22 septembrie| Echinocțiul de toamnă 2021 sau sfârșitul verii. Tradiții și obiceiuri în această zi
22 septembrie| Echinocțiul de toamnă 2021 sau sfârșitul verii. Tradiții și obiceiuri în această zi
În acest an, toamna astronomică începe la data de 22 septembrie, la ora 22.21, conform Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. În cursul aceleiași zile, în emisfera australă începe primăvara.
Echinocțiul de toamnă, care marchează intrarea în toamnă, nu se produce la aceeaşi dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când avem calendarul gregorian (1582), echinocţiul de toamnă s-a produs în zilele de 21, 22, 23 sau 24 septembrie, dar cel mai frecvent a avut loc la 22 sau 23 septembrie. La echinocţiul de toamnă, ca și la cel de primăvară, ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ.
În 22 septembrie la ora 22,21 este momentul în care Soarele trece prin punctul de intersecţie a eclipticii cu ecuatorul ceresc, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro.
După echinocţiul de toamnă, ziua devine tot mai scurtă iar noaptea tot mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, din 21 decembrie 2020.
Cuvântul „echinocţiu” derivă din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” – „egal” şi „nox”, „noctis” – „noapte”.
În zona Polului Nord începe lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud, Soarele va sta deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.
Potrivit tradiției populare, după cum va fi timpul în această zi așa va fi și anul viitor: dacă plouă dimineața, va fi primăvara ploioasă; soare la amiază înseamnă an bun; dacă plouă, va fi an ploios, dacă e soare, va fi an secetos; vremea posomorâtă înseamnă toamnă rea, tunetele anunță toamnă lungă. Se crede de asemenea că stadiul viermelui din gogoașa de stejar prezice dacă anul va fi sec sau mănos.
Calendarul popular mai păstrează în zona echinocţiului de toamnă amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, de origine neolitică, peste care părinţii bisericii creştine au suprapus moartea, numită Adormirea (15 august), şi naşterea Fecioarei Maria (8 septembrie), potrivit volumului ”Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000), de Ion Ghinoiu, scrie Agerpres.
La 8 septembrie, sărbătoarea Naşterea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mică) marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei. Vremea se răceşte, începe migraţia păsărilor, iar o vorbă populară spune că acum se schimbă pălăria cu căciula.
Tradiții și obiceiuri în această zi
Echinocțiul de toamnă vine la pachet cu o serie de tradiții și obiceiuri. În tradiția populară se spune că așa cum va fi vremea în această zi, așa va fi și în anul următor.
Mai mult, dacă plouă în această dimineață, primăvara de anul viitor va fi una ploioasă, iar dacă după-amiază este soare viitorul an va fi unul bun.
Gospodarii pregătesc în această zi primul must, iar în mediul rural se spune că astăzi nu este bine să te cerți cu copiii, pentru că altfel vor avea multe necazuri.
Tot în această zi se mai spune că este bine să mănânci pâine până ieși din casă ca următorul an să fie bogat și plin de roade.
Sursa: hotnews.ro, observatorulph.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Luna SEPTEMBRIE sau RĂPCIUNE, prima lună a toamnei: Anotimpul roadelor, începutul anului nou bisericesc și echinocțiul de toamnă
Luna SEPTEMBRIE sau RĂPCIUNE, prima lună a toamnei: Anotimpul roadelor, începutul anului nou bisericesc și echinocțiul de toamnă Luna septembrie, cunoscută popular sub denumirea de “Răpciune”, este cea mai importantă lună pentru cei care au trudit pământul, acum fiind culese roadele muncii de peste an. În prima zi de toamnă începe Anul Nou bisericesc şi […]
1 septembrie 1939: Germania nazistă atacă Polonia. Începe al Doilea Război Mondial
1 septembrie 1939: Germania nazistă atacă Polonia. Începe al Doilea Război Mondial Invadarea Poloniei din 1939 (numită de polonezi: Războiul de apărare din 1939, de germani: Campania poloneză, având numele de cod dat de Marele Stat Major nazist Fall Weiss, numită de unii istorici și “Campania poloneză din septembrie” ori “Războiul polono-german din 1939“), a […]
Luna septembrie: Datini, tradiții și obiceiuri românești în anotimpul roadelor Toamna începe de la Sfânta Maria Mică, 8 septembrie, în tradiția populară și durează până la Sf. Nicolae, 6 decembrie. Când tună toamna târziu, se zice că Sf. Ilie se întoarce acasă cu carul plin de păpușoi. Cea mai frumoasă legendă a toamnei este chiar […]