60.000 de lei, valoarea amenzilor pentru munca la negru şi 3.500 de lei, amenzi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, aplicate de ITM Alba. Rezultatele controalelor efectuate în perioada 30 iulie – 3 august 2018
Prin Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2018, aprobat de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl reprezintă combaterea muncii nedeclarate, motiv pentru care, atât la nivel naţional, cât şi în plan teritorial, s-a decis organizarea unei Divizii de Control Muncă Nedeclarată, formată din inspectori de muncă cu experiență în domeniul relațiilor de muncă și care acționează zilnic pentru identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o formă de evaziune fiscală.
Activitatea zilnică a inspectorilor de muncă a vizat, cu prioritate, sancţionarea muncii nedeclarate, rezultatele controalelor efectuate fiind comunicate, zilnic, către Inspecţia Muncii. În acţiunile privind identificarea şi sancţionarea „muncii la negru”, echipele de inspectori de muncă au fost însoţite în teren de către cadrele Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba, primind sprijin logistic precum şi protecţie adecvată din partea acestora.
Rezultatele obţinute la nivelul judeţului Alba, în perioada 30.07.–03.08.2018, în activitatea de control, sunt redate mai jos.
În domeniul relaţiilor de muncă:
Total unităţi controlate: 28
Numar de salariati ai angajatorilor controlati : 603
Din care – femei : 218
– Tineri sub 18 ani – 0
Număr deficienţe constatate: 40
Numar persoane depistate cu „munca nedeclarata” : 6
Valoarea amenzilor aplicate : 60.000 lei;
Nr. sancţiuni aplicate angajatorilor : 7 ;
– 1 Amenda in cuantum de 60.000 lei pentru munca nedeclarata;
– 6 Avertismente;
Entităţi sancţionate pentru muncă nedeclarata : 2
Principalele deficienţe stabilite în controale:
Primirea în lucru a salariaţilor fără întocmirea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
neplata orelor suplimentare și neacordarea concediilor legale de odihnă anuale;
neplata drepturilor salariale la termenul prevazut in contractul individual de muncă;
neacordarea repausului săptămânal;
neevidenţierea corectă a timpului lucrat;
registrul general de evidenţă al salariaţilor în format electronic nu este completat la zi ori nu a fost transmis în termenul prevăzut de lege.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:
Nr. total unităţi controlate: 24
Număr deficienţe constatate: 32
Număr de măsuri dispuse : 32
Număr de opriri : 0
Nr. sancţiuni aplicate: 3 din care:
-2 avertismente;
– 1 amenda in valoare de 3.500 lei;
Nr. evenimente comunicate : 0
Nr. evenimente cercetate : 0
Nr. evenimente în curs de cercetare: 2
Principalele deficienţe stabilite în controale :
Lipsa fișelor de aptitudini eliberate în urma examinării medicale la angajare și/sau periodică a lucrătorilor.
Lipsa evaluarii riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru activitățile desfășurate.
Lipsa autorizării inițiale și a verificărilor periodice a echipamentelor tehnice supuse reglementărilor ISCIR.
Lipsa instruirii periodice a lucrătorilor.
Organizarea necorespunzătoare a activității la nivelul unităților, conform noilor reglementari din H.G. nr. 955/2010 pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006.
Lipsa instrucțiunilor proprii de securitate a muncii pentru activitățile desfășurate.
Desfășurarea activității fără efectuarea examenului medical la angajare și/sau periodic a lucrătorilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
29 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
29 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 29 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Bărbat de 47 de ani, reținut la Alba Iulia după ce a fost prins la volan cu permisul anulat. A refuzat și etilotestul și recoltarea de probe biologice
Bărbat de 47 de ani, reținut la Alba Iulia după ce a fost prins la volan cu permisul anulat. A refuzat și etilotestul și recoltarea de probe biologice Un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins la volan, deși avea dreptul de […]
Tânăr de 22 de ani, din Hunedoara, prins de polițiști la volan în Albac, fără a deține permis de conducere
Tânăr de 22 de ani, din Hunedoara, prins de polițiști la volan în Albac, fără a deține permis de conducere Un tânăr de 22 de ani, din localitatea Densuș, județul Hunedoara, este cercetat de polițiștii din Alba după ce a condus pe raza localității Albac fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de […]
