2 MAI – Ziua Națională a Tineretului
Pe 2 mai, se sărbătoreşte, în fiecare an, Ziua Națională a Tineretului.
Proiectul legislativ privind decretarea acestei zile a fost inițiat în anul 2004, de către 15 deputați reprezentând toate formațiunile politice parlamentare. La 5 octombrie 2004, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților, aceasta fiind și Camera decizională.
Astfel, conform Legii nr. 425/25 octombrie 2004, ziua de 2 mai a devenit Ziua Națională a Tineretului.
Cu prilejul acestei zile, sunt organizate și prezentate, prin mijloacele de informare în masă, activități sociale, culturale, artistice și sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului. Autoritățile administrației publice centrale și locale care au atribuții în domeniul tineretului acordă sprijin material, financiar și organizatoric evenimentelor prilejuite de marcarea acestei zile.
De asemenea, legea prevede ca Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune să difuzeze, în perioada 26 aprilie-2 mai, emisiuni despre problematica tineretului.
Începând din 2016, anual, un oraș din România primește titlul de Capitala Tineretului din România. Capitala Tineretului din România funcționează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, fiind un program național destinat tinerilor, având ca scop dezvoltarea ecosistemelor de tineret din zonele românești, în general, și din mediul urban, în mod special. Desemnarea acestui oraș se face în urma unui concurs de concepte, iar orașul respectiv este sprijinit financiar, respectiv prin formare și consultanță, pentru a implementa inițiativele din dosarul de candidatură, potrivit site-ului https://capitalatineretului.ro/.
Primul oraș din România desemnat Capitala Tineretului din România este Timișoara, care deține acest statut în perioada 2 mai 2016 — 1 mai 2017, ediția din 2017 a programului desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis. Începând cu 2 mai 2017, Capitala Tineretului din România este Municipiul Bacău, până la 1 mai 2018, perioadă în care atât municipalitatea, cât și Federația Tinerilor din Bacău își propun să organizeze peste 100 de evenimente și peste 1.500 de activități, cu 344.000 de beneficiari, fie ei locali sau naționali, și peste 1.800 de voluntari.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari
12 noiembrie – Zi cu triplă semnificație pentru Armata României: Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari 12 noiembrie ocupă un loc important în calendarul tradițiilor militare românești, fiind data la care sunt marcate Ziua Statului Major al Apărării, Ziua Cercetașilor Militari și Ziua Geodezilor Militari. Cele trei aniversări au […]
Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela! Felicitări de Sfinții Mihail și Gavril • Urări pentru Mihai și Gavril În 8 noiembrie, îi sărbătorim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În această zi peste 1,3 milioane de români îşi serbează ziua de naştere. ziarulunirea.ro vă oferă mai jos mesaje, urări, sms-uri şi felicitări […]
Nume care se sărbătoresc de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Peste 1,3 milioane de români își serbează onomastica
Ce nume derivate se sărbătoresc de Sfântul Mihail și Gavriil 2026 Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează în 8 noiembrie, ziua numelui. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhangheli Mihail […]
