri şi o mie cinci sute de arnăuţi. La stânga lui mergea un preot cu crucea în mână iar la dreapta Dimitrie Macedonski, comandantul arnăuţilor. Tudor a trecut peste voinţa boierilor şi a intrat în Bucureşti, înaintea lui Alexandru Ipsilanti. Dar a doua zi după sosirea lui Ipsilanti, trupele lui Vladimirescu s-au retras la Cotroceni. El însuşi, împreună cu o mână de oameni, a rămas la Bucureşti până la 31 martie/ 12 aprilie, după care s-a mutat la Cotroceni.

Grija lui Tudor de a menaja pe boieri, cu toate sentimentele de ură pe care le nutrea împotriva lor, nu avea decât o singură explicaţie: el îşi dorea să ajungă domn cu aprobarea boierilor, cei care aveau dreptul să aleagă domnul. Dar nădejdile puse în boieri şi în intervenţia Rusiei s-au năruit rând pe rând. Ţarul i-a autorizat pe turci să reprime revolta şi aceştia au intrat în ţară. Atunci Tudor s-a proclamat domn.

În cele două luni de zile cât a domnit la Bucureşti, Tudor a încercat să facă ceva şi pentru ţărănimea căreia îi promisese eliberarea de sub stăpânirea boierilor. Pe de-o parte a încercat să pună capăt abuzurilor administrative şi judecătoreşti, pe de altă parte a intrat în tratative oficiale cu turcii de îndată ce şi-a dat seama că mişcarea eteristă nu mai avea susţinerea Rusiei. Acesta era de altfel singurul mijloc de a scăpa ţara de primejdia unei ocupaţii turceşti.

Tudor Vladimirescu a stat la Cotroceni până la 15/27 mai. De aici a plecat cu toată oştirea în amurgul aceleiaşi zilei. Când a ajuns la Goleşti, şi-a aşezat armata în poziţie de luptă. Iordache, unul dintre căpitanii lui Nicolae Ipsilanti l-a invitat să cadă la pace, dar Tudor a promis să rămână credincios Eteriei şi să-i atace pe turci. Planul a fost dat peste cap când un curier trimis de Tudor, de la Goleşti, i-a dovedit lui Iordache că scena împăcării avea în spate intenţia lui de a face cauză comună cu turcii pentru ai alunga pe Ipsilanti şi pe aderenţii lui din ţară.

Planul concentrat între turci şi Tudor era ca acesta, înaintând spre Câmpulung, să cadă fără de veste peste corpul puţin numeros al lui Nicolae Ipsilanti şi apoi să taie retragerea eteriştilor spre munţi. În acelaşi timp, corpul principal al lui Alexandru Ipsilanti avea să fie atacat din faţă de turci. Refuzul căpitanilor de panduri de a-şi urma şeful în politica în care acesta se angajase a dus la ruptura dintre oştire şi comandantul ei.

În dimineaţa zilei de 21 mai, ieşind în faţa lagărului, Tudor a fost imediat înconjurat de căpitanii săi. Căpitanul Iordache ieşi atunci în faţa taberei şi arătă căpitanilor şi pandurilor scrisorile lui Tudor, spunându-le că vroia să-i dea pe mâinile turcilor ca să-i omoare pe toţi.

Aceştia au fost nemulţumiţi de atitudinea lui Tudor şi nu l-au mai vrut căpitan. Atunci Iordache, i-a cerut armele şi l-a trimis pe acesta la Mitropolia de la Târgovişte unde noaptea a fost omorât pe malul iazului de pe râul ce curge pe lângă oraş, iar trupul a fost aruncat într-un puţ de lângă grădina Geartol.

Cu toate că mișcarea lui Tudor Vladimirescu n-a avut viață lungă, țelurile pe care a încercat să le realizeze s-au înrădăcinat adânc în conștiința românilor. Proclamarea de către el a dreptului la autodeterminare întruchipa voința generală de eliberare de sub dominația turcească și fanariotă.

El a apărat depturile românilor nefăcând nici un compromis, asumându-și întreaga responsabiltate cu riscul asumat se a-și pierde viața. Înfrângerea lui nu a descurajat în nici un caz mișcarea de independență și nu a înăbușit nici curentele de reformă politică și economică.

sursa: robarna.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

18 ianuarie – Creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril

Ziarul Unirea

Publicat

în

Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril sunt sărbătoriți de Biserica Ortodoxă la 18 ianuarie

Sfântul Ierarh Atanasie, originar din Alexandria Egiptului, a trăit în secolul al IV-lea. A fost martor al succedării pe tronul imperial a câtorva împărați romani, de la Constantin cel Mare (306-337) până la Valens (364-378). Educat în spirit creștin a urmat cele mai renumite școli ale vremii.

A fost ales în scaunul episcopal din Alexandria, la 8 iunie 328. Din cauza disputei cu ereticii arieni printre care se aflau și ierarhi ai bisericii creștine, Sfântul Atanasie a fost exilat de cinci ori din cetate. A murit în anul 373, aflat încă în fruntea Bisericii alexandrine, reîntors dintr-un al cincilea exil.

