21 mai – Ziua Poliției Locale: Poliţiştii locali din Alba Iulia vor efectua un exerciţiu demonstrativ complex
Cu ocazia Zilei Naţionale a Poliţiei Locale, sărbătorită în data de 21 mai, poliţiştii locali din Alba Iulia vor efectua un exerciţiu demonstrativ complex. Acesta se va desfășura la ora 13.00, în zona statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul din Cetatea Alba Carolina.
„Se va putea vedea cum se execută legitimarea unor persoane recalcitrante şi cum se acordă sprijin patrulei care se confruntă cu situaţii grave, în speţă atacul cu arme albe. În afara activităţilor poliţieneşti specifice va mai fi efectuat un exerciţiu cu tehnici de arte marţiale. Exerciţiile prestate (spargeri), sunt folosite ca o demonstraţie de forţă, îndemânare şi intimidare de către toate forţele de intervenţie şi operaţiuni speciale din întreaga lume. Ele demonstrează puterea luptătorilor, îndemânarea, viteza şi coeziunea de grup”, a declarat Ioan Vodă, şeful Serviciului Poliţia Locală Alba Iulia.
În aceeaşi zi va fi organizat şi un turneu de fotbal. Va fi organizată prima ediţie a Cupei Poliţiei Locale Alba Iulia, competiţie ce se va desfăşura începînd cu ora 10.00, pe terenurile din incinta Grupului Şcolar „Dorin Pavel” din Alba Iulia. Vor fi invitate să participe echipe ale Poliţiei municipiului Alba Iulia, I.S.U. Alba, I.J.J. Alba, C.J. Alba, şi diverşi colaboratori.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu
Incendiu la acoperișul unei locuințe din Ighiu: Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu Un incediu a izbucnit duminică după-masa la acoperișul unei locuințe din Ighiu. Intervin pompierii din Alba Iulia și SVSU Ighiu. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ighiu, la ieșirea spre Ighiel. Din informațiile […]
Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista
Cât vor costa în 2027 serviciile la cerere la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Lista Consiliul Județean Alba propune noi tarife pentru serviciile medicale la cerere oferite de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia în 2027. O consultație de specialitate ar urma să coste, în general, 100 de lei, o colonoscopie – 500 de […]
Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni Un incendiu a izbucnit la un autoturism din Ponorel. Au intervenit pompierii din Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ponorel. Din informațiile primite, incendiul se manifestă la compartimentul motor al unui autoturism. Din fericire nu s-au înregistrat victime. […]
