Opinii - Comentarii

20 decembrie: Ziua internațională a solidarității: Grija față de semeni, cea mai importantă „armă” împotriva sărăciei

Ioana Oprean

Publicat

în

În fiecare an, la data de 20 decembrie, se celebrează Ziua internațională a solidarității umane, cu scopul de a promova ultura solidarității, aceasta fiind cea mai importantă „armă” pentru combaterea sărăciei.

Petrecerea Divorțaților

Ziua Internaţională a Solidarităţii Umane a fost proclamată de Adunarea Generală, la 22 decembrie 2005 , prin Rezoluţia 60/209, pornind de la identificarea solidarităţii ca una dintre valorile fundamentale şi universale, care trebuie să stea la baza relaţiilor dintre popoare, în secolul al XXI-lea.

Citește și: Mesaje de dragoste. Scurte declarații de iubire

Prin iniţiativa proclamării Zilei internaţionale a solidarităţii umane, precum şi prin constituirea Fondului mondial de solidaritate pentru eradicarea sărăciei, conceptul de solidaritate a fost promovat ca fiind esenţial în lupta împotriva sărăciei şi în implicarea majoră a tuturor părţilor interesate.

Potrivit Naţiunilor Unite, este o zi în care sărbătorim unitatea în diversitatea noastră, reamintim guvernelor obligaţia de a respecta angajamentele internaţionale.

Sunt organizate acţiuni pentru sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanţa solidarităţii şi dezbateri cu privire la modalităţile de promovare a solidarităţii pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, inclusiv eradicare sărăciei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult