Curier Județean

20 octombrie: Bursa locurilor de MUNCĂ pentru ABSOLVENȚI, la Alba Iulia. Beneficii pentru angajatori și cei care vor să se angajeze

Ioana Oprean

Publicat

în

Agenţia  Judeţeană pentru  Ocuparea  Forţei de  Muncă  Alba  organizează, în data de 20 octombrie 2017, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi.

Petrecerea Divorțaților

Evenimentul se desfăşoară în colaborare cu Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” în Sala de conferinţe situată în Alba Iulia, strada Bucovinei, nr. 6 (Zona Piaţa Centru), începând cu ora 10.00.

La această acţiune sunt invitaţi să participe toţi absolvenţii de învăţământ, de orice nivel care doresc să se încadreze, accesul fiind liber tuturor persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă.

Angajatorii care deţin locuri de muncă disponibile pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ se pot adresa agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă deoarece, potrivit prevederilor Legii 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare beneficiază de subvenţii la încadrarea în muncă pe durată nedeterminată a acestor persoane.

Absolvenții vor avea posibilitatea de a lua contact cu angajatorii și vor putea afla de la reprezentanții Agenţiei  Judeţene pentru  Ocuparea  Forţei de Muncă Alba despre noile modificări legislative în domeniu și oportunitățile de ocupare precum şi măsurile active de care beneficiază persoanele care îşi caută un loc de muncă, dar şi angajatorii.

De asemenea, reamintim că absolvenţii care se angajează cu normă întreagă în perioada în care sunt înregistraţi la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă, pot beneficia de prime de încadrare.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba invită toţi agenţii economici interesaţi de această acţiune să-şi prezinte intenţia de participare la: Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba Iulia – Str. Nicolae Titulescu, Nr. 10B, Bl. „Columna” – tel. 0258 831137, fax: 0258 811470 sau e-mail: [email protected].

foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

O conductă de apă dintr-un oraș din Alba, veche și în prezent nefolosită, din cauza avariilor frecvente, va fi înlocuită: De ce este importantă investiția S.C. APA CTTA S.A. Alba a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitare conductă de transport apă brută și apă tratată în sistemele zonale de alimentare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | „Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Trofeul Memoriei” 2026, competiție de fotbal în onoarea veteranilor din Teatrele de Operații, la Alba Iulia: Participanți și… laureați Manifestările dedicate Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații au debutat la Alba Iulia cu cea de-a doua ediție a turneului de fotbal „Trofeul Memoriei”, organizat de AMVVD – Sucursala Alba, la Baza Sportivă Micești. Opt echipe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B

Ioana Oprean

Publicat

în

Varianta ocolitoare a Blajului: A fost deschisă circulația în zona Girației 3 pe sectorul restabilit al DN 14B Luni, 2 noiembrie 2026 a fost deschisă circulația pe sectorul restabilit al DN14B, în zona noului sens giratoriu Girația 3, au anunțat reprezentanții antreprenorului Prenis. Traficul rutier a fost transferat de pe traseul provizoriu pe noua configurație […]

Citește mai mult