200 de unități service care nu aveau autorizaţie de funcţionare, închise de Registrul Auto Român
Peste 200 de service-uri care nu aveau autorizaţie de funcţionare, au fost închise de Registrul Auto Român (RAR) în urma unor controale efectuate la 655 de societăţi din toată ţara, în perioada 15 octombrie – 30 noiembrie 2017.
Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate de inspectorii Departamentului Supraveghere Piaţă al RAR, în urma controalelor efectuate, a fost de 596.000 lei.
De asemenea, RAR a suspendat activitatea la alte 49 de service-uri care nu şi-au menţinut condiţiile iniţiale de autorizare, iar acestea îşi vor putea relua activitatea după maximum 30 de zile, doar dacă rezolvă problemele pentru care au fost amendate.
„Sancţiunile au fost aplicate pentru efectuarea de activităţi de reparaţii la sistemul de rulare fără a deţine Autorizaţie Tehnică, neconformitatea de a nu efectua inspecţiile finale care să garanteze că autovehiculul corespunde condiţiilor şi reglementărilor legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie, neconformitatea de a nu-şi păstra şi respecta condiţiile iniţiale de autorizare şi lipsa certificatelor de garanţie emise pentru lucrările efectuate”, arată RAR.
Conform Agerpres, RAR atrage atenţia posesorilor de autovehicule să fie foarte atenţi atunci când aleg service-ul în care îşi duc maşina la reparat. „Ofertele de pe piaţă care promit reparaţii rapide şi ieftine sunt, de obicei, o capcană pentru că acele service-uri nu dispun de capabilitatea tehnică specifică care să ateste calitatea reparaţiilor efectuate. Acesta este motivul pentru care inspectorii RAR efectuează controale pentru a servi intereselor reale ale posesorului de autovehicul şi a stabili o stare de normalitate în sfera serviciilor auto”, susţin reprezentanţii RAR.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie obținută din fructele produse în gospodărie
Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]