Despre Sfântul Atanasie se spune că atunci când era mic și se juca cu alți copii de o vârstă cu el, pe malul mării, făcea ceea ce văzuse în biserică, căci copiii care erau împreună cu el l-au hirotonisit episcop și îi aduceau pe alți copii elini, care erau încă nebotezați. Atunci el îi boteza cu apă din mare, spunând cuvintele de la Taina Sfântului Botez.

Elit - Gustul Desăvârșit

Citește și: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani: 2023, 2024, 2025 • Când cade Paștele în 2023

De acest fapt a aflat patriarhul Alexandriei, Alexandru, care i-a chemat la el pe toți acești copiii cu „episcopul” lor și i-a întrebat ce făceau în jocurile lor la malul mării. Iar ei au spus cum l-au pus episcop pe Atanasie și cum a botezat el pe copiii elini. Patriarhul, cercetându-i cu de amănuntul s-a încredințat că se săvârșiseră toate potrivit cu normele Bisericii. Deci, sfătuindu-se cu clerul său, patriarhul a socotit ca bun botezul copiilor și l-a întărit prin ungerea cu sfântul mir.

Tot în această zi este pomenit Sfântul Chiril, arhiepiscopul Alexandriei.

Sfântul Chiril s-a născut în jurul anului 370, în Alexandria. A fost succesorul patriarhului Teofil în scaunul patriarhal al Alexandriei, având o poziție puternică și influentă.

În calitate de patriarh s-a confruntat cu susținătorii ereziei nestoriene, care a fost răspândită în toată lumea creștină de patriarhul Constantinopolului, Nestorie. Acesta susținea că Hristos este „numai om, nu-i Dumnezeu”, iar pe Născătoarea de Dumnezeu o numea nu Născătoare de Dumnezeu, ci „Născătoare de Hristos”.

Citește și: MESAJE de PASTE fericit • Texte cu URARI, FELICITARI, SMS -uri frumoase, haiose şi amuzante de Sfintele Pasti

În urma acestor controverse, împăratului Teodosie al II-lea a convocat la Efes cel de-al III-lea Sinod ecumenic (431), care după lungi dezbateri a sfârșit prin a-l îndepărta pe Nestorie din scaunul său și a-l trimite în exil. Sfântul Chiril a murit la 27 iunie 444. (Z.U.)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Opinii - Comentarii

24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza

Ziarul Unirea

Publicat

în

24 ianuarie 1859, data la care a avut loc Mica Unire. Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza – context. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român

Unirea Principatelor a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Citește și: Unirea cea mică de la 1859, un prim pas spre Marea Unire de la 1918

În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a unirea-principatelor-romaneAdunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.

Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate,

Elit - Gustul Desăvârșit

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.

Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire – înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859

Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti.Mica Unire - Unirea Principatelor de la 1859 si Alexandru Ioan Cuza

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina.

Citește și: Moș Ion Roată și Unirea

În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.

Reformele lui Alexandru Ioan Cuza

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

Alexandru Ioan Cuza avea o misiune extrem de dificilă pe care, din fericire, populația a înțeles-o. Prioritară era sincronizarea economiilor din cele două țări, cât se putea vorbi în acel moment de economie, căci erau țări predominant agrare, comerțul era de fapt negustorie, iar industria era încă în stare de gestație.

Reforma agrară și secularizarea averilor mănăstirești, confiscate de stat pentru a-l face mai puternic, sunt două măsuri care au avut un impact major, deși reforma agrară, adoptată în 1962, nu a reprezentat o revoluție, căci conservatorii aflați la putere au vrut să-și păstreze cât mai mult din privilegii.

La mijlocul secoului al XIX-lea, România era mai aproape de Evul Mediu decât de modernitate și era nevoie de legi și instituții care să perimită României un salt în timpul istoric. Au apărut legile pentru reorganizarea administrativă, pentru construirea căilor ferate, și norme care stimulau formarea unui corp de experți în diverse domenii economice.

Citește și: Reformele lui Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române din 24 ianuarie 1859

Încă din 1859, economiştii realizau importanţa pe care o au investiţiile pentru sănătatea unei economii. Partea bună era că la acea vreme exista un capital intern disponibil care rezulta din exportul de produse agricole.

Pe lângă acest capital intern, insuficient totuşi, politicienii vremii acordau o importanţă sporită şi capitalului extern. În 1865 este semnată concesiunea pentru construirea căii ferate care avea să unească Bucureştiul cu Dunărea, la Giurgiu. În privința șoselelor, faptul cel mai important este contractarea construirii, de către o casă engleza, a 19 poduri metalice.

După Unire, era momentul pentru modernizarea țării. S-a făcut o reformă fiscală în 1861 prin instituirea unui impozit personal pentru bărbații majori, dublat de un impozit funciar.

A mai fost introdusă o contribuție pentru drumuri, semn că intenția era de a dezvolta infrastructura țării, impozitul funciar și alte măsuri care au făcut ca la sfârșitul anului 1861, în preajma deplinei lor unificări administrativ-politice, Principatele Unite Române să fie dotate cu un sistem fiscal modern.

Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, unirea cea mică, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea