5 proiecte în valoare de peste 21 de milioane de lei depuse de primăria Cugir, prin PNRR: În ce vor fi investiți banii
5 proiecte în valoare de peste 21 de milioane de lei depuse de primăria Cugir, prin PNRR: În ce vor fi investiți banii
Orașul Cugir vrea să acceseze fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență pentru dezvoltarea invațământului și pentru digitalizare în administrația locală
În prima săptămână de lansare a apelurilor de proiecte din componenta PNRR C10 destinată comunităților locale, în zilele de 18 și 20 mai, Primăria Cugir a depus un număr de cinci proiecte a căror valoare totală este de aproximativ 21.300.000 lei. „Am reușit să ne organizăm și să ne încadrăm în condițiile aferente acestui program, inclusiv în limitele de timp care ne-au fost impuse prin aplicarea principiului primul venit/primul servit”. Am înaintat cinci cereri de finanțare pentru investiții care răspund necesităților noastre de dezvoltare și sunt în acord cu ghidul specific PNRR. Este vorba de trei proiecte de dezvoltare a infrastructurii educaționale și două proiecte care vizează digitalizarea administrației locale” a declarat primarul Adrian Teban.
Potrivit edilului, unul dintre proiectele administrației locale își propune „Dezvoltarea învățământului preuniversitar prin crearea unui campus multifuncțional în orașul Cugir”. Viitorul campus va găzdui centre IT, tehnic-dual, robotică, etc. în cadrul cărora elevii vor avea șansa să-și dezvolte abilitățile conform standardelor actuale. În acest sens, vor fi realizate lucrări de reabilitare și creștere a eficienței energetice a trei clădiri aparținătoare Colegiului Național ”David Prodan” Cugir, aflate în momentul de față într-o stare avansată de degradare: atelierul școală, căminul de elevi și fosta cantină. Valoarea totală a proiectului este de 11.472.575,80 lei (inclusiv TVA).
Tot Colegiul Național „David Prodan” ar urma să beneficieze de reabilitare sălii de gimnastică, construită în anul 1977 sub forma unei clădiri independente compusă din două corpuri alăturate, reprezentând sala de gimnastică , repectiv vestiare și centrală termică. Investiția presupune renovarea energetică moderată a acestei săli de sport, valoarea totală a proiectului fiind de 1.581.926,50 lei (inclusiv TVA).
Pentru îmbunătățirea infrastructurii celuilalt colegiu din localitate, administrația locală a înaintat o cerere de finanțare în valoare de 7.516.727,82 lei (inclusiv TVA). Cu acești bani, Primăria Cugir își propune să reabiliteze căminul Ion D.Lăzărescu Cugir, care, datorită vechimii și a întreținerii insuficiente, se află în stare accentuată de degradare. Investiția vizează lucrări de reabilitare și modernizare a clădirii, în valoarea totală de 7.516.727,82 lei (inclusiv TVA).
Potrivit primarului Adrian Teban, administrația cugireană a dorit să profite de oportunitatea oferită PNRR pentru a mai face un pas important spre digitalizare, astfel că a depus două proiecte pentru actualizarea în format digital a documentațiilor de amenajarea teritoriului și de urbanism. Este vorba despre Planul de mobilitate urbană a oraşului Cugir și Planul Urbanistic General al UAT Cugir, a căror valoare este de 97.591,90 lei , respectiv 609.161 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”
Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere” În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare. […]
VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027
Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]
FOTO | Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului
Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 17.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit la Micești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit martorilor, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cauza […]
