31 decembrie 1889: Scriitorul Ion Creangă moare de Anul Nou, leșinând într-o tutungerie

31 decembrie 1889: Scriitorul Ion Creangă moare de Anul Nou, leșinând într-o tutungerie

Ion Creangă, un mare clasic al literaturii române, s-a născut la 1 martie 1837/10 iunie 1839 în satul Humuleşti, din judeţul Neamţ.

Data naşterii lui Ion Creangă nu este certă, existând două variante – una este indicată de un document privind nou-născuţii din Humuleşti, ce precizează data de 10 iunie 1839 pentru naşterea lui Ion Creangă; cealaltă variantă o reprezintă data de 1 martie 1837.

George Călinescu propunea să fie reţinută data de 1 martie 1837, având în vedere că însuşi scriitorul considera că aceasta este ziua în care s-a născut: „În jurul datei naşterii lui Ion Creangă sunt mari îndoieli şi se produc mereu acte de naştere oficiale şi contrazicătoare. Data de naştere 1 martie 1837 aleasă de povestitorul însuşi trebuie încă păstrată”. („Istoria Literaturii Române”, Ed. Minerva, 1982).

Părinţii săi erau Ştefan a Petrei Ciubotarul şi Smaranda Creangă, „răzeşi fără pământuri”, menţionează „Dicţionarul scriitorilor români”, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995.

Citește și: Mesaje de Anul Nou. Urari de Anul Nou. Felicitari de Anul nou. Mesaje de Revelion. SMS de Anul Nou

În 1847 a început şcoala de pe lângă biserica din satul natal, după care mama sa l-a încredinţat bunicului matern, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde continuă şcoala. În 1853 este înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ sub numele Ştefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu (Popa Duhu). După dorinţa mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Şcoala Catihetică din Fălticeni („fabrica de popi”). Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. După desfiinţarea şcolii din Fălticeni, pleacă la Iaşi, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic „Veniamin Costachi” de la Socola. În 1859 a fost hirotonit diacon.

Înainte de a accede în treapta clericală trebuia însă să se căsătorească, ceea ce s-a şi întâmplat. În 1859, la 23 august, s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica preotului Ioan Grigoriu (de numai 15 ani), de care se va despărţi în 1867. Din această căsătorie a avut un fiu, unicul său copil, Constantin, născut în 1860.

În 1864, Creangă a încheiat anul I al Şcolii Preparandale din Iaşi al cărei director era Titu Maiorescu, şi a început să funcţioneze ca institutor la Şcoala primară de la Trei Ierarhi.

Cariera sa eclezială s-a încheiat după câţiva ani, după ce a intrat în conflict cu autorităţile bisericeşti. Suspendat atât ca diacon, cât şi ca institutor (1872), Creangă a trăit o vreme numai din veniturile unui debit de tutun. Tot în această perioadă, nemaiavând unde locui, s-a mutat într-o bojdeucă din mahalaua Ţicău, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii.

În învăţământ este reprimit în 1874, anul următor fiind hotărâtor în viaţa lui Ion Creangă: îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, pe atunci revizor şcolar la Iaşi şi Vaslui, care-l va introduce în cenaclul ”Junimii”. Între 1875 şi 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

Citește și: Mesaje de Sfântul Vasile. Urări de Sfântul Vasile. Felicitări pe care le poți trimite prin SMS de Sfântul Vasile

Ca pedagog, Ion Creangă, împreună cu alţi colegi, publică manuale pentru clasele primare – „Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primară” (1868), „Învăţătoriul copiilor” (1871), „Povăţuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică” (1876). În paginile acestora i-au apărut primele povestiri, începând cu ediţia din 1874. Scriitorul Ion Creangă debutează propriu-zis cu ”Soacra cu trei nurori” (1875), în revista ”Convorbiri literare”, după citirea povestirii într-o şedinţă a ”Junimii”. Au urmat apoi povestirile şi nuvelele, până în 1878 fiindu-i publicate şi celelalte poveşti, citite toate în cenaclul ”Junimii”.

„Amintiri din copilărie”, opera sa capitală, a apărut tot în „Convorbiri literare”, la fel ca şi basmele, în 1877 fiind publicate în revistă şi alte povestiri.

Între 1883-1889, în aceeaşi perioadă cu Mihai Eminescu, se îmbolnăveşte şi începe să scrie sporadic. La 31 decembrie 1889, după o lungă suferinţă, moare, la Iaşi. Post-mortem, la 28 octombrie 1948, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

La Iaşi se află bojdeuca lui Ion Creangă, primul muzeu memorial literar din România (inaugurat la 15 aprilie 1918), una dintre cele 12 filiale literare din cadrul Muzeului Literaturii Române Iaşi. Căsuţa l-a găzduit pe Ion Creangă, începând din vara anului 1872, după ce fusese răspopit şi nevoit să părăsească locuinţa din incinta Mănăstirii Golia. Humuleşteanul s-a mutat aici, în camera din dreapta, având-o ca vecină pe Ecaterina Vartic, cea care avea să-l îngrijească până la sfârşitul vieţii. Toate ”Poveştile” şi ”Amintirile din copilărie” au fost scrise în căsuţa botezată de scriitor bojdeucă. În vara şi toamna anului 1876, Mihai Eminescu a locuit aici drept chiriaş al lui Creangă.

Clădirea care adăposteşte expoziţia documentară referitoare la viaţa şi opera lui Creangă, biblioteca, precum şi amfiteatrul în aer liber au fost construite în perioada 1984-1989 şi inaugurate la 11 iunie 1989, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la moartea genialului povestitor.

Despre Ion Creangă „Dicţionarul Scriitorilor Români” aminteşte că George Călinescu, în inegalabila monografie pe care i-o dedică, face din el un personaj, o legendă.

„Adevărul e că un artist precum Creangă se iveşte o singură dată în istoria unui popor, şi atunci numai într-un moment de graţie. Este fără îndoială genial, ca orice scriitor despre care se poate spune că are simţul genial instinctiv al limbii şi al etosului popular nealterat. Opera sa este expresia uimitoare a bunului-simţ şi a unui suflet elementar, încremenit în formule neschimbătoare, eterne. În totul, un spectacol de măreţie simplă inanalizabilă”, conchide volumul citat.

Marele scriitor moştenise de la mama sa epilepsia, o boală ce i-a dat mari bătăi de cap în ultimii ani de viaţă. Ameţea des şi chiar cădea pur şi simplu din picioare ba acasă, ba la şcoală sau chiar în oraş. Starea sa gravă de sănătate îl facea pe scriitor să îşi ia concedii medicale de câteva luni, iar uneori acestea se întindeau şi pe durata unui an de zile. În aceste perioade, Ion Creangă mergea la băi, la Slănic, iar când se întorcea, de fiecare dată se simţea mai bine.

În ziua de 31 decembrie 1889, urătorii porniseră deja să apară pe uliţe. Toată lumea era bine dispusă şi oamenii îşi adresau tradiţionalele urări de Anul Nou. La prânz, Creangă a ieşit şi el din casă şi a mers până la tutungeria din strada Goliei 51, unde se afla fratele său, Zahei. Acolo, scriitorul a suferit o criză de epilesie şi un atac de apoplexie, căzând ca secerat la pământ. Scena morţii lui Ion Creangă este descrisă de George Călinescu în volumul „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”.

„Vremea era urâtă, a ploaie şi zăpada îngreuia mersul. Povestitorul intră pe la vremea prânzului (aşa cel puţin pare mai probabil) în tutungeria lui din strada Goliei 51, unde se afla frate-său Zahei. Era o prăvălie întunecoasă şi urâtă, cu o mică odăiţă în fund dând spre o curte murdară. Aci Creangă se prăbuşi deodată, lovit de atac şi de apoplexie laolaltă, ori numai de cea din urmă. Se pare (amintirea contemporanilor e ceţoasă) că trupul fu dus de frate la bojdeucă. Unii şi-aduc aminte că au ridicat mortul din Ţicău, altul îl văzu la biserică, probabil a cimitirului. Avea două lumânări la cap şi lumea îl privea. Faţa îi era rumenă şi gura întredeschisă ca pentru vorbire. Numai flăcările pâlpâitoare ale făcliilor dădeau ochilor scufundaţi luciul ceros al morţii”, aşa a povestit George Călinescu episodul morţii unuia dintre cei mai iubiţi scriitori români.

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---