// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

44 de ani de la inaugurarea Transfăgărășanului, drumul spre cer, construit de martiri, cu lacrimi

Între 1970 şi 1974, timp de patru ani, militari şi civili s-au luptat cu natura pentru construirea a ceea ce a devenit şoseaua circulabilă, aflată la cea mai înaltă altitudine din România, 2.042 m, inaugurată oficial în septembrie 1974.

Transfăgărășanul pleacă din localitatea argeșeana Bascov, se termină la intersectia cu DN1 între Sibiu și Brasov și leagă Muntenia de Transilvania.

În apropiere de lacul Bâlea, șoseaua ajunge la 2042 de metri altitudine. Transfăgărasanul trece peste 830 de podețe și peste 27 de viaducte. În timpul celor 4 ani de lucrări s-au folosit 6520 de tone de dinamită.

În 1968, după invadarea Cehosolovaciei, Nicolae Ceauşescu şi-a dorit realizarea unui drum strategic, care să lege Muntenia de Ardeal. Astfel, specialiştii au fost trimişi să studieze la faţa locului posibilitatea construirii unei căi de acces care să taie Munţii Mehedinţi şi pe cei ai Cernei, astfel încât, în cazul unui atac, armata să aibă mai multe variante de a ajunge în Transilvania. După câteva luni, în 1969, planurile s-au schimbat şi a apărut ideea unui drum peste Munţii Făgăraş, un drum naţional cu două benzi.

Pe 10 martie 1970, soldatul Gheorghe Epure a deschis, cu escavatorul, drumul pentru punctul de plecare al Transfăgărăşanului.

Acesta a fost momentul în care a început o lungă şi anevoioasă confruntare între om şi natură. Peste 50.000 de civili şi militari, târnăcoape, răngi, lopeţi, materiale explozive, frânghii, centuri de siguranţă şi buldozere au luat cu asalt muntele.

Pornind din sud, primul segment al Transfăgărășanului trece prin fața hidrocentralei Vidraru. Aproape de Cetatea Poenari, urcă pe serpentine și viaducte spectaculoase, trece prin trei tunele şi ajunge pe Barajul Vidraru, care leagă Munții Pleașa și Vidraru. De aici se vede zăpada care acoperă muntele, trei sferturi din an. În continuare, merge de-a lungul lacului Vidraru urmând cursul văii râului Capra până la Cabana Capra; după o altă serie de serpentine, trecând prin dreptul Cascadei Capra, ajunge până la intrarea sudică a tunelului Capra-Bâlea, care trece pe sub creasta Munților Făgăraș, între vârfurile Iezerul Caprei și Paltinul.

Tunelul Capra – Bâlea Lac este cel mai lung tunel rutier din România (887 m) cu o singură bandă de 6 m lăţime şi un trotuar de 1 m lăţime, este iluminat electric și ventilat natural. Galeria are o înălţime de 4,40 m.

Transfăgărăşanul trece şi prin rezervația naturală Golul Alpin și Lacul Bâlea, pe lângă lacul glaciar Bâlea, după care urmează o coborâre abruptă în serpentine, străbătând căldarea glaciară, pe o lungime de 13 km. Apoi, drumul trece prin apropierea cascadei Bâlea, o cascadă în trepte de aproximativ 68 m, cea mai mare de acest fel din România, aflată la altitudinea de aproximativ 1230 m, ajungând apoi la Cabana Bâlea Cascadă.

Este un drum spectaculos, cu suişuri şi coborâşuri, trecut în toate pliantele turistice ale României, un drum despre care se spune că merită “făcut” măcar o dată în viaţă.

Este cu atât mai special, cu cât, în cei patru ani cât a durat realizarea lui, mulţi civili li militari au murit sub bolovani, sub maluri de pământ surpate, în prăpăstii sau sub poduri prăbuşite.

Un astfel de eveniment nefericit a avut loc pe 8 iulie 1970, când sub podul de peste pârâul Alunişului au murit caporalul Cornel Florea Munteanu, sergentul Damian Dimitrie Laza, Gheorghe Elena Ursu, soldat Vasile Pavel Negrea, soldat Ilie Sanda, fruntaş Nicolae Alexandru Turtuba, fruntaş Simion Cut. În urma unei ploi torenţiale, natura dezlănţuită a luat cu ea cele şapte vieţi.

Pe 2 august 1971, soldatul Vasile Condor ajungea cu buldozetul la Lacul Bâlea – primul buldozerist care a lucrat la cota 2.000.

Încetul cu încetul, drumul începea să înainteze, să urce spre creste, pe ambii versanţi ai munţilor. Paraşutiştii se căţărau pe stâncişi identificau locurile unde se punea apoi dinamita.

Pentru realizarea lui au fost săpaţi 41.000 metri cubi de piatră şi au fost folosite 20 t de dinamită, 3.500 t ciment, 90 t oţel beton, 4.100 m de ţeavă, 24.000 de ancore, 130 t plase sudate.

În perioada 1976 – 1980, pe Transfăgărăşanul au fost executate lucrări de modenizare.

Metroul munţilor

Poveştile despre sacrificii, lacrimi şi pierderi de vieţi omeneşti sunt strânse în multe cărţi, una dintre ele scrisă chiar de un localnic din Arefu, Dodica Dobrin – “Legende din satul soarelui – Locuitorii din împărăţia norilor”. El a fost singurul fotograf care a importalizat lucrările la Transfăgărăşan, “metroul munţilor”.

„M-a verificat colonelul de Securitate Manole. Eram singurul autorizat să fac fotografii. Au murit mulţi acolo. Se întâmpla foarte des să fac poze la soldaţii şi la minerii care lucrau, iar când mă duceam să le duc pozele, ei nu mai erau, muriseră. Se ţineau de mână să nu-i ia vântul”.

Monumente

De cei care au murit acolo nu-şi mai amintesc decât cărţile şi cele două monumente inaugurate în 1974 şi restaurate, în 2009, de militarii Batalionului 136 Geniu “Apulum”.

La cota 1200 este “Poarta Geniştilor”, pe a cărei placă comemorativă stă scris “Înfruntând greutăți deosebite, trupele de geniu ale Armatei României au deschis drumul Transfăgărășan, străpungând această zonă în martie 1971. În amintirea evenimentului, bravii geniști, care s-au dovedit mai tari decât stânca, au denumit acest loc POARTA GENIȘTILOR”.

Mai sus, la cota 1600 este “Poarta Întâlnirii” – “În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două subunități de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărășan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, bravii geniști au denumit acest loc POARTA ÎNTÂLNIRII”.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419