23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act

23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act

La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii Sovietice (încheiat între Germania, Italia şi Japonia la 27.09.1940, Ungaria la 20.11.1940). Prin acest act, generalul Antonescu urmărea ca, mergând alături de Germania, România să redobândească nordul Ardealului cedat Ungariei si Basarabia si Bucovina de Nord ocupate de URSS.

Îndată după ce a preluat conducerea statului român, la 6 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a socotit necesar sa-i adreseze un mesaj lui Adolf Hitler, transmițându-i „mărturia credincioasă” a neamului românesc în Fuhrer și în poporul german, deodată cu încrederea în „securitatea prezentului și nădejdea viitorului”.

În săptămânile următoare, prin intense contacte politico-diplomatice, s-au pregătit vizita lui Antonescu la Berlin și aderarea României la Pactul Tripartit. Înainte de întâlnirea, din 22 noiembrie 1940, dintre Antonescu și Hitler, care a precedat aderarea oficiala, de a doua zi, a României la tabăra Axei, Berlin-Roma-Tokyo, conducătorul statului român a avut o lunga convorbire cu Joachim von Ribbentrop, liderul diplomației naziste.

Hitler a insistat asupra chestiunilor economice, declarând ca Germania era „foarte mult interesata în Balcani”, unde nu dorea doar sa-și exporte mărfurile, ci, de asemenea, își propusese sa devina „un mare cumpărător” de materii prime. Pe acest motiv, el nu admitea extinderea ostilităților în sud-estul continentului. Hitler a oferit, spre semnare, tratate comerciale pe termene lungi (10-20 ani) cu România, iar, în cadrul lor, Reichul prelua surplusurile de produse romanești (între acestea, desigur, în primul rând cele petroliere), la preturi fixe, stabilite pe mai multi ani curgători.

Hitler a reiterat spiritul tratatelor și convențiilor bilaterale, intervenite între Berlin și București în anii precedenți, dar, în același timp, bazându-se pe afinitatea între cele doua regimuri, a trasat cadrul înțelegerilor în perspectiva, în esența ale acordului economic, din 4 decembrie 1940. În raport cu disponibilitatea spre dialog manifestata de Antonescu, Hitler a admis ca „verdictul de la Viena”, din 30 august 1940, nu reprezenta „o soluție ideala”. Problemele colaborării economice româno-germane au fost aprofundate, la 23 noiembrie 1940, într-o noua convorbire cu Joachim von Ribbentrop, asistat de ambasadorul cu însărcinări economice, Carl Clodius.

Nu mai putin interesanta s-a dovedit întâlnirea cu feldmareșalul Wilhelm Keitel. Înainte de plecarea din Berlin, la 23 noiembrie 1940, Antonescu a fost din nou primit de Hitler. Generalul a sintetizat rezultatele discuțiilor sale cu oficialitățile Reichului, inclusiv înțelegerea în domeniile economic și financiar. A fost un nou prilej pentru general de a-l asigura pe Führer ca România era gata „sa lupte pentru drepturile sale”, iar gazda a garantat ca Reichul „va susține, în toate privințele, pe aliatul sau, atât pe tărâm politic, cât și pe cel economic”.

Revenit la București, Antonescu a declarat presei, în 25 noiembrie 1940:”… Pot sa va asigur astăzi ca ma întorc cu încrederea Führerului și a poporului german. România va merge la biruința. România va avea drepturile ei”.

Sursa: historia.ro
Foto: ro.wikipedia.org

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI