Opinii - Comentarii

8 IUNIE – Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea. Tradiții și superstiții

Ioana Oprean

Publicat

în

8 IUNIE – Pogorârea Sfântului Duh sau Cincizecimea. Tradiții și superstiții

Conform calendarului ortodox, duminica aceasta, 8 iunie, se celebrează Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoare care are loc în fiecare an, la 50 de zile după Paște.

Petrecerea Divorțaților

O veche credință populară spune că Rusaliile sunt spiritele morților care după ce au părăsit mormintele în Joia Mare din săptămâna Paștelui refuză să se întoarcă sub pământ și încep să facă rele oamenilor. Credincioșii evită să le numească Rusalii tocmai pentru a nu le înrăi, de aceea ele mai sunt cunoscute ca iele, zâne sau șoimane.

Citește și: Mesaje de Rusalii • Urări de Rusalii • Felicitări de Rusalii

În această zi credincioșii păstrează câteva superstiții și tradiții care să-i ferească de spiritele malefice ale Ielelor.

Duminica Rusaliilor, când credincioşii prăznuiesc Pogorarea Duhului Sfânt, aminteşte de „limbile de foc” care s-au pogorât peste Apostoli. Aceste „limbi” sunt simbolizate, în zilele noastre, prin frunzele de nuc sau de tei. Credincioşii duc, de Rusalii, aceste frunze la biserică pentru a fi sfinţite, apoi le iau acasă şi le aşază la icoane şi la uşi ca să protezeje casa şi pe cei care locuiesc în ea.

Există credinţa că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile rele. Potrivit sursei citate, această credinţă îşi are originea în sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfinţirea frunzelor cu aghiasmă, ele devenind astfel purtătoare de har.

În aceste zile, este bine să ungi ușile cu usturoi pentru ca locuinţa să fie păzită de rele şi ghinion tot restul anului.

De asemenea, pentru a ţine duhurile rele la distanţă de gospodăriile lor, oamenii îşi pun în case pelin şi usturoi. În zilele de Rusalii, este bine să pui frunze de pelin în toate băuturile pe care le consumi, mai puţin în apă.

De la Duminica Rusaliilor, timp de noua săptămâni, nu este bine să culegi plante de leac.

Totodată, nu este bine să te urci în pomi sau să vizitezi locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă. Dacă faci, totuşi, aceste lucruri, pune-ţi în buzunar sau în sân pelin, pentru a te proteja de mânia Ielelor.

Fiind o sărbătoarea foarte importantă pentru creștinii ortodocși de pretutindeni, în acestea două zile de Rusalii, pe 7 și 8 iunie, se păstrează și câteva tradiții și obiceiuri pentru a ține la distanță spiritele malefice.

Obiceiurile diferă de la o zonă la alta, însă în foarte multe locuri din țară se păstrează tradiția potrivit căreia casele se împodobesc cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar pentru a alunga spiritele rele și bolile. Aceste ramuri trebuie înainte sfințite la Biserică.

Citește și:  Nume despre care nu știai că se sărbătoresc de RUSALII

De asemenea, o tradiție foarte veche mai spune că teiul ferește gospodăriile de grindină, fulgere și duhurile rele ale zânelor, ramurile punându-se și la icoanele din casă.

Ramurile de tei, soc sau mure care se sfințesc la slujba din duminica Rusaliilor se păstrează în casă tot anul și se folosesc ca leacuri atunci când este nevoie. O tradiție populară spune că aceste leacuri au puteri miraculoase până la Sânziene, adică până pe 24 iunie.

În alte zone ale țării, gospodinele ung cu usturoi ușile pentru ca locuința să fie păzită de rele și ghinioane până la sfârșitul anului. În plus, femeile fac anumite descântece menite să alunge Ielele.

Sursa: fanatik.ro, romaniatv.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Foto: Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks

Dan HENEGAR

Publicat

în

Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks, un spectacol senzațional Sala plină, muzică live, emoție și aplauze la scenă deschisă! Orchestra Simfonică București a oferit duminică seara, 25 octombrie 2026, un spectacol memorabil la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Concertul Vivaldi Rocks […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de SFANTUL Dumitru 2026: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Sfântul (Sf.) Dumitru 2026 • Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui. Mesaje de Sfântul Dumitru haioase și amuzante. Considerat apărătorul păstorilor și al ostașilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (prăznuit la 26 octombrie) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice

Ioana Oprean

Publicat

în

23 octombrie 1956: A început Revoluția Ungară. Insurecție împotriva regimului comunist și a dominației sovietice O demonstrație studențească pornită pe străzile capitalei ungare s-a transformat, în câteva ore, într-o insurecție națională împotriva regimului comunist și a dominației sovietice. Evenimentele din 23 octombrie 1956 au deschis cea mai gravă criză a blocului estic de la moartea […]

Citește mai mult