Curier Județean

23 iunie – 4 iulie 2025 | MilitArt – Vacanță la Palat: Tabără de zi pentru copii, în premieră, în inima Cetății Alba Carolina

Ioana Oprean

Publicat

în

23 iunie – 4 iulie 2025 | MilitArt – Vacanță la Palat: Tabără de zi pentru copii, în premieră, în inima Cetății Alba Carolina

În perioada 23 iunie – 4 iulie 2025, Centrul Cultural Palatul Principilor Transilvaniei organizează prima ediție a taberei de zi MilitArt – Vacanță la Palat. Este o tabără altfel, un adevărat portal spre istoria romană și medievală a locului, concepută special pentru copiii din ciclul primar, cu vârste între 6 și 10 ani.

MilitArt nu este doar o tabără de vară, ci o experiență educativă și culturală completă, în care istoria, arta și jocul se îmbină firesc. Sub deviza „Milităm pentru artă și cunoașterea patrimoniului prin joacă”, copiii vor fi invitați să exploreze epoca romană, perioada medievală și lumea principilor transilvăneni, toate reinterpretate pe înțelesul lor, prin gusturi, culori, texturi și jocuri.

Citește și: Încă un corp al Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia va fi restaurat cu fonduri europene nerambursabile de peste 6,6 milioane de euro

Ce propun organizatorii? Un program echilibrat, alcătuit din ateliere tematice, activități creative și recreative în aer liber, desfășurate într-un spațiu sigur și prietenos – curtea interioară a palatului, special amenajată pentru copii. Această „curte secretă” va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu unde imaginația este rege, iar joaca este lege.

În fiecare zi, unul sau mai mulți invitați speciali vor aduce culoare și energie taberei. Printre aceștia se numără: trupa de teatru SKEPSIS, AIBD, TOMA – bucătarul Cetății, Prietenii lui Azor, Laura Iviniș, Legiunea a XIII-a Gemina, reprezentanți ai Crucii Roșii, sportivi de performanță și cai de rasă.

Date organizatorice:

*Perioadă: 23 iunie – 4 iulie 2025 (de luni până vineri)

*Program: 08:00 – 16:00

*Mese: două gustări zilnice incluse + prânz (catering)

*Final de tabără: Petrecere tematică cu surprize!

Activități zilnice:

– Ateliere tematice interactive: Ciocolată artizanală – gust și poveste; Secretele hârtiei și arta scrisului; Traista de vacanță – creație practică; Flori cerate și înmiresmate – din grădinile principeselor; Monede romane la minut – Officina Monetaria; Tăblițe cerate și alfabet latin – Officina Scriptoria; Signacule și brățări din piele – Officina Coria; Mozaic roman – Officina Tesselis; Scrisoare de la Apulum – Officina Epistolaria; Clopoței de vânt – creație hand-made.

Informații pentru părinți:

Program extins disponibil: preluare de la ora 07:30 și predare până la 16:30.

Număr limitat de locuri!

Înscrieri și informații suplimentare: 0371.337.148 sau direct la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică, Alba Iulia. Descrierea completă a atelierelor, programul zilnic și alte detalii organizatorice sunt disponibile și pe site-ul Palatului Principilor Transilvaniei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a uimit publicul de la Românii au talent cu ,,rockanele”. Care a fost reacția juraților

Bogdan Ilea

Publicat

în

VIDEO | Sergiu Onișor a impresionat publicul de la Românii au talent cu ,,rockanele”. Care a fost reacția juraților Sergiu Onișor, un tânăr din Alba Iulia, a ajuns să cânte la chitară după ce, la vârsta de 12 ani, a fost atras de un joc video în care trebuia să imite acest instrument. Din curiozitate, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Echipele de robotică din Alba repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE: „Încep srategiile și emoțiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Echipele de robotică din Alba repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE Echipele de robotică din Alba, Xeo și IDeaL Electronics, au fost repartizate în grupe diferite în finala FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE. Citește și: FOTO | IDeaL Electronics, calificată la etapa națională FIRST Tech Challenge România 2026 […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”, start oficial. Ce activități sunt pregătite în primul weekend

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”, start oficial. Ce activități sunt pregătite în primul weekend Astăzi, 6 martie 2026, de la ora 18.00, la Sala Unirii, a început oficial programul „Alba Iulia, Capitala Tineretului din România 2026”. Municipiul Alba Iulia a lansat oficial programul „Capitala Tineretului din România 2026″ în data de 10 […]

Citește mai mult