Rămâi conectat

Curier Județean

28 februarie: ”Ziua Protecției Civile din România”, sărbătorită de ISU Alba. Expoziție, simpozion și ”Ziua Porților Deschise”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, sărbătorită în fiecare an la data de 28 februarie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba va organiza marți, între orele 10.00-16.00, “Ziua Porţilor Deschise” în toate subunităţile. În cadrul activității, cei interesaţi pot asista la prezentarea tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice.

Manifestările organizate cu prilejul acestei sărbători se vor desfăşura după următorul program:

– ora 11.30 – 12.00 – Holul Casei de Cultură al Studenților din Alba Iulia – Expoziţie cu tematică în domeniul protecţiei civile (pirotehnic și C.B.R.N);

– ora 12.10 – 14.00 – Sala Mare a Casei de Cultură al Studenților din Alba Iulia – Simpozion dedicat aniversării Zilei Protecției Civile din România – prezentarea ordinelor şi mesajelor primite cu ocazia “Zilei Protecţiei Civile” din România și acordarea de recompense și distincții.

Premergător zilei de 28 februarie – Ziua Protecției Civile din România, în data de 25.02.2017, a fost organizat un Punct de Informare în Alba Mall, unde ofițeri și subofițeri din cadrul Inspecției de Prevenire au distribuit pliante, broşuri, flyere şi afişe cuprinzând măsuri de prevenire specifice diferitelor tipuri de situaţii de urgenţă. Această activitate s-a adresat tuturor celor care au vizitat punctul de informare, pentru a le fi oferite modalităţi de comportare înainte, în timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă.

Cu prilejul Zilei Protectiei Civile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba doreşte să mulţumească tuturor instituţiilor şi operatorilor economici cu care a colaborat şi a desfăşurat activităţi practice de pregătire, dar şi de intervenţie, pentru ajutorul acordat şi colaborarea eficientă.

Ziua de 28 Februarie este declarată Ziua Protecţiei Civile din România. De-a lungul celor 84 de ani de la înfiinţare, indiferent ce denumire a purtat şi din ce structură a facut parte, protecţia civilă din Romania a desfăşurat o intensă activitate, s-a dovedit utilă şi a slujit numai interesele nationale, protejând vieţi, bunuri materiale şi valori de patrimoniu.

Semnificative sunt cutezanţa, profesionalismul şi devotamentul manifestat de personalul acestei instituţii în timpul celui de-al doilea război mondial, cât şi în timpul numeroaselor dezastre: inundaţiile din anii 1970, 1975, 1999, 2000, 2005, cutremurul devastator din anul 1977, accidentul aviatic de la Baloteşti din 1995, numeroasele accidente tehnologice şi altele.

În prezent, conform legislaţiei adoptate în anul 2004 protecţia civilă, împreună cu pompierii militari, formează Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă, instituţii formate pentru a îmbunătăţii reacţia în situaţii de urgenţă. La nivel judeţean s-a constituit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, sub directa preşedinţie a Prefectului, iar la nivel local au fost înfiinţate Comitete Locale pentru Situaţii de Urgenţă, conduse de edilii unităţilor administrativ-teritoriale respective. Cu ajutorul acestor structuri, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă gestionează, coordonează şi acţionează efectiv, cu mijloacele şi forţele din dotare, pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente sau dezastre şi limitarea efectelor negative ale acestora.

Dintre atribuţiile protecţiei civile se pot enumera: identificarea riscurilor existente în diferite zone, identificarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă şi regulile de comportare, organizarea intervenţiei în situaţii de urgenţă, alarmarea populaţiei despre iminenţa pericolului, înlăturarea efectelor negative ale dezastrelor şi asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate. Măsurile de protecţie civilă trebuie să se realizeze din timp, la diferite niveluri organizatorice, zone, localităţi, de către toate organismele cu responsabilităţi stabilite de lege.

 foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU la o locuință din Roșia Montană: Au intervenit pompierii din Abrud

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU la o locuință din Roșia Montană: Au intervenit pompierii din Abrud Un incendiu a izbucnit într-o locuință din localitatea Roșia Montană: Intervin pompierii cu trei autospeciale Detașamentul de pompieri Abrud intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autopscară pentru localizarea și stingerea unui incendiu în localitatea Roșia Montană. Secția […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea