Actualitate

8 autoturisme avariate în două accidente rutiere

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Luni la amiază, într-un interval de aproximativ o oră şi jumătate, pe DN 1 şi DN 7 în zona Sebeş s-au produs două accidente rutiere în care au fost avariate 8 autoturisme, iar cinci persoane au fost rănite.
lLa ora 13.52 Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată prin urgenţe 112, cu privire la faptul că în localitatea Lancrăm, pe DN 1, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule. C.P.S., de 28 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Sebeş – Alba, nu a păstrat o distanţă regulamentară faţă de autoturismul condus în acelaşi sens de V.L., o femeie de 52 de ani, din Cugir, intrând în coliziune cu acesta şi proiectându-l pe sensul opus de mers într-un autoturism condus de C.I., de 47 de ani, din comuna Săsciori. În urma accidentului V.L. a fost transportată la Spitalul municipal Sebeş.
lLa ora 15.35, pe DN 7, în afara municipiului Sebeş, P.I.S., de 36 de ani, din Sebeş, în timp ce conducea un autotractor, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat in coliziune cu 4 autoturisme care erau oprite în coloană. În urma accidentului 4 persoane de 37, 34, 39 şi 40 de ani, două femei şi doi bărbaţi, aflate în trei dintre autoturismele avariate au suferit leziuni corporale uşoare.(N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reducere de 3% la impozitul pe venit datorat de persoanele fizice: Pentru ce tipuri de venituri se acordă bonificația. Condițiile anunțate de ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Reducere de 3% la impozitul pe venit datorat de persoanele fizice: Pentru ce tipuri de venituri se acordă bonificația. Condițiile anunțate de ANAF ANAF a transmis o informare referitor la acordarea bonificației de 3% pentru impozitul pe venit datorat de persoanele fizice. Reducerea se aplică contribuabililor care își declară și își plătesc la timp obligațiile […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Cristian Păun, despre sistemul de pensii din România: „Pensia de stat riscă să devină o glumă proastă”. Presiune puternică după pensionarea „decrețeilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cristian Păun, despre sistemul de pensii din România: „Pensia de stat riscă să devină o glumă proastă”. Presiune puternică după pensionarea „decrețeilor” Cristian Păun, profesor de economie originar din județul Alba, avertizează că sistemul public de pensii devine tot mai greu de susținut, iar după 2030 presiunea va crește puternic, când generația numeroasă a „decrețeilor” […]

Citește mai mult

Actualitate

6 martie 1897: Intra în vigoare Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători

Ioana Oprean

Publicat

în

6 martie 1897: Intra în vigoare Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători La 6 martie 1897 intra în vigoare Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători. Conform legii, repausul era acordat o jumătate de zi, duminică dimineaţă, şi 14 sărbători pe an. În cazul întreprinderilor industriale, Camera de Comerţ trebuia să decidă […]

Citește mai mult