2 februarie 1958: Ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din Munții Apuseni, lichidați de forțele de represiune

2 februarie 1958: Ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din Munții Apuseni, lichidați de forțele de represiune

În noaptea de 1 spre 2 februarie 1958, ultimii combatanți ai grupării de rezistență armată din masivul Vlădeasa – Munții Apuseni, sunt încercuiți de forțele de represiune în satul Traniș din comuna Valea Drăganului.

Ca urmare a informațiilor obținute prin intermediul unui agent infiltrat în apropierea fraților Șușman, în dimineața de 2 februarie 1958, efective ale Ministerului de Interne și trupe de Securitate au descins în Traniș. Organele represive au percheziționat casa, grajdul și șura Romul Florea, unde se bănuia că sunt cei doi.

Romul Florea și soția sa, Floarea, au fost anchetați ore întregi, fără a divulga însă locul unde erau ascunși partizanii. În jurul orei 8,30, femeia a fost dusă în grajd și anchetată din nou, strigând că nu se sperie de amenințări. Este momentul când securiștii ordonă unei trupe să pătrundă din nou în pod și să dea tot fânul jos, scrie Florin Dobrescu pe muzeulrezistentei.ro.

Ajunsă la gura podului, echipa a fost primită cu foc. Schimbul de focuri a durat aproape două ore, frații Șușman fiind somați în mai multe rânduri să se predea. O echipă de șoc a Securității a încercat, în câteva rânduri, să pătrundă prin forță, atacurile fiind respinse de fiecare dată.

Pentru intimidarea celor doi partizani, s-a dat foc la o căpiță din spatele grajdului, fiind amenințați că, dacă nu se vor preda, va fi incendiată construcția, fapt care s-a și întâmplat. În timpul incendiului, echipa de șoc a încercat din nou, de trei ori, să pătrundă, în speranța că-i va captura pe luptători, dar risposta acestor a continuat cu aceeași intensitate, deși erau în flăcări.

A doua zi s-a efectuat identificarea cadavrelor de către gazde și s-a făcut autopsia cadavrelor carbonizate, stabilindu-se oficial că „în urma autopsiei s-a stabilit că bandiții au ars de vii”. Ceea ce atrage atenția însă la acest caz este, pe lângă dârzenia celor doi care, nu numai că au rezistat în continuare, în flăcări, nepredându-se dar nici sinucigându-se, este poziția în care au încremenit cele două cadavre carbonizate, ceea ce i-a făcut pe foarte mulți să creadă că au murit arși de vii în poziții de rugăciune (în genunchi, cu brațele împreunate și ridicate), ceea ce ar putea constitui un exemplu de martiraj creștin rar întâlnit.

Prin moartea lui Avisalon și Teodor jr., grupul „Șușman” a încetat să existe, însă alte zeci de persoane au fost arestate și condamnate sub acuzația de a-i fi susținut pe partizani.

Muntii Vladeasa si padurile din jurul satului Rachitele i-au adapostit in anii 1948 – 1958 pe partizanii condusi de Teodor Susman, fost primar al localitatii, in lupta lor cu regimul comunist.Povestea grupului „Teodor Susman” reprezinta esenta luptei impotriva sistemului comumist declansata de cei care nu se puteau multimi cu statutul de asupriti in propria tara. Supranumit „Tatal Muntilor” sau „Tatal Motilor”, Teodor Susman a fost cel care a castigat drepturile motilor in anii ’20. A mers la Regele Ferdinand I al Romaniei si „a batut cu pumnul in masa” obtinand permisiunea ca motii sa detina in proprietate si sa exploateze padurile din zona Muntilor Vladeasa.

Cauzele care au dus la constituirea grupului sunt similare celor care au determinat si aparitia altor grupari de partizani si au fost reprezentate de procesul de stalinizare in care a fost angajata societatea romaneasca dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. Grupul nu si-a propus actiuni concrete de sabotare a regimului comunist, membrii lui au fugit in munti de teama represiunilor, a puscariei, fara insa a-si propune ceva efectiv dupa aceasta fuga.

Actiunile lor armate vizau doar aprovizionarea personala, obtinerea de materiale si informatii, precum si gasirea unui adapost temporar. Membrii organizatiei erau conjunctural impreuna, ei nu aderasera la aceeasi lupta, doar supravietuiau mai bine impreuna sau se alaturasera din oportunism, pentru ca erau convinsi ca americanii vor veni. Fiecare membru al grupului avea un litigiu cu noul regim si de aceea a preferat temnitei calea padurii.

Ei nu se opuneau fatis regimului, ei il ocoleau, se straduiau sa nu i se integreze, iar calea muntelui era cea mai potrivita acestui obiectiv. Avand in vedere fortele si logistica masate in capturarea si suprimarea unor oameni simpli, se poate spune, fara ironie, ca fuga lor a fost eroica.

Sursa:activenews.ro, stiridecluj.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI